Silviu

4 Mar

Domnu Valeiiu, daca nu raman repetent pot sa vin sa stau la dumneavoastra  ?

Silviu1

 

Aud intrebarea asta in forme similare de la copii diferiti cel putin o data pe luna. Si le dau acelasi raspuns, care stiu ca este singurul bun.

 

Silviu, o sa stam si o sa invatam impreuna si sigur o sa reusim sa inveti literele si o sa poti sa citesti. O sa ne jucam, o sa gatim si o sa mergem din cand in cand la film sau la strand. Nu se poate sa te iau la mine permanent, pentru ca ar trebui sa va iau pe toti  si nu pot.

 

Ma simt de cacat spunand asta.Nu am un raspuns mai bun.

 

Silviu nu stie decat 9 litere bine. Are 10 ani.  Cu 14 cm sub inaltimea fiului meu ( care a fost intodeauna scund) la aceeasi varsta.  Pentru scoala memoreaza textul citit de altcineva si apoi il repeta pretinzand ca citeste. Nu face deosebirea intre r si l.

 

Silviu o sa fie bine. O sa invete literele si o sa poata sa inteleaga filmele subtitrate fara sa il ajut. A functionat cu alti pusti ca el.

 

Nu stiu daca o sa reuseasca sa iasa din statistica ingrozitoare a copiilor care sunt institutionalizati. Nu stiu daca ceea ce fac are sau nu un impact benefic pe termen lung.

 

In mod sigur are un impact pozitiv acum. Nu e sistemic. Nu e sustenabil. Nu are analiza SWOT. Multe lucruri sunt facute dupa ureche.

 

E obositor.  Nu e placut sa speli pisatul de pe colacul de la WC sau de pe langa. Ciorapii noi nu sunt niciodata indeajuns si cei pe care ii poarta miros ametitor si de fiecare data sunt o surpriza. Ionut a venit ultima data la antrenament fara ciorapi in cizmele pe care i le-am dat acum 2 luni si care sunt si singura lui incaltaminte. Picioarele erau mult prea jegoase si a trebuit sa il ajutam sa se spele inainte de a-i da ciorapi si adidasi.

 

Parintii lui sunt niste cretini- Ionut ar avea o viata mai buna la adapost.

 

Pentru cateva ore pe saptamana fac niste pusti sa se simta mai bine. Cateodata fericiti. Ma fac pe mine sa ma simt mai util. Un pic mai bun. Taie din frica mea de a deveni ceea ce risc sa devin – un (b)labagiu de director de ONG care zice bine in intalniri si il doare in cur de a face el insusi ceva practic pentru a schimba lucrurile in bine.

 

Week-end-ul asta repet M, N , P si R cu Silviu. Adunari pana la 20.  Sper sa il conving sa stea pe WC.  Sper sa nu mai planga in somn sau sa faca pe el asa cum o face si Alex.

 

Am mai facut asta. A functionat. O sa functioneze si cu Silviu. Nu este indeajuns – stiu. Dar daca macar unul dintre cei care citesc textul asta indrazneste sa incerce acelasi lucru, e un castig. Si poate el sau ea descopera un fel in care sa facem chestia asta sistemica si sustenabila fara blablageala.

Despre Romania (b)labagiilor in postul urmator

 

Advertisements

10 Responses to “Silviu”

  1. Anca March 4, 2014 at 8:17 am #

    Vaeriu, nu stiu daca ce faci e ‘destul’ (nici nu stiu ce inseamna ‘destul’, mai ales cand vine vorba de crescut copii) dar simt nevoia sa spun doua lucruri. Primul e ca, si daca ce faci tu ca parinte adoptiv part-time nu ar insemna nimic pentru viitorul acestor copii, faptul ca prin tine au un prezent mult mai bun e enorm.

    Si al doilea lucru este ca acest prezent mai bun va insemna de fapt si un viitor mai bun – foarte probabil. De cativa ani ma intereseaza subectul institutiilor pentru copii, si in ceontextul asta gasesc mereu articole despre cat de rezilienti sunt (unii, multi?) copii. Pentru cei care studiaza longitudinal orfanii din Romania din ultimele decade marea surpriza este cat de mult au recuperat, in materie de dezvoltare proprie, unii dintre oamenii astia: aduptati la 12 ani sau mai tarziu, cand nimeni nu s-ar fi asteptat la progrese intelectuale sau emotionale semnificative. Uneori (deseori?) putin efort si afectiune pot face o diferenta esentiala.

  2. Ina March 4, 2014 at 6:28 pm #

    La un moment dat, am stat si eu de vorba cu vreo cativa adulti care au crescut in orfelinate / mai apoi centre de plasament (am intervievat vreo 60 de persoane). Toti cei care azi se auto-definesc ca fiind “realizati” sau multumiti cu traiectoria lor de viata, mi-au spus ca a existat un adult semnificativ in viata lor cand erau copii (un medic mi-a spus ca un profesor de la scoala il lua dupa ore sau in week-end la el acasa; un student mi-a spus ca a existat o ingrijitoare din orfelinat care l-a dus acasa regulat; etc).
    “Am stat de vorba” cu adolescenti/ tineri din institutii si au spus ca pentru ei e important sa existe un adult semnificativ care sa mentina o relatie constanta cu ei; chiar daca se intalnesc cu acel adult mai rar, e important ca intalnirile sa fie regulate, sa existe o stabilitate in acea relatie.
    Asa ca daca azi m-as intoarce la toti cei cu care am vorbit de-a lungul anilor (copii din institutii) sa ii intreb despre eficacitatea a ceea ce faci tu cu acesti copii, cred ca ti-ar spune ca ar trebui sa implementezi sistemul acesta la scara nationala in Romania.
    Si, da, cred ca ceea ce faci functioneaza si are impact in viata acestor copii.

    • valeriucnicolae March 4, 2014 at 6:33 pm #

      Multumesc. Sper ca ai dreptate.

      • ceska777 March 5, 2014 at 9:02 am #

        Ina si Anca au dreptate.

  3. Denisa March 5, 2014 at 11:11 am #

    Trist ca exista astfel de copii. Si totusi putina bucurie si speranta ca mai exista astfel de oameni care cred ca “ca nu se poate” nu exista si ca merita incercat si altceva.

  4. Sandra March 5, 2014 at 2:05 pm #

    Mii de multumiri! Ce faceti inseamna enorm de mult pentru acesti copilasi, dar si pentru fiecare dintre noi, pe modelul ”pay it forward”. Felicitari!!

  5. Marius April 8, 2014 at 7:12 am #

    Valeriu,

    Ma munceste de ceva vreme subiectul acesta al parintilor ‘nemerituosi’. Spui si tu ca parintii lui Silviu sunt niste cretini. Multi dintre cei care au postat comment-uri pe blogul tau au emis la un moment dat parerea ca saracilor ar trebui se li se interzica sa faca copii, sau oricum, copii multi.
    Da, ma doare si pe mine sufletul cand vad copii fara sansa din cauza parintilor in saracie lucie. Dar ceva inlauntrul meu imi spune ca e gresit sa gandim asa simplist. Faptul ca noi, ca societate, esuam in a oferi o sansa mai buna acestor copii nascuti in familii sarace e esecul nostru la fel de mult ca al acelor parinti. Si atunci de ce sa pedepsim acei parinti, interzicandu-le sa cunoasca bucuria de a fi parinte. Parca miroase a eugenism. Ce sa facem, sa sterilizam locuitorii ghetourilor? Miroase a solutia finala upgraded la secolul 21.
    Trebuie sa gasim puterea sa construim un cerc virtuos care sa scoata pe acesti copii la lumina. Macar pe ei, desi nici parintii lor nu au alta ‘vina’ decat ca au fost la un moment dat copii de ghetou si ei. Insa recunosc ca, pragmatic vorbind, e mult mai greu sa salvezi un adult din ghearele ghetoului decat un copil si ar trebui sa ne concentram pe copii.

    A propos de parinti cretini: am citit de curand despre un studiu facut la o universitate in state care dovedea ca unei persoane aflate sub stres financiar acut ii scade IQ-ul nativ cu vreo 20 de puncte, parca. Iti dai seama de implicatiile acestui studiu? Daca mai adaugam la asta ca saracia permanentizata naste si depresie…

    Marius

    • valeriucnicolae April 8, 2014 at 11:06 am #

      Marius,

      Multumesc pentru comentariu. Deacord ca exista un cerc vicios. Sunt unii parinti in ghetou care sunt super , alti ok, alti vai de capul lor si cretini. Ca peste tot.E dificil dar sper ca cei care vor sa gaseasca rezolvari sa stea si prin comunitatile sarace ca sa isi deas seama cam care sunt problemele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: