De ce am pierdut

8 Jan
  1. Pentru ca nu am facut clara delimitarea dintre tehnocrat si functionarul politic lasat in urma de partidul-muma. Tehnocratii sunt cei care au venit in guvern cu experienta academica obtinuta la facultati adevarate si nu la fabricile de diplome a la Oprea. Sunt cei care au castigat experienta profesionala muncind pentru institutii respectabile, unde trebuie sa demonstrezi ca esti capabil, nu ca ai spatele potrivit. Cei care au avut succes nu pentru ca au adunat mortii la alegeri, l-au pupat in cur pe Nastase, Hrebenciuc, Blaga, Basescu  sau pentru ca au fost ei sau au avut rubedenii smechere sau securiste.

Zdrobitoarea majoritate a fostilor secretari de stat, secretari generali, secretari generali adjuncti, directori de servicii sunt in aceste pozitii de multi ani. Nu toti ( sunt cativa oameni foarte faini rataciti printre ei), dar marea lor majoritate merita cu prisosinta injuraturile adresate tehnocratilor de catre televiziunile aservite mafiotilor si sobolanilor politici care- in mod ironic- i-au si numit in pozitiile in care sunt. Pentru ca ei sunt oglinda perfecta a politicienilor care i-au promovat: incompetenti, corupti si mitocani .

  1. Pentru ca nu am fost nesimtiti. A fost aproape imposibil- avand un sef care ar putea fi ilustrarea practica a definitiei bunului simt si a modestiei- sa raspunzi adecvat avalansei de cacat mediatic la care am fost expusi  continuu, lucru facut profesionist si super eficient. Dacian a spus repetat in sedintele de la cancelarie ca noi suntem acolo ca sa incercam sa facem cat mai mult bine pentru cetateni si nu pentru a castiga popularitate.

Anii multi in care  sociopatii, toapele si toparlanii de la televiziuni- fie ca lucrau acolo sau ca au fost promovati in spatiul public acolo- au facut ca nesimtirea sa fie atuul principal al “safului” roman si noi nu am fost capabili sa facem mai nimic pentru a schimba asta, fiind prea prinsi in gestionarea crizelor zilnice.

  1. Pentru ca am fost naivi, prosti si fricosi. Am acceptat sa lucram cu aceiasi oameni  din sistem care sunt acolo nu pentru ca ar fi profesionisti, ci pentru ca au fost pusi acolo de politicienii care ii controleaza.

Am crezut in mod naiv ca atata timp cat tratezi oamenii cu care lucrezi cu incredere si respect, incet, incet vom reusi sa cream o masa critica care sa se poata reforma.

Am fost prosti pentru ca am crezut ca majoritatea celor care privesc la haznalele mediatice vor putea sa inteleaga manipularea oribilala la care sunt supusi si vor cauta raspunsurile direct de la noi – tehnocratii.

Odata ce am inteles cum functioneaza lucrurile ne-a fost  frica sa facem schimbarile necesare pentru ca exista riscul sa blocam complet sistemul. In plus, era deja prea tarziu cand ne-am dat seama ca, in fapt, noi eram priviti ca inamici de catre o administratie in general incompetenta si incapabila sa functioneze intr-un sistem meritocratic. Fara spaga, pile, pupincurism si trafic de influenta o buna parte a sistemului functionarilor publici nu ar exista.

  1. Pentru ca nu am inteles ca avem un adversar si – mai ales- ca adversarul este disperat. Am crezut in mod prostesc pentru primele luni ca toti cei din jurul nostru inteleg ca noi chiar ne dorim sa facem tot ceea ce putem ca sa fie mai bine. Si am crezut ca vom fi ajutati sa o facem.

Clica partidelor vechi lupta pentru supravietuire. Marea majoritate a elitelor partidelor ar muri de foame sau ca fosti puscariasi intr-un stat cinstit si meritocratic. Cei mai multi dintre maharii din partidele vechi lupta- nu pentru binele Romaniei ci pentru a se salva de la puscarie.

Trambitele, vuvuzelele si ciuvicii fara televiziunile  mafiotilor de care sunt dependenti ar muri  si ei de foame. Am priceput mult prea tarziu ca politicienii vechi vor fi ingroziti de posibilitatea ca oamenii cinstiti si profesionistii sa conduca guvernul, pentru ca asta ar insemna dezvaluirea furtului sistemic si automat puscarie si implicit sfarsitul carierei lor, a rudelor lor si a clicii asociate lor.

Noi, putinii tehnocrati din guvernul Ciolos stiam ca in momentul in care vom pleca ne vom intoarce la slujbele noastre bune sau foarte bune, unde suntem considerati buni sau foarte buni profesionisti, respectati si mult mai bine platiti decat in guvern.Slujbe unde suntem feriti de linsari mediatice platite.

Motivatia noastra de a incepe un razboi de aruncat zoaie pentru a supravietui pe pozitii unde nu eram chiar deloc fericiti era aproape de zero.

Asa ca am stat frumusel la locurile noastre si am incercat sa ne facem treaba cat mai bine. Nu am dezvaluit pentru stirile senzationale  stilul cateodata mafiot de functionare al parlamentarilor, nesimtirea cvasi-generala a liderilor politici si interferentele lor in ministere si nu am vorbit cum ar fi trebuit despre marlanii din randurile noastre . Nu am fost la televiziuni, pentru ca am crezut ca era mult mai important sa ne facem treaba si nu sa dam bine la emisiunile papagalilor de la televizor. Am ignorat opiniile ridicole ale unor securisti sau penali dovediti cu zero experienta in domeniile in care lucram noi pentru ca am crezut in mod stupid ca nu sunt relevante, desi acestia controleaza televiziuni cu audienta de sute de ori mai mare decat audienta noastra pe facebook.

Am pierdut si pentru ca a fost numai un an. Pentru ca nu am fost pregatiti sa functionam intr-un sistem profund disfunctional. Pentru ca ne-am crezut mai buni decat am putut sa fim si nu am estimat bine cat si ce putem face. Pentru ca nu am avut antrenamentul si nici motivatia de a ne scuipa si balacarii cu tatele, bufonii, sociopatii si coprofagii profesionisti care sunt disperati in a-si pastra pozitiile de putere unde au ajuns fie prin smechereala, agresivitate si  coruptie, fie taras.

Din pacate, schimbarea nu poate veni numai cu bun simt. Nu poti sa raspunzi batausului platit cu citate din Gandhi.  Nu poti raspunde atacurilor personale cu tacere sau cu principii sofisticate de etica si morala. Nu poti raspunde Sintezei Zilei cu un articolas pe facebook sau cu inchiderea televizorului.

Raspunsul ar putea fi daca am reusi sa ne adunam un grup relativ mare de donatori pentru a sprijini si responsabiliza initiative menite sa contrabalanseze ghiti, hrebenciucii, varanii si politica penala . Inca nu am raspunsul cum s-ar putea face asta cel mai bine dar inca ma chinui sa il gasesc.

Advertisements

34 Responses to “De ce am pierdut”

  1. FR January 8, 2017 at 2:38 pm #

    You didn’t lost. You would lose not trying…

  2. liviu runcan January 8, 2017 at 2:48 pm #

    Da, naivitatea se plateste, buna credinta se plateste, lipsa de experianta pe culoarele politicii se plateste, mandatul prea scurt se plateste, dar intr-o democratie se conduce cu o majoritate parlamentara. Dv v-ati imaginat ca puteti exista ca o palarie meritocratica in afara regulilor democratice. iar acum repetati aceeasi gresala, vreti sa faceti ONG-uri, vise, fitze, noi suntem superiori si nu ne amestecam cu astia din partide….bagati-va – va spun asa, primitiv si violent- mintile in cap, vreti sa faceti politica, o puteti face intr-un partid, oricare, nou, vechi, restructurat sau cumparat pe arginti, dar puterea sta in voturile obtinute intr-un proces electoral, nu in balet. Altfel, va respectam si va repartizam rolul lebedei albe, daca va aranjeaza Ceaikovski. Castiga cei luptatori, chiar daca au pene negre marca…PSD.

  3. George Petrineanu January 8, 2017 at 2:49 pm #

    De acord, dar sa nu dramatizam. Pe facebook sunt multi care au raspuns la asta (pentru ca li s-a si permis) sustinind nu ati pierdut (daca te referi la tehnocrati). E de continuat si atita tot. Aveti (in sensul pluralului pe care l-ai folosit) parti forte. Aveti si de corectat lucruri – nici tehnocratii nu sunt o masa perfecta si omogena in totalitate. Dar calitatea lor e ca nu au trecut murdar, ca au performante concrete si ca nu sint atit de luciferizati social ca ceilalti. Exista sigur foarte multi oameni misto pe care tu ii cunosti dar care poate sint prea modesti (sau siguri de ei?)sa apara mai in fata publicului.
    Ai observat ce impact au iesirile tale in public? Va fi din ce in ce mai greu ca oameni ca tine sa fie ignorati. Dar nici nu cunosc pe nimeni altul in afara de VN a carui cuvint sa aiba impactul alui tau. Si după umila mea parere treaba e intr-adevar nasoala, din cauza a ce ai scris mai sus si pentru ca a trecut halucinant de mult timp din 1989 fără ca sa se întâmple ce trebuia. Si ca publicul in marea lui majoritate nu intelege nimic, nu spera sa doreasca ce trebuie (am exemple cu duiumul). Nu e semn bun, dar ce e de făcut? Apasă și mai tare în 2017!

    • Marius Danut Maxim January 9, 2017 at 8:58 am #

      Nu poți aștepta ca publicul larg să înțeleagă lucruri complexe când tu nu le înțelegi pe cele simple

  4. Dan January 8, 2017 at 3:46 pm #

    Începeți simplu: un serviciu de monitorizare a minciunilor din spațiul public (care vor continua, nu vă fie frică) și de asistență juridică pentru obținerea de daune morale sau materiale consistente. Dar consistente, nu glumă.

    În acest fel, A) veți responsabiliza treptat insitituțiile media neglijente sau veți asana mocirlele ce diseminează minciuni în mod intenționat și B) veți obține fonduri pentru a continua procesul.

    Un simplu trust sau o alianță de organizații mass-media cinstite și corecte, care să spună adevărul, nu e suficient. Trebuie să închideți robinetul de minciuni și propagandă.

    Procesele vor dura ani, știu. Dar poate că demersul vostru va fi înțeles și în mediile judecătorești și va fi tratat cu celeritate.

  5. Nwalker January 8, 2017 at 4:01 pm #

    Trei concluzii pe cat de simple pe atat de superficiale:
    1. Nu poti fi si fata mare si politician (pt D Cilos si V Voiculescu);
    2. PSDul trebuia si trebuie zdrobit fara remuscari si considerente etice, trebuie, pur si simplu, sa dispara!Cand il prinzi in genunchi (nov 2015) il zbobesti pur si simplu. Fara manusi, fara explicatii…
    3. Bunul simt nu tine de foame

  6. Eugen Vasiliu January 8, 2017 at 4:41 pm #

    Votul de incredere pe care l-au dat in parlament tehnocratilor, chiar adversarii aflati acum la putere, a fost de fapt o capcana prin care au cistigat un mare Respiro (in urma avalansei de catastrofe pe care le acumulasera !), iar acest Respiro le-a oferit ocazia de a reveni la putere (pe care n-o pierdusera in structuri, ci numai la virf !) ca niste fecioare imaculate, plini de promisiuni aberante pe care ei insisi le incalcasera in timpul guvernarii lor care se incheiase! Orice ar fi incercat profund tehnocratii, s-ar fi soldat imediat cu motiune de cenzura si alegeri anticipate. Poate era mai bine, catastrofele PSD fiind mai proaspete…..

  7. Andrei January 8, 2017 at 4:53 pm #

    Well, ati pierdut pentru ca ati fost niste nebuni tehno dar nu si crați. Cea mai mare parte din echipa Ciolos a inceput cu zero stiinta despre cum se utilizează aparatul administrației publice pentru a-ti îndeplini viziunea sau, altfel spus, am ajuns la zicala ”viziune fără implementare este doar halucinație”. Unii s-au calificat la locul de muncă, alții n-au avut timpul sau talentul necesar.

    In esență brand-ul Cioloș nu a convins destul pentru că a creat false așteptări, de revoluție când în fapt a sperat, după cum recunoște și articolul, să-și promoveze agenda doar prin puterea exemplului. Este și asta o soluție dar necesită o moarte dureroasă și o dispariție mitică urmată de câteva sute de ani de evanghelizare. Astăzi toată lumea își dorește totuși o schimbare mai rapidă …

  8. Marius Danut Maxim January 8, 2017 at 5:59 pm #

    Ați pierdut pentru că nu ați înțeles că, pentru a schimba ceva cu adevărat, trebuie să aveți putere, în primul rând și că, în democrație, puterea se dobândește politic. Nu poți fi numit la nesfârșit decât de către un dictator.

    Partea de „crație” din tehnocrație este ceea ce n-ați înțeles voi. Iar Cioloș și prietenii lui sunt doar un grup de băieți entuziaști cu abordare și mentalitate oengistă care cred că, dacă au finanțare, nu le mai trebuie altceva ca să facă lucruri. Orice politician mediocru îi mâncă cu lingurița când vine vorba de potență la guvernare.

    Din păcate, „tehnocrația” asta nu este guvernare ci nonguvernare, așa ca în organizațiile non-guvernamentale. A guverna este un act politic, care necesită leadership puternic nu doar viziune, asumare politică, nu izmeneală feciorelnică de tehnicieni apolitici.

    Cioloș a pierdut șansa de a face politică mare și de a fi un lider puternic, poate pentru că nu a înțeles, sau poate pentru că nu are spirit de conducător. Nu vreau să insinuez, ca alții, că a fost doar o unealtă a unor servicii care au experimentat guvernarea fără alegeri la români. Când am văzut că Cioloș se agață la remorca PNL am știut că se va compromite atât guvernul lui cât și peneleul în campania ce avea să urmeze.

    Păcat că Guvernul Cioloș nu poate să guverneze în continuare deghizat în organizație negurvernamentală.

    • jaffarhu January 9, 2017 at 6:01 am #

      Moncher, tehnocratia e o culoare politica, sau, mai bine zis, o non-culoare politica. Nu se pune problema agatarii de remorca vreunui partid, ci de abordarea unei doctrine, cea a bunului simt, comparativ cu non-inexistentele doctrine care ar trebui sa stea la capataiul existentei unui partid. Ne spui de abordare ongista, dar ne dai dreptate folosind conceptele de leadership. Nu mai inteleg ce anume vrei sa ne spui: ca am pierdut la votul popular, sau ca ati castigat pentru ca sunteti mai buni? Sincer, mai bine de 12 ani de domnie sociala si alti cativa ani de guvernare parlamentara tot sociala nu au fost in stare sa faca cat au facut o gasca de nelegitimi, asa cum ii considerati, intr-un singur an. Eu unul as lasa capul jos si l-as trage de maneca pe Dragnea sa lase reforma militarizata mai usor, politica tomana e o oala sub presiune care sta sa explodeze. Poate nu ati fost in stare sa cititi semnele, sau poate ati uitat de noiembrie, insa anul ce a trecut doar a oprit ceea ce ar fi fost o revolta impotriva clasei politice, moncher! Demagogia nu mai tine!

      • Marius Danut Maxim January 9, 2017 at 4:03 pm #

        moncher, cui i te-ai adresat? Pare că vorbești cu oarece pesediști. Întreb, numai, fiindcă ești tare incoerent și văd că e reply la ce am comentat eu …

    • Cristian Militaru January 9, 2017 at 3:10 pm #

      Din ce înteleg eu (e posibil să înțeleg greșit) vă gândiți la ceva gen trust media/post tv. Nu îmi dau seama care sunt șansele de a construi așa ceva prin donații, ceva care să dureze în timp. Eu unul aș dona și pentru așa ceva știind că initiativa vine (și) de la dumneavoastră.

      Poate că gândesc eu prea simplist si politic, dar parcă totuși ar fi mai realizabile donații direct către un partid nou.

      Numai bine! Și mulțumesc (și) pentru timpul petrecut în guvern!

  9. Dragos Ciuparu January 8, 2017 at 6:01 pm #

    Poate si pentru ca nu ati mers pina la capat si ati ezitat in locuri in care multi se asteptau sa fiti mult mai fermi si pentru ca de multe ori ati jucat politic fara sa stapiniti regulile jocului, inclusiv cind ati facut guvernul. Si nu cred ca ati pierdut, sau daca ati pierdut, experienta, in ansamblul ei, nu-i deloc o pierdere. Nici pentru voi, nici pentru noi, cei din tribune. E o referinta, un termen de comparatie pentru toata lumea.

  10. Ioana Mihuti January 8, 2017 at 7:03 pm #

    Pentru mine, dincolo de orice analiza, sunteti invingatori. A fost un an asa cum mi-as dori sa mai am insa e posibil sa nu mai vad in urmatorii 4 daca nu 8 ani. Un an cu bun simt, un an in care voi ati guvernat frumos si fara scandal, un an in care nu a trebuit sa invat micro si macro economia de moment pentru ca am stiut ca voi stiti ce aveti de facut cel mai bine. Refuz sa cred ca sunteti si suntem doar o mana de oameni in tara asta care avem bun-simt! Nu ma voi transforma intr-o nesimtita si tupeista doar pentru ca sunt cativa care asa inteleg sa-si traiasca viata. Nu mai urmaresc A3 & Co (Rtv, Realitatea) din 2012. TVR inca este decenta in exprimare si nu-mi pune in gand si in gura analize, Digi la fel. Imi va fi foarte dor de voi si de linistea pe care ati imprimat-o romanului (acolo unde exista un dram de minte s-a simtit aceasta liniste reconfortanta dupa 10 ani de haos si regurgitari televiziuni – Palatul Victoria via Cotroceni si retur. Doamne cate ar mai fi de spus insa va trebui sa ne pregatim sa reluam balacarelile specifice PSD-ului si acolitilor (ALDE & UDMR) si sa ne uitam cum non-valorile vor recreea institutii -mamut pline de non valori si lipitori de afise care trebuie recompensati, nu-i asa? Si din banii nostri…Doamne, nu le pune lor la socoteala pacatul acesta…

  11. George January 8, 2017 at 7:06 pm #

    Javrele astea trebuiesc duse in justitie. Eu sunt dispus sa donez bani pentru un fond de dat in judecata Haznalele. La cat rahat s-a mancat la adresa tehnocratilor cred ca s-ar putea face cateva zeci de dosare de defaimare.

    Javrele sunt tari in gura pana te dai la ele de doua ori. Cateva zeci de procese castigate ar trebui sa le puna cu botul pe labe.

  12. PP January 8, 2017 at 8:01 pm #

    Vei fi perdant în continuare, pt că pe cei care au făcut DNA ăi bagi la grămadă cu Hrebengiuc, Tonta, Dragnea.

  13. Conu Alecu January 8, 2017 at 8:55 pm #

    Reblogged this on Tarot Politic and commented:
    “Am pierdut si pentru ca a fost numai un an. Pentru ca nu am fost pregatiti sa functionam intr-un sistem profund disfunctional. Pentru ca ne-am crezut mai buni decat am putut sa fim si nu am estimat bine cat si ce putem face. Pentru ca nu am avut antrenamentul si nici motivatia de a ne scuipa si balacarii cu tatele, bufonii, sociopatii si coprofagii profesionisti care sunt disperati in a-si pastra pozitiile de putere unde au ajuns fie prin smechereala, agresivitate si coruptie, fie taras.”

  14. Adrian Rusu January 8, 2017 at 10:29 pm #

    too late and too litle …
    Dar fata de guvernul Dragnea guvernul Ciolos va fi apreciat pozitiv de multi din cei care pot gindi cu capetele lor si nu cu cele ale Romaniei TV sau Antenei 3.

  15. Liviu January 9, 2017 at 5:26 am #

    2 % ?

  16. Habarnam January 9, 2017 at 6:53 am #

    Filozofie ieftină. Ori eşti tehnocrat pur-sânge (unde-i lege nu-i tocmeală) şi tai răul de la rădăcină, ori eşti semi-tehnocrat (deci ne-tehnocrat) şi faci compromisuri până ajungi să te compromiţi tu pe tine ca persoană. Şi cel mai rău e că aţi compromis însăşi ideea de tehnocraţie care în teorie cel puţin e un lucru super fain.

    Aţi avut şansa de a deveni martiri pe altarul democraţiei româneşti, aţi avut şansa de a scrie istorie şi aţi ratat-o.

    • nomatterwho January 9, 2017 at 9:43 pm #

      Noi am avut mai multa nevoie de ei decat ei de noi. Ei nu au pierdut nimic. Chiar si facand putin (cat se putea cu un parlament maid de graba potrivnic) au ridicat stacheta calitatii guvernarii mult peste ce guvernari s-au facut pana acum, sau se vor face de acum incolo. Ei chiar nu au pierdut nimic. Noi, societatea, am pierdut totul. Incet, dar sigur toata Romania se teleormanizeaza, fara nici o sansa de scapare. Mai facem pe ici colo cata o mica revolutie, dar nu muncim ca sa ducem treaba la bun sfarsit. Ne vom scufunda incet, dar sigur in hazna, in haznaua creata de A3, RTV…….and co. Fara posibilitate de scapare. Si daca individual cativa ne vom salva plecand – si dincolo ne va urmari mirosul.

  17. Marian Vasile Caraiman January 9, 2017 at 8:05 am #

    De acord cu tot ce ati spus in articol si astept cu interes initiativele dvs.

  18. naeculea January 9, 2017 at 8:11 am #

    Nu suntem prea multi cei care ar trebui sa va multumim pentru ce ati facut sau ati incercat sa faceti pentru noi.Nu stiu ce trebuie facut ca sa dispara fauna despre care vorbiti. Nu cred ca ne vom mai intalni cu sansa pe care am avut-o,sa fim guvernati de oameni capabili,responsabili,corecti si muncitori. Macar ati incercat si am vazut ca e posibil. Nu e putin.

  19. Alexandru Nădăban January 9, 2017 at 12:35 pm #

    Reblogged this on Pasarea Phoenix Remixed & co.

  20. pheideas January 9, 2017 at 9:58 pm #

    Orice sistem politic are nevoie de finatare. Da, ati gresit! Dar macar stiti unde ? PR-ul ar fi una din greseli. Un politician stie sa-ti faca PR, pentru ca asta “respira”. Este facut de natura sa manipuleze masele si sa-si atinga scopul. Voi n-ati facut asta si v-a costat. Si ati mai fost lasati si singuri de “luptatorul” de la Cotroceni. In fine, n-are rost … Ce se poate face ? Cum am si spus, orice stistem, oricat de corupt ar fi, are nevoie de finantare. Pe romaneste, de “vaca de muls”. Iar vacile sunt cei care detin capitalul in Ro., cei care contribuie si finanteaza bugetul, cu ramificatii si sustinere la nivel european si mondial. Cat timp acestia prefera sa “fure” legal si sa inchida ochii, cum au facut-o 27 de ani, PSD & Co va prospera. Sunt multe de spus … Nu stiu cati au observat spre ce ne indreptam. Catre dictatura puturosilor! Adica tot un fel de comunism, in care “chiaburii” vor fi suprataxati pentru a hrani marea masa de puturosi. Credeti ca gresesc ? Aveti impresia ca PSD-ul sta pe un maldar de proiecte care vor aduce finatare si prosperitate ? Sa fim seriosi !

    • Sabin Gruiescu January 12, 2017 at 2:16 pm #

      Voi n-ati pierdut nimic, ati castigat o experienta in plus in functii pe care, intr-o societate meritocrata, nu le-ati fi dobandit, pentru ca veniti din primitivul tehnocratiei. Pierderea a fost a noastra, a celor care am crezut. Lamentarea este, oarecum, originala si poate ca si sincera, dar nu tine loc de nimic.

  21. ticridu January 11, 2017 at 1:35 pm #

    Multumesc pentru ca ne-ati aratat ca se poate si altfel. Poate vor veni si alte vremuri, vremuri in care sa fim condusi de cei care merita nu de niste gunoaie politice. Multumesc!

  22. currandera January 12, 2017 at 2:01 am #

    Ar mai fi o naivitate de remarcat, una reală. Succesul unui executiv nu se vede imediat: cetățeanul nu are un beneficiu concret instantaneu în urma luării unei măsuri corecte. Trebuie să treacă luni, dacă nu ani până să se simtă corectitudinea acelei măsuri. Sigur, există o minoritate care deduce logic că dacă voi ați făcut A pentru populație azi, peste șase luni, un an, o să rezulte X, dar e o minoritate absolută.

    Cine a greșit au fost politicienii care aveau nevoie de succesul vostru. Nu din motive onorabile, din cele mai pragmatice cu putință. Ei au pârghii de PR. Nu le-au folosit. Ghișeftul lor. Ei au pierdut, voi ce v-ați propus să faceți ați făcut. Dacă data viitoare nu mai vreți să fiți tehnocrați, ci politicieni care-și folosesc și uneltele profesionale, intrați în arenă după ce vă asigurați partea de PR.

    Dacă am înțelege cu toții legile, cine-ar mai angaja un avocat? Dacă am fi toți onești cui i-ar mai trebui poliție? Dacă populația (a lumii, nu a României) ar fi atât de educată și pregătită să judece, n-am mai vedea politicieni decât la casa de nebuni. Cine-ar vrea să-l conducă un populist nenorocit când în fiecare an universitățile (lumii, nu numai ale României) scot mii de profesioniști? E normal ca in anno domini 2017 să mai poată candida un ins, oricare ar fi el și în orice țară s-ar ține alegerile alea, fără să dea măcar un test de IQ? E normal să mai fie careva numit un ministru la energie fără o diplomă în domeniu? Păi, este din păcate foarte normal, asta e natura umană.

    Ați făcut o treabă bună. N-ați pierdut nimic. Până data viitoare vă mai gândiți, dacă merită efortul politic. Nu v-aș condamna oricare ar fi concluzia.

  23. Lucian Postu January 15, 2017 at 3:51 pm #

    Domnule Nicolae,
    Îmi sînteţi mai mult decît simpatic, şi stilistic, şi pentru ceea ce faceţi, omeneşte vorbind, pentru cei aflaţi în nevoie.
    Cu toate astea, observ la dumneavoastră, ca şi la alţi oameni oneşti, o formă de cecitate cvasi-pavloviană. N-o spun cu ironie /sarcasm, o spun cu părere de rău. Sedus de un copac, ignoraţi tabloul evident al pădurii în care trăim, şi în care cei ca Dacian Cioloş & co sînt, tot din păcate, mult mai nuanţaţi decît vă place să credeţi.
    Cît timp vom practica wishful thinkingul ” de subţire “, schizoidia pavată cu bune intenţii ne va duce exact acolo unde ne-a dus şi pînă acum. Iar numele ei e Leghiune.
    Vă urez numai bine şi radar exact.
    Pardon de spam : https://lucianpostu.wordpress.com/2016/11/25/ciolos-calugarita-cu-bikini-brodati/

  24. Vlad January 27, 2017 at 11:40 am #

    E poate mai important sa acceptati faptul ca ati pierdut si sa nu mai incercati prin tot felul de mijloace sa intoarceti rezultatul votului popular.

  25. Valentin Cotarta January 28, 2017 at 11:36 am #

    Nu fac si nici nu am cum, sa fac parte dintre aceia care au început sa protesteze in strada prin simplul fapt ca nu mai sunt in Romania. Fiind mai departe de tara i-as privi cu îngăduință » pe cei din PSD. Daca tot vor sa-si salveze pielea, boierii lui Dragnea si Tăriceanu, mult mai simplu ar fi sa introducă in modificările urgente pe justiție, prezumția de Prostie. Decât sa fie declarați vinovați mulți boieri ar fi cu siguranță mai mulțumiți sa fie declarați Prosti. Uite așa a făcut si Postelnicu când a fost arestat la revoluție (recunosc am fost un idiot) si a rămas si cu casa si cu pensia de activist comunist. Ii ajuta in acest sens si ministrul educației, Năstase care a zis ca trebuie sa acceptam ideea ca « unii nu pot lua bacalaureatul ca nu-i duce capul ». Prostia ar da bine si la brandul politic de tara pe care politicienii îl tot caută. Prostia suna mai elegant decât Hoția si in plus are si circumstanțe genetice ale partidului comunist. Si ce ar fi rușinos daca am recunoaște ca ne conduc Prostii? Ba acest fapt ar putea însemnă un asset adică ne-am făcut o auto-evaluare corecta. Pasul următor ar trebui sa-i căutam pe cei deștepți sa ne conducă ei. Vorbind mai simplu este ca in bancurile de la Radio Erevan: doua tinere una blonda si una bruneta cu un IQ submediocru dar bine făcute de mama natura si care terminaseră aceleași scoli in aceleași condiții, care folosiseră același « arme tactice » sa își ia o diplomă, cea blonda ajunge secretar de stat intr-un minister iar cealaltă se întreba – Ce are ea si nu am eu? Pai simplu, Ea nu-i nici mai frumoasa nici mai deșteptă – ea are doar un « sponsor » care a descoperit gaura de miliarde si un carnet de partid. In concluzie trebuie sa acceptam ca ne conduc Prostii si de aici sa pornim mai departe !

  26. CSB January 30, 2017 at 2:58 pm #

    Ati ( si am ) pierdut pentru ca nu reprezentati ( reprezentam ) o majoritate. Ideile, comunicarea seaca, tehnica si facuta cu bun simt, propunerile de flow-uri de tip corporatist in administratia publica, meritocratie, transparenta – toate astea nu reprezinta Romania. Cel putin nu pe asta de azi. Aveti dreptate, Romania trebuie educata, trebuie invatata sa-si caute informatia si drumul – apoi ati ( si am ) castiga. Meritocratia, transparenta, viziunea si celelalte bunatati propuse de “tehnocrati” nu se pot propaga decat prin bun simt, nu se pot apara injurand. Nu mi se pare ca merge… Si atunci – cum facem sa invatam oamenii adulti, dar si copiii, un minim de cultura civica ? Prin media ? Largind la scara nationala ce faceti in ghetou ?

Trackbacks/Pingbacks

  1. Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 02 – 08 ianuarie 2017? - January 11, 2017

    […] De ce am pierdut – valeriucnicolae.wordpress.com 4511 Facebook interactions 7 Twitter trackbacks 3371 Twitter followers […]

  2. mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 52) - January 15, 2017

    […] De ce-am pierdut; […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: