Cum am ajuns bulibasa si despre Grasu’ filozofu’

11 May

Am 12 ani, o să fac 13 în decembrie. Sunt îndrăgostit până peste urechile mele clăpauge de Zâna Blondă de la bloc. I-am cerut prietenia și a acceptat regal la începutul primăverii. O aștept cu entuziasm să iasă de la ore pentru a o ține de mână. Dan și Marius, competiția de aceeași vârstă de la bloc, par brusc mult mai gălbui decât în mod obișnuit, iar eu decid că e din cauza invidiei și nu a lipsei de soare și melatonină. Încerc cu greu să mă stăpânesc să nu zbor de fericire; acum, că sunt în gașca blocului, evităm să discutăm despre faptul că sunt cioară și ne comportăm ca și cum m-aș trage direct din urmașul cel mai brunet a lui Decebal și nepoata cea bună a lui Traian.

Școala Zânei este la vreo 10 minute de alergat de școala mea, așa că mă ajută să fiu în formă și pentru fotbal. Joc la club- la Universitatea Craiova- și sunt și în echipa școlii – deși sunt cel mai mic din echipă.

Sunt printre primii trei copii din clasă și probabil că aș fi primul sau măcar al doilea dacă taică-meu nu ar fi alcoolic și maică-mea țigancă. Avem în plus norocul să fim și săraci cu spume. Profu’ de mate și profa de română sunt fumători de Kent și atât părinții lui Marcel cât și ai Ancăi ( rivalii de la școală) par că au o investiție masivă în stocurile nenorocițiilor de capitaliști americani. În stridentă deosebire, noi investim exclusiv în producția autohtonă de Carpați, Mărașești, țuică (mai ales tata și unchiu’ Gogu), ceapă, varză, cartofi, gaz și ulei (mai ales mama și matușa Ana). Profii mei par să nu fie deloc impresionați de opțiunile de stoc ale familionului.

Frate-meu a încercat într-o mișcare bine gândită să treacă Dunărea la începutul iernii pe o minge de 13 lei, fără să aibă habar să înoate. A fost din fericire prins și se pare că mi-a ruinat orice șansă de a mai fi vreodata vreun șef de clasă sau vreo sculă în Partid. Norocul lui e că are niște ochi verzi super, e frumușel tare și trage de fiare; altfel își foloseste creierul cât mai sporadic posibil. Este posibil să știe că cerebelul consumă cea mai multă energie din organism și ca orice tânăr responsabil ar putea să fie profund preocupat de situația energetică de căcat a țării și sprijinirea planului Partidului Comunist de a ne îndobitoci pe toți. Am îndoieli că o face din convingeri științifice sau politice, căci folosirea la mimin a materiei cenușii pare să fie talentul lui pentru încă vreo cinci ani.

Eu însă nu am aceleași gene, așa că trebuie să mă chinuiesc să citesc, fiindcă singura mea șansă să impresionez zânele este cu povești.

A început vara și mă cam feresc de soare; m-am prins că îmi cad cu tronc gagici blonde și că părinții lor nu par să raspundă pozitiv la negricioși.

Mă frec cu religiozitate pe față cu o perie aspră, dar fără a avea efectul scontat -vrajitoarea care e mă-sa Zânei nu e singura de la bloc care pare să mă perceapă ca sub-humanoid.

În retrospectivă mă bucur că nu existau pe atunci creme de înnălbire, căci fie aș fi dat iama în fondul zilnic de țuică al lui taică-meu, fie m-aș fi reapucat de mers la înmormântări (vezi povestea anterioară). Dacă m-ar fi prins taică-meu la banii de băutură ar fi existat pericolul să fiu personal implicat în procesul de înmormantare în ipostaza de personaj principal.

Nu mai sunt prieten cu Costinel fiindcă s-a apucat de fumat- păcatul fundamental pentru maică-mea și îmi iau îndeajuns de multă trosneală și fără a risca o scoatere de draci ai fumatului cu lingura uriașă de lemn din dotarea mamei.

Marinela are 14 ani și stă la etajul 1 la scara vecină. Grasu’ o consideră bunăciunea blocului . Nu există consens din cauza Mirelei, care, deși e mai urâtă, e mult mai țâțoasă. Se pare că sunt singurul din echipa de fotbal a blocului pentru care marimea nu contează și nu mă lovește bolunzeala atunci când se apleacă Mirela. Nu am intrat încă în pubertate – Zâna Blondă are 10 ani și acum mă ține de mână și când ne plimbăm în jurul blocului. Simt că îmi merit porecla pe care mi-o pune cu pizma Dan: Bulibașa.

La sfârșitul verii însă, lucrurile se schimbă.

Septembrie abia a început. E seara târziu și sunt amărât că în curând începe școala. Mă urc în copacul de la scara a III-a ca să mă uit la televizorul color al lui nea’ Olteanu -șef de gară, tatăl Marinelei. Sunt singur – nici Cristi, nici Duțu nu mai sunt afară. Se aprinde lumina în camera de alături față de cea cu televizorul, camera Marinelei. Mă uit curios la ce face Marinela, la televizor e oricum plictiseală mare e ceva cretinoid cu sau despre Ceașcă.

Marinela își scoate pijamaua din dulap și începe să se dezbrace. Grasu’ devine brusc filozoful meu favorit. Marinela are cei mai frumoși sâni posibili. E drept însă că nici nu am mai avut onoarea să fac cunoștință cu alții în ultimii 10 ani. Întalnirea este atât de emoționantă încât îmi dau seama că mi-am pierdut controlul asupra glandelor salivare. Cele 2- 3 secunde în care mă holbez la gemenii Marinelei îmi afectează echilbrul și cad de pe cracă. Cad bine, reflexele încă îmi mai funcționează si mă simt recunoscător Partidului care dădea baștanilor apartamente la etajul unu. Sunt plin de bale și confuz.

Am intrat în adolescență și in viața mea apare în mod dramatic o noua componentă: sexul.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Despre Neckerman-uri și aventura cu Gigica, prima femeie din viața mea, poate într-o postare viitoare.

Advertisements

2 Responses to “Cum am ajuns bulibasa si despre Grasu’ filozofu’”

  1. George Petrineanu July 3, 2014 at 5:39 pm #

    De mult (niciodată) nu am mai citit așa ceva frumos. Aveți har, domnule Nicolae.

    P.S. Îmi imaginez că nu ați vrut să scrieți de dragul esteticii în primul rând. Dar nu am putut să nu remarc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: