Puie Mutin –din Georgia cu love pentru Katiusa

24 Jan

Marin, fiul Miței (sora maică-mi), după legenda familiei, a cântat cu Phoenix. Habar nu am dacă a făcut-o sau ba, dar un lucru e sigur : Marin cânta senzațional la chitară. Aproape la fel de bine cam cum pilea, dar considerând că unchii Ghica și  Gigilică Bouroșu erau la nivel de  Hendrix și Segovia, iar tata și Gogu clar superiori, asta cu pileala nu era apreciată cum se cuvine, cel puțin nu în familion.

Deși arăta potențial, ficatul lui Marin nu a fost cooperativă (vorba lui Năzdrăvan) și privat fiind în mod sadic de apă, a decis să se retragă din activitate. Împreuna cu Marin. Într-un gest firesc de solidaritate-sindicatul bețivanilor era și a rămas, cred, cea mai unită, solidă și talentată instituție– nea Ghica, tata și nea Gogu, deși mult mai batrani, l-au urmat relativ repede pe plaiurile eterne/etilene.

Gigilică pare să nu aibă ficat, căci altfel nu se poate explica sănătatea lui impecabilă.

Marin a încercat să mă invețe să cânt. Nu am înțeles nicicând chinul lui și am refuzat cu încăpățânare să mă integrez corului multi-etnic ( Bouroșu e de viță pură si cum spune și numele, ne-parte a neamului nostru superior și zburător).

Dar divaghez.

Sunt în Georgia. Țară  frumoasă tare, tare, dar și săracă rău. Nu Tbilisi, unde sunt acum, dar în jurul capitalei e jale. Sunt cazat  la hotel Diplomat – o semi-bombă care reflectă de minune starea diplomației mondiale. Dorm, frânt de oboseală, căci am prestat la greu prin ghetouri în Kutaisi și Tbilisi unde am amestecat la greu țigăneasca mea de baltă, cele 40-50 cuvinte pe care le stiu în rusă și cu “moldoveneasca” . Sunt câteva mii bune de romi născuți in Georgia, dar care încă vorbesc moldoveneasca de Chisinau și care au “bunei “ din România. Visez, oarecum logic, că mă chinuie Marin ( care avea accent de Piatra Neamț) să cânt împreună cu el , Gogu , Ghica și unii dintre “moldovenii” cu care am vorbit în timpul zilei . Trebuie să cântăm Katiușa și nu prea vreau. E o Katiușă cam ciudată și behăită mult mai rău decât sunt eu obișnuit. Cum îmi e drag să îi revăd, fie și în vis, cedez și rag și eu cu ei. Rag așa de tare încât mă trezesc .

Se cânta totuși Katiușa. Nu e Marin, deci nu e chitară de acompaniament. E o altă versiune. Cântată tare- tare de parcă ar fi la mine în cameră. Mă uit pe geam și înțeleg: la 2 metri sub mine, pe stradă, sunt patru georgieni răzbunători care schilodesc cu entuziasm perla culturii ruse.  Schilodit e de fapt un eufemism. Fiecare dintre ei muge, screme, vomită sute de blesteme toate pe o linie melodică diferită și în dușmania auzului. Dacă făceau asta la invazie , sigur lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Dacă aș putea mi-aș sparge timpanele singur și mă simt foarte tentat de suicid pentru câteva minute.

Mă infurii. Sun la recepție. Nu apuc să zic niica. Primesc o lectură rapidă într-o engleză oribilă, că sunt străin și nu înțeleg. Că nu e nimic neobișnuit și că o să plece în câteva minute ca e frig rău afară. Și că au mai sunat și altii. Mă gândesc că dacă recepționera la Diplomat vorbește așa nu e de mirare că și-au luat-o georgienii așa rău de la cei care ar fi trebuit să îi ajute cu ursul rus de la nord. Nu îi zic asta, că la cât de furioasă e, poate vine și mă bate. E ditai dihania și decid să fiu în mod necaracteristic politicos: o înjur doar de mă-sa cu grijă și în detaliu ( desigur în română) și îi trântesc eroic telefonul. Mă închid în camera pe dinăuntru, ca să fim siguri. E 12.10. La 2.30 sunt un alt om.

Baieții au în total 6 cântece. Ok, nu sunt cântece, ci mai degrabă exorcizări ale diavolului care ne-a înzestrat pe noi, cei cu handicap alcoolic, cu auz. Katiușa revine la fiecare 10-15 minute. Nu am rezistat și am cântat și eu o dată cu ei pe geam. În mod sigur sunt cel mai iubit țigan în Georgia. Mă tot strigă să mai cânt. Mă simt răzbunat față de bestia de la receptie.

Inspirat de un drag slogan românesc îi învăț, ielegant, să strige: Muie  Putin!.  Sunt euforic toate trainingurile mele de leadership au dat in sfărșit roade.  Se aude: M……..eeeeeeeeeee Puuuuuuutiiiin! în tot cartierul.

Dorm neîntors. Până înainte de 8.30, când am intalnire cu un domn important de la Consiliul Europei din Tbilisi. Un italian scorțos.

Stau cu el la masă. Bestia (e frumușică foc dar mare rău) ne aduce mâncare și îmi aruncă un zâmbet până la urechi de cred că o să își taie singură capul dacă încearcă un pic.  Mă gândesc , cu pragmatism diplomatic, că ar trebui să îl las doar pe italian să mănânce și să bea. Oricum, ei sunt mai mulți și la felul cum arată nu ar fi din punct de vedere genetic o pierdere prea mare. Vine un nene cu niște ochi roși și cât cepele și un fizic de rugbist  care arăta vag familiar.  E bărbatul bestiei, după cum îi pune mana  pe cur. Are două pahare de pileală cu el, pe care le ține în cazmaua care funcționează ca mână stângă. Ia mâna de pe curul doamnei și trântește un pahar pe masă. Mă pupă pe obraz, încearcă- și aproape reușește- să îmi dizloce umărul, râde la mine și zice cu poftă: M……eeeee Putin !

Agreez.

Bem. Eu și el.

Ragem: M……….eeeeeeeee Putin !

Italianul se uită la mine apoplexic.

Abia aștept să mă mai duc în Georgia.

PS. Lângă Hotel Diplomat e un restaurant, în subsolul unei case – Leul Negru – absolut senzațional. Ziceți: Muie Putin ! când intrați și poate mâncați, ca și mine, gratis. De luni prestez Gaza.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: