O politică nu tocmai externă

12 Apr

Majoritatea analiştilor descriu gestionarea fondurilor europene de către România ca dezastruoasă, ţara noastră având cea mai scăzută rată de absorbţie dintre toate statele membre, în timp ce statul român pierde miliarde de euro în fiecare an.

Economia slăbită a României are nevoie disperată de zecile de miliarde de euro puse la dispoziţie de Uniunea Europeană în anii următori, iar o îmbunătăţire semnificativă a ratei de absorbţie depinde de crearea unei abordări strategice şi pragmatice din partea statului. De asemenea, necesită o planificare politică mult mai consistentă a politicii statului la nivelul Uniunii Europene.

O reală politică europeană

România are numeroase experienţe pozitive în ceea ce priveşte reforma instituţiilor statului şi procesul de tranziţie. De exemplu, România are, fără îndoială, cea mai bună expertiză dintre statele foste comuniste în reformarea mecanismelor de protecţie a copilului (care s-au aflat multă vreme sub influenţa politicilor sovietice). Mulţi dintre experţii în incluziune socială a persoanelor de etnie romă sunt români, iar statul român are un istoric lung (tradus în experienţa acumulată) al participării la guvernare a unei minorităţi etnice (cea maghiară). Din această perspectivă, România ar trebui să se afle pe o poziţie fruntaşă la nivel european – cu atât mai mult cu cât sute de milioane de euro din fondurile europene sunt disponibile pentru acest tip de expertiză (mai degrabă, pentru acumularea ei), în fiecare an.

De la aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, diplomaţia română a fost spectaculoasă, dar a lipsit cu desăvârşire la nivelul Uniunii. Cele câteva iniţiative s-au transformat în eşecuri majore. De pildă, succesul de a nominaliza un comisar de origine română, dar educat în Franţa, pentru portofoliul de la Agricultură – Dacian Cioloş –, nu s-a tradus în ceva benefic pentru România, însă a fost un real succes pentru Franţa, principalul nostru aliat în dobândirea poziţiei. Furia britanică – Franţa era acuzată că are astfel doi comisari – s-a dovedit justificată, întrucât domnul Cioloş a protejat excepţional de bine interesele franceze, în timp de România a avut doar un scurt moment de glorie pentru dobândirea unui portofoliu atât de important… şi atât.

În ansamblu, dezbaterea privind rolul pe care România îl are la nivelul Uniunii nu pare să aibă rezultate prea bune. Întrebarea firească este de ce?

Ministerul român al Afacerilor Externe nu a avut niciodată un plan de resurse umane pentru a-i pregăti pe români pentru joburile importante de la nivelul Comisiei Europene sau în alte instituţii interguvernamentale. Inabilitatea diplomaţiei române de a utiliza pragmatic resursele şi expertiza existente în sistem, dar şi la nivelul societăţii civile române, este aproape proverbială. România are mult mai puţină influenţă la nivelul Comisiei Europene decât majoritatea (dacă nu totalitatea) statelor membre. Chiar şi statele cu o populaţie de 10 ori mai mică decât România se descurcă mai bine în promovarea priorităţilor lor naţionale în cadrul Comisiei Europene.

România nu are vreo ţintă strategică clară pentru portofoliul următorului comisar, care va începe în 2014 şi nici vreo idee despre cine va fi nominalizat – tipic pentru maniera în care România îşi pregăteşte candidaţii pentru joburile influente la nivelul diferitelor structuri ale Uniunii Europene. Discuţiile curente în rândul elitelor politice, conform cărora următorul comisar român ar trebui să fie responsabil de bugetul Comisiei, sunt optimiste, dacă nu de-a dreptul inepte. Ţinând cont de experienţa României, aceasta ar fi mai îndreptăţită să se concentreze pe portofoliile strategice de Extindere sau cel al Ocupării Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale.

Pregătirea pentru postul de comisar, sau pentru orice altă poziţie seminificativă la nivel internaţional, presupune timp şi nu ar trebui să fie o decizie luată în pripă, aşa cum se practică în prezent. Pentru a putea juca un rol semnificativ în cadrul Uniunii, este nevoie de instituţii de stat funcţionale, dominate de profesionişti, o planificare politică impecabilă şi o foarte bună coordonare între instituţiile responsabile de elaborarea politicii externe – în cazul României, Preşedintele şi MAE.

Care este situaţia în realitate?

În România, doar în caz excepţional conformismul, vorbele goale, mita, compromisul, nepotismul sau lăcomia nu joacă un rol important în numirea ambasadorilor, consilierilor, secretarilor de stat, diplomaţilor de rang înalt şi birocraţilor în instituţiile interguvernamentale importante.

Astfel de practici fac trasarea unei strategii de reprezentare şi influenţă la nivelul mecanismelor internaţionale aproape imposibilă, în timp ce tensiunile şi ambiguităţile privind rolul şi relaţia dintre MAE şi Preşedinte sunt alte obstacole considerabile.

Ultimul ministru de externe român care şi-a dus la îndeplinire întregul mandat a fost Mircea Geoană. Din 2004, mandatele miniştrilor au fost mai scurte (sub doi ani), iar cei ajunşi în această poziţie fie nu au încercat, fie au eşuat în încercările de a reforma sistemul. De obicei, preşedintele, primul-ministru şi miniştrii de externe se înconjoară de linguşitori şi yesmen şi-şi petrec timpul îngrijoraţi de vizibilitatea pe care o au în mass-media românească, în funcţie de scandalurile în care sunt implicaţi.

Cei mai buni diplomaţi români preferă să plece la post în misiunile României de peste hotare, unde salariile sunt mult mai bune, stresul este redus semnificativ şi nu trebuie să se confrunte zilnic cu ceea ce unul dintre cei mai în vârstă şi respectaţi diplomaţi români a calificat drept „hoardele de idioţi de la nivel înalt”. Aceste „hoarde” sunt numite politic la nivelele de conducere cele mai înalte ale MAE, de câte ori miniştrii cad în dizgraţie. Puţinii astfel numiţi, care chiar sunt inteligenţi, gândesc şi acţionează pe termen lung, căutând să se îmbogăţească rapid şi să devină cunoscuţi, conştienţi că s-ar putea să nu reziste în funcţie mai mult de doi ani. Aceştia se preocupă mai mult de carierele lor politice şi de vizibilitatea lor în mass-media decât de potenţialul succes al diplomaţiei române. Între timp, experienţa şi expertiza de la nivelul MAE se înrăutăţesc pe zi ce trece.

Puţinii profesionişti cu adevărat pasionaţi şi cu intenţii bune care lucrează pentru Preşedinţie sau MAE joacă roluri minore în sistem, întrucât profesionalismul lor este cel mai mare handicap în calea unei promovări. În poziţiile influente nu vor ajunge cei mai deştepţi, ci conformiştii, consilierea lor putând fi adaptată la nevoile politicienilor sau ignorată/ respinsă de cei de la putere.

Jobul şi cariera unei majorităţi covârşitoare de lideri politici români depind de relaţia pe care o au cu cele mai puternice (şi, de obicei, corupte) grupuri din cadrul unui partid sau cu liderii de partid. De cele mai multe ori, stimulentele pentru promovarea în cadrul ministerelor şi partidelor politice nu au de-a face cu profesionalismul, ci, mai degrabă, cu favorurile personale, relaţiile de familie, vorbe goale, bani şi sex. Poziţiile bine plătite din cadrul instituţiilor interguvernamentale sunt rezervate pentru aceia care servesc intereselor personale ale celor mai influenţi politicieni şi nu pentru aceia care sunt cei mai buni în domeniul lor.

Rezultatul: România este slab reprezentată în cadrul instituţiilor interguvernamentale şi pare să nu aibă vreun rol în trasarea agendei pentru aceste instituţii. Există şi cazuri de români profesionişti aflaţi pe poziţii bune în cadrul acestor instituţii interguvernamentale, dar aceştia tind să nu lucreze pentru interesele româneşti, întrucât au reuşit să ajungă în aceste poziţii pe cont propriu, câteodată chiar împotriva intereselor politice.

Parlamentul European şi nepotismul

Nu există la nivel intern niciun partid politic care să aibă o strategie publică cu privire la rolul pe care România ar trebui să-l joace la nivelul Uniunii, şi nicio corelaţie între o asemenea strategie şi lista lor de candidaţi pentru Parlamentul European. De elaborarea listelor se ocupă conducerea partidului – care trebuie să recompenseze „favorurile” primite sau care urmează a fi primite. În cel mai bun caz, vizibilitatea triumfă asupra profesionalismului.

Din cauza deciziei asumate de a-şi împinge fiica în Parlamentul European, Preşedintele României nu are nicio legitimitate să ceară reformarea semnificativă a unui sistem bazat pe nepotism. De asemenea, soţiile a doi oameni politici importanţi români sunt membre ale Parlamentului European, astfel că niciunul dintre ei nu poate comenta despre nepotism.

Şi lista poate continua: soţiile a doi dintre cei mai cunoscuţi şi puternici lideri locali ai celui mai mare partid politic din România sunt în Parlamentul European; la fel şi fratele unui al treilea. Acestea nu sunt excepţii, ci mai degrabă regula generală. De fapt, este foarte uşor pentru oricine se află într-o relaţie bună cu unul dintre cei mai influenţi (şi, de obicei, cei mai corupţi) primari sau politicieni să obţină o poziţie în Parlamentul român. Poziţiile la nivel înalt în cadrul unor afaceri legate de stat, organizaţii interguvernamentale care au birouri în România şi organizaţiile internaţionale care lucrează în favoarea societăţii civile sunt controlate de politicieni puternici, iar acest lucru este considerat „firesc” în rândul elitelor române. Un bun exemplu în acest sens este numirea unui lider liberal, la vremea respectivă prieten apropiat al primului-ministru, într-o poziţie de vârf în cadrul Băncii Naţionale, deşi respectivul nu avea nicio experienţă în domeniul financiar. Nu întotdeauna nepotismul şi corupţia sunt motive pentru care rudele apropiate ale oamenilor influenţi ajung, fără să merite, în poziţii de putere – puterea exemplului, conformismul şi laşitatea de a comenta împotriva unor astfel de numiri, joacă şi ele un rol important.

Practici similare se regăsesc la toate nivelele societăţii române. Situaţia este chiar mai rea în universităţi, spitale, şcoli, sindicate, ONG-uri, administraţii locale, sistemul de poliţie şi justiţie, ministere, marile afaceri…

Concluzii

Atât diplomaţia română, cât şi elitele politice par să nu aibă o idee clară sau o strategie bine definite pentru a promova România la nivel internaţional. Politicienii români se dovedesc incapabili să înlocuiască tradiţia comunistă a cultului personalităţii cu mecanisme funcţionale pentru promovarea şi protejarea intereselor statului în faţa corupţiei şi nepotismului. De fapt, nu putem vorbi despre un stat funcţional, cu instituţii funcţionale, ci de un grup de indivizi care acţionează fie ca Dumnezei (prin urmare nu pot fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor) sau ca familiile mafiote care trebuie ele servite de instituţiile statului, şi nu simplii cetăţeni.

Soţiile, fiicele, fraţii, fiii şi amanţii majorităţii liderilor politici români sunt excesiv de prezenţi în poziţiile de putere la toate nivelele societăţii române.

Discuţiile publice privind conformismul şi nepotismul sunt puternic descurajate în România din cauză că ambele caracteristici sunt predominante în toate sectoarele societăţii române. Chiar şi elitele intelectuale preferă să vină cu explicaţii cât mai complicate pentru a justifica existenţa unui asemenea status-quo decât să lupte împotriva lui.

Astfel, politica externă română este compusă din politicile tradiţionale de conformism, vorbe goale, nepotism, şantaj şi scandal, şi un dezinteres profund pentru orice aflat în afara intereselor personale ale politicienilor influenţi. Ar putea nici să nu mai existe o politică externă.

Valeriu Nicolae este cunoscut ca activist pentru drepturile omului şi fondator al Policy Center for Roma and Minorities. Cu un master în Diplomaţie Contemporană la Universitatea din Malta, Valeriu Nicolae este în prezent ‎director regional pentru advocacy la World Vision International, responsabil cu regiunile Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Caucazul de Sud.

Articol publicat de Foreign Policy -editia romaneasca 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: