2015

23 Jan

Ianuarie 2015

Băi p…! Cine te crezi tu, mă ?!

Publicasem două afurisenii de articole pe blogul meu. Unul despre felul în care “proiectasii” aruncă banii publici ( fonduri europene) pe fereastră, urmat de încă unul în care eram foarte sarcastic cu  Euro-Narniacii ( birocrații care se ocupă de problemele romilor) de la Brussels.

Explozia de furie venea din partea unui demnitar, căruia tocmai îi spusem cât de stupidă era ideea dânsului despre incluziune socială.

Decembrie 2015

Bună dimineața, Excelentă !

Mă întorc speriat, crezând că e vreun barosan în spatele meu pe lângă care am trecut fără să îl văd.  Nu e nimeni. Domnul din față mea se ocupă de problemele de securitate ale guvernului și vorbește cu mine.

Sunt pe holul guvernului . Domnul nu este sarcastic și nici nu vrea să îmi verifice buzunarele.  Sunt consilier de stat. Mă bufneste râsul, spre stupoarea domnului.

A fost un an siderant.

L-am început prin ghetourile din Georgia. Într-o noapte fabuloasă am chinuit cu entuziasm versurile pe care mi le aminteam foarte aproximativ ale Katiusei, împreună cu un sobor de pilangii și cei mai mari dușmani ai cântatului pe care îi cunosc. Eu în română, ei în georgiană. I-am învățat să spună măscări despre Putin, care au fost și ele răcnite pentru vreo oră în mijlocul nopții. Fiind un domn, am învățat și eu înjurături în georgiană.

A urmat apoi Palestina. Mi s-a cam rupt sufletul. Am văzut lucruri aberante: oameni care se rugau la același mormânt ( al lui Abraham) și care în rugăciunile lor își doreau moartea celor care făceau același lucru la o distanță de vreo 5 metri, separați fiind de un geam blindat. Ziduri , garduri cu sârmă ghimpată și electrificate delimtand ghetouri uriașe. Multă furie și oameni speriați.  Undeva în munți am stat pentru câteva ore într-un cort de beduini și am băut ceai.  Nu știu de ce , dar am simțit acolo o fericire similară fericirii din copilărie stând în preajma bunicilor.

A urmat apoi Cambodia. Drumul până acolo a fost o experiență dură. Am petrecut 10 ore făcând tot posibilul să stau cât mai departe de experimentul genetic eșuat de pe scaunul alăturat. Deși prezenta trăsături umanoide,  cel mai probabil era rezultatul unei înfrățiri nesănătoase a  fiicei unui sconcs și a unei capre, descoperită de un cioban singuratic. Fie asta, fie omul încerca să trăiască veșnic urmând un tratament special de a speria moartea care necesită îmbăierea zilnică într-un amestec de varză murată și brânză împuțită. În ciuda pregătirii psihologice din avion, tot am avut un șoc în Cambodia.

Am vizitat pușcăriile îngrozitoare ale unei țări cu un trecut înfricoșător și cu traume incredibile. A urmat  templul, din care au fost furate rămășițele lui Buda. Peisaje și mâncare fabuloase și multă, multă sărăcie. Drumuri și trafic îngrozitoare. Corupție cât cuprinde și o administrație publică disfuncțională. Aterizând înapoi la București mi-am dat seamă că probabil Oprescu ar fi fost o binefacere pentru Cambodia.

În Thailanda am stat ceva vreme cu –probabil- cel mai năpăstuit neam de pe planetă. Rohingas fac viața celor mai discriminați romi din România să pară un paradis. Au urmat taberele de refugiați din valea Bekaa din Liban și de la granițele Turciei. În total 18 țări bântuite într-un an.

Am primit anul trecut mult mai mult decât cred că merit. Am avut oameni tare, tare buni în preajmă. Pe lângă tot felul de onoruri am primit și unul care atestă oficial că am inimă de român.

Dețin chiar o cărămidă de sticlă pe care scrie Inimi de români. Am primit-o de la TVR1 . Are lipită o inimă de sticlă cu un punct roșu, probabil pentru a evita orice neînțelegere că premiul este despre inimi. Ca să nu existe niciun fel de  dubii am primit și o diplomă care lămurește că premiul este într-adevăr cel scris și ilustrat pe cărămidă.

În ritmul asta în câțiva ani primesc și o dovadă oficială- poate onorifică- de apartenență la neamu’ lu’ Decebal.

Ceremonia de la TVR a fost o altă poveste, o minune de dezorganizare. Nenea care m-a prezentat avea niște probleme mari, fie cu cititul, fie cu profesionalismul. Nu de alta, dar nu prea a nimerit nici cine eram și nici ce fac. A decis el că îs „ierou tigan” , ierou țigan am fost. Nu a contat că cea mai mare parte a vieții mele profesionale nu este legată de programare și că, deși am avut norocul să am două contracte cu IBM-u,l în perspectivă acestea nu sunt reprezentative. Că, deși am un masterat în diplomație, nu sunt diplomat, ci lucram pentru o organizație internațională.

Ce am înțeles din toată ceremonia de la TVR a fost că România are nevoie de eroi. Și că dă bine să avem și eroi romi. Ajută la imaginea despre propria toleranță, chiar dacă avem în cap ditamai stereotipurile rasiste.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: