Jurnal de guvern -3

10 Sep

Termin de citit minunatia de proiect si dau cateva telefoane ca sa ma lamuresc cum stam. Stabilim si o intalnire cu cei responsabili din ministere plus cei de la  firma de consultanta super procopsita si bine platita care este angajata de finantatori pentru “a ajuta” cu proiectul.

Ma astept ca oamenii care lucreaza pentru super-firma internationala care are o reprezentanta in Romania sa ne lumineze si sa vina cu o solutie care sa deblocheze cele 3.000.000 de EUR. Imi dau seama cu oaresce stupoare ca, de fapt, nimeni nici ei, nici responsabili din ministere nu au citit proiectul.

Spun asta si binenteles toata lumea protesteaza. Intreb daca toata lumea vorbeste engleza. Bineinteles, ca da. Ii intreb daca stiu ce inseamna horn. Imi spun cu totii ca inseamna corn. Intreb ce fel de corn. Corn de animal, mi se raspunde. Intreb daca stiu cum se spune la cornul de panificatie. Mi se raspunde oarecum iritat ca se spune “baan” ( se scrie bun).

In proiect e scris clar in primele pagini ca guvernul Romaniei ofera o gustare in cadrul programului “Horn and Milk”.  Adica noi le dam copiilor și coarnele de la vacă si laptele.

Sunt minim cate 20 de greseli pe fiecare pagina. Vorbesc aici doar despre acele pagini care nu au fost copiate din alta parte. In propunerea de proiect sunt multe, multe  propozitii care nu sunt terminate. Le dau repede si cateva exemple din multele disponibile.

best practices nationally and locally to prevent early

cele mai bune practici nationale si locale care sa previna timpuriu ( ce sa previna nu stim)

, in order to strengthen the legislative and institutional framework within a comprehensive national public policy.to p

 pentru a intari cadrul legislativ si instutional cu o politica publica nationala . care sa p

In engleza p se pronunta pi care e la fel cu pee ceea ce inseamna a te pisa.

Avem propuse cateva chestii mirobolant de inovatoare care revolutioneaza felul in care vom imbunatati “eficienta activitatilor remediale”.

Organizing activities with creative;

Organizarea activitatilor cu creatie

Consciousness professional instructor;

Instructor profesionist de constiinta

Instructorii profesionisti de constiinta ar fi tare buni, mai ales pentru clasa noastra politica si administratia publica plina de biro-politicieni. Dar unde ii gasim? Si cum ne-ar ajuta ei sa aducem mai multi copii la scoala? Sunt intrebari la care doar activitatile cu creative multa rau ne-ar putea raspunde adecvat.

Mai sunt o multime de alte tampenii cum ar fi sa le dam copiilor haine de golf si bonete  ( in aceeasi propozitie) sa facem educatie de plastic, sa realizam intalnirea reala , sa ii invatam pe copii si cadrele didactice despre tragedia istorica Roma precum si  obiceiurile/ traditiile/ obiceiurile Roma (sic).

Atentie sporita trebuie avuta cu familiile, in care picatura este gasita in fratii mai varstnici.

Intalnirea este un fiasco. Directorii din ministere arunca vina de la unul la celalalt, dar reusim in cele din urma sa stabilim ca vom debloca proiectul si ca firma cea smechera ne va ajuta. Chestia cu picatura ramane in suspans dar am inceput sa inteleg acronimele celor de la justitie, asa ca am sperante mari ca voi avea o revelatie in viitor.

In ciuda urgentei in urmatoarele 2 saptamani nu voi putea sa dau de nimeni de la minunatia de firma de consultanta, iar ministerele vor face tot posibilul sa blocheze orice fel de schimbare. In ciuda faptului ca finantatorul se chinuie sa ne ajute nu se intampla nimic.

Cam disperat ii trimit domnului vice-premier Dîncu un SMS in care il rog sa imi delege un secretar de stat pentru a putea rezolva problema. Nu de alta, dar blocajul principal este la ministerul dumnealui. Imi raspunde cu un SMS  iritat ca delegarea nu se face prin SMS. Il sun. Si imi iau ditamai smetia – practic sunt pus la punct cu: cine ma cred ca sunt, ca doar nu am scris Don Quijote, ca nu a auzit nimeni de mine si ca guvernarea nu se face cu diletanti. Tonul  e minunat, musteste de o superioritate  delicat asezonata cu un butoi de ego si flambata in aroganta cat cuprinde. Asa cam cu vorbesti cu un coleg care incearca sa faca ceva util in guvernul mult iubit in special de partidul dansului- PSD-ul.

Ma gandesc sa ii spun rapid ca m-a recomandat domnul Oprea, un mare scriitor roman, dar banuiesc ca nu o sa guste deloc ironia. In plus are partial dreptate, asa ca incerc sa il impac, desi reactia mi se pare exagerata.Ii raspund super zen ca scopul meu este sa salvez 3.000.000 de EUR si ca am nevoie de ajutor, chiar daca nu am ales cea mai buna metoda.  Imi raspunde cu recomandarea sa folosesc caile institutionale si imi inchide plin de galanterie telefonul, inainte de a apuca sa mai zic ceva.

Sunt siderat. Omul mi se parea un tip destept ( il citisem cu placere) si probabil singura speranta ca PSD-ul poate fi reformat pe niste principii cat de cat acceptabile.

O sa treaca aproape 2 luni pana cand o sa fie posibila o intalnire cu Excelenta Sa, Domnul Profesor Universitar Doctor Vice-Prim Ministru Dîncu. Intre timp o sa se vada cu o multime de reprezentanti de ONG-uri, o sa i se planga  lui Dacian de cateva ori de mine, desi totalul timpului in care am vorbit cu el a fost  sub 2 minute si o sa aranjeze intr-un mod plin de delicatete sa nu trec de sefa lui de cabinet.  Doamna in cauza, cu o experienta uriasa in administratia publica si un ego pe masura se va stradui sa ma faca sa ma simt cat se poate de prost si ma va pune sa astept repetat in fata usii ei. Imi va explica, de asemenea, cum stam cu problema romilor si imi va fi foarte clar ca habar nu are si nici nu s-a interesat vreodata cam ce stiu eu sa fac si de ce sunt prin guvern.

Asta in ciuda faptului ca Dacian a fost foarte explicit spunand ca oamenii din pozitia de consilier de stat la cancelarie il reprezinta pe el, adica pe prim-ministru.Incep sa inteleg ca tehnocratii suntem cativa si ca oameni bagati pe gat de partide primului-ministru o sa se straduiasca sa ne faca viata cat mai imposibila.

Excelenta Sa va parea a fi foarte preocupat de apararea domnului Toba si indirect a domnului Oprea in discutiile in guvern la care particip si va incerca sa ii inchida gura domnului Vlad Alexandrescu care nu se sfia deloc sa zica de plagiate si plagiatori de fiecare data cand avea ocazia. In toate imprejurarile posibile, domnul Vice-Prim-ministru nu va ezita, in mod colegial sa isi declare parerea despre stupizenia mea celor care ma cunosc.

Se afla cumva ca scriu in Dilema Veche, Ileana ma ajuta cat poate si ea, mai am cativa prieteni care pun o vorba buna si ajung dupa 8 saptamani de la convorbirea telefonica sa ma vad cu Maria-Sa. Va fi o convorbire buna, politicoasa si ramasa fara absolut niciun rezultat. Toate incercarile mele de a face ceva in domeniul de care se ocupa domnul Dîncu vor avea acelasi succes.

Statul Roman pierde cele 3.000.000 de EUR  si niciunul dintre responsabili nu va fi tras la raspundere.

Coordonatoarea proiectului si birocrata PSD-ului in Ministerul Educatiei se va suspenda, in  asteptarea unor vremuri mai bune si mai putin tehnocratice. Nu e suspendata asa aiurea, ci implementeaza un alt proiect pe care l-a sustinut si aprobat in timp ce era in minister. Desigur o face plina de dedicatie in mod voluntar si nu lucrand pentru Banca Mondiala pe o poala de bani pe care tot noi ii platim.

Lansarea planului anti-saracie va fi inca o surpriza minunata. Dar despre asta in urmatorul episod.

 

Jurnal de guvern – 2

2 Sep

Sefu’ zice ca, pentru inceput, ar trebui sa particip la sedintele de guvern . Sunt bine dispus, asa ca zic sa ii fac domnului hatarul nu de alta dar imi este tare drag de el si decid sa ii cinstesc pe oamenii aia cu prezenta. Ma imbrac frumusel la costum si ma duc in sala enorma unde se tin sedintele de guvern.

Ma bag in seama in minutele dinaintea sedintei cu cativa ministri, inclusiv cu viitoarea mea sefa de la Munca si imi stabilesc si doua intalniri – tot cu ministri. Simt ca am facut treaba.

Toata lumea in jurul meu vorbeste in acronime pe care nu le pricep si in numere de legi. De cateva am mai auzit si ma gandesc sa intru si eu in vorba si sa arunc asa la smecherie cateva numere si paragrafe sa par destept. Insa doamna Pruna e pe langa mine si ma abtin. Acum, cand ma uit in urma, stiu cat de desteapta si de sarcastica poate fi Raluca si ma felicit pentru ca am luat atunci una dintre cele mai inspirate decizii . Raluca o sa sfarseasca venind sa ne ajute la lectiile cu pustii din Ferentari si o sa devina una dintre persoanele care imi plac rau.

Sunt deja exasperat de jargon cand domnul de la securitate vine si ma intreaba daca am ORNISS. Piticii imi zic sa ii spun ca am avut, dar nu mai e contagios acusica, asa ca poate sa fie linistit. Mai ales ca singura cale de transmitere este prin schimbul de fluide corporale, ceea ce nu intentionez sa fac in cladirea guvernului. Omul imi spune Excelenta in mod serios, asa ca nu cred sa aiba simtul umorului si decid sa ignor piticii si sa il intreb cu distinctia care ma caracterizeaza ce este ORNISS-ul.

Se uita cu mila la mine si imi explica ca este o verificare pe motive de securitate si ca am nevoie de ea pentru a participa la sedinte si pentru a avea acces la dosare secrete. Ma pregatesc sa ii spun ca la Budrea ORNISS-ul nu se preda nici inainte si nici dupa lectia de cules cucuruz dar intra sefu’. Imi zambeste cald de tot, cum face el de obicei, ne salutam si brusc nevoia de ORNISS dispare. Domnul de la securitate imi spune soptit si cumva conspirativ ca imi da o derogare temporara si ca va veni la mine la birou pentru a rezolva problema.

Verificarea pentru ORNISS este o noua aventura. Trebuie sa completez o gramada de tampenii. Sunt obligat sa dau detalii despre toate tarile in care am fost in ultimii 5 ani. Am fost sef regional la o organizatie care lucreaza in 98 de tari si sa mor ca nu vad cu ce ajuta pe cineva sa citeasca despre cufureala mea din Laos sau cum am cantat Katiusa la 3 noaptea in capitala Georgiei cu 5 zdrahoni piliti. In plus, mi se cer detalii despre intalniri cu strainii. Cum ma intalnesc practic in fiecare zi cu straini (fiu-meu si maica-sa sunt cetateni canadieni) si cum calatoream in fiecare saptamana in strainatate pentru a ma intalni cu oameni, ma gandesc ca jeniile care au gandit formularul sunt fie dusmanii mei, fie securisti vechi si tampiti care inca traiesc cu nostalgia secretomaniei PCR-ului.

Ma infurii si decid elegant sa pasez responsabilitatea Simonei si eu sa ma apuc sa fac treaba si sa construiesc Romania tehnocrata si meritocrato-dezvoltata.

Avem un proiect de 3.000.000 de EUR scris de doua dintre cele mai minunate ministere ale noastre si finantat de norvegieni. Proiectul este blocat si decid sa imi dovedesc compietenta si sa il dezblochez. Este vorba despre initiative menite sa aduca la scoala copiii, asa ca sunt entuziast, mai ales ca fac acelasi lucru de vreo 8 ani de zile in Ferentari. Cer proiectul si ma apuc de citit.

Mi s-a spus un pic superior ca mi se va trimite proiectul in engleza, asa cum a fost trimis si aprobat de partenerii norvegieni. Engleza se preda la Budrea intre lectia de muls capra si analiza textelor lui Borges dar sa nu divaghez. Aflu rapid o gramada de lucruri interesante, cum ar fi :

the total illiteracy that Romania has (245.38728) accounted for 27.4%

Totalul analfabetilor in Romania este 245.38728 sau 27.4%. E o chestie absolut noua pentru mine si imi dau brusc seama de ce ca cetatean mi se parea ca ministerele vad Romania foarte diferit. Fie avem niste ministere fabulos de precise si capabile sa determine ca avem 245 virgula 38728 analfabeti, fie suntem cea mai numeroasa tara din Europa – cei peste 24 de milioane de romani analfabeti (24.538.728 ca sa fim precisi) reprezentand mai putin de 28% din intreaga populatie.

1600 scholars with risk of early school dropout coming from disadvantaged communities

Proiectul va salva 1600 de savanti (scholars in engleza se traduce ca savant) de la riscul de abandon scolar.

education are the ways of developing themselves

Educatia sunt drumurile de dezvoltare a lor insile

Children who attend primary school but at risk of dropping Size 5

Copii care merg la scoala primara, dar la risc sa slabeasca pana la masura 5

Types of recreational activities: Circles on materials, The visits…

Vom folosi cateva tipuri de activitati recreationale, absolut inovative cum ar fi: cercuri pe materiale si Vizitele.

Ordinul numarul 1540 din 19 iulie 2007 privind interzicerea segregarii scolare a copiilor romi action plans to implement “Governmental Strategy for the inclusion…

Ma gandesc citind ca, probabil in perioada in care am ajuns sa avem o populatie mult mai numeroasa decat cea a Marii Britanii, englezii au introdus in limba lor o serie de expresii tipic romanesti sau ca am inceput o actiune de lobby destept pentru promovarea invatarii limbii romane de catre finantatorii norvegieni.

Rad cu lacrimi citind proiectul si evlavios fiind, ma crucesc gandidu-ma cum este posibil ca vreo cateva zeci de oameni, unii dintre ei in pozitii extrem de importante in ministere, au reusit sa trimita un proiect plin de greseli gramaticale, cu cateva zeci de propozitii care au fost uitate netraduse din romana si extrem de slab din punct de vedere profesional unuia dintre cei mai importanti finatatori externi.

Ma crucesc si pentru ca a fost posibil ca finantatorii sa fi aprobat un asemenea proiect care include niste costuri absolut nesimtite pentru reconditionarea unor scoli spre bucuria si pandaratul primarilor si practic nimic coerent despre cum reducem abandonul scolar.

Decid viteaz sa aduc cele 3.000.000 in tara si sa ii ajut intr-adevar pe cei 1600 de copii. Eventual sa ii fac savanti. Cum o sa o fac o sa ma puna in gura vice-premierului si o sa imi demonstreze incapacitatea mea de a intelege logica sistemului aparatului birocratic. Dar despre asta intr-un articol viitor.

Jurnal de guvern – 1

25 Aug

La plecarea de la Ministerul Muncii am primit urmatoarea scrisoare, sub forma de nota informativa:

Către: Iexcelența sa, frățică Valeriu    

Ref: vă rugăm să nu plecați, ne lăsați singuri aicișa?!

Stimate domnule Secretar de Stat, Iexcelența dumneavoastră,

 Permiteți să raportăm. În aceste zile călduroase ne aducem aminte cu drag și nostalgie de momentele în care nu făceam distincția între consilier de stat și secretar de stat, între costumele Gucci și restu, între “care Dacian” și „ups, mai avem o colegă care nu vine la birou.

 Vă mulțumim și să vă trăiască familia pentru toată perioada petrecută împreună. Pentru toate bancurile reușite sau mai puțin reușite, pentru “ăștia-s duși toți cu capu”, “eu nu semnez așa ceva”, “băi, am obosit”, “hai să le facem mustrare”, “bă ce haterițe sunteți, iar m-ați trimis la o întâlnire inutilă”, “dacă așa a zis Dacian, așa facem”, “dați vina pe mine pentru orice”, “hai că mă duc cu bomboane până acolo să rezolvăm”.

 Vă mulțumim și să vă trăiască familia pentru tot ce ne-ați învățat, pentru toate resursele și oamenii mișto pe care i-ai adus în viața noastră, pentru toate momentele amuzante și foarte puținele în care ai fost hater cu noi, pentru orele de terapie și pentru tot.

 Dacă e să fim sinceri, noi de fapt sperăm să vă întoarceți. De fapt, să nu plecați. Te rugăăăămmmm săăăă nuuuu pleeeeeci. Sau măcar să te întorci și să fii colegu nostru de la Guvern.

 Îți dorim toate bla-bla-urile de bine și bineînteles, să nu ne uiți.

Uraaaa, să trăiască șefu!

 Cu deosebită considerație,

Comitetu dă plecare

Dupa o balaceala scurta in butoiul cu melancolie am inceput sa rememorez:

Prima zi la guvern.

Nominalizarea mea o sa apara peste 11 zile, dar e mult de lucru, asa ca m-am apucat de treaba. Palatul Victoria e urat cu spume. Lumea e imbracata in costume si la cravata sau in tinute elegante cu tocuri si toale de firma, la care nu ma pricep. Eu mi-am pus blugii cei procopsiti, o camasa si un pulover asortat. Nu m-am barbierit, ca doar sunt voluntar. Politistul de la intrarea B se uita la mine cam bănuitor, sunt cam slabanog, prost imbracat, un pic cam dubios considerand culoarea dar sunt trecut pe lista care a venit de la cancelarie, asa ca ma lasa inauntru.  Peste vreo doua luni acelasi politist nu o sa lase o delegatie de romi sa ma viziteze, ferm convins ca acestia doresc doar sa foloseasca restaurantul procopsit de la subsolul palatului, unde se mananca binisor cu 9 -10 lei.

Ma intalnesc cu Dragos, seful Cancelariei, care e imbracat impecabil:  costum gri inchis, camasa cu butoni si cravata procopsita. E si inalt rau. Are umor, asa ca decid ca imi place de el si ca o sa incerc sa il trosnesc la un baschet. Nu de alta, dar in cele 45 de minute introductive e clar ca la altceva nu prea am sanse sa fiu mai bun ca el. Nu o sa apuc sa il bat la baschet, desi promite ca o sa vina. Munceste ca un tacanit si in plus si eu apuc sa ma duc in urmatoarele 9 luni exact de 4 ori la baschetul saptamanal de la ora 6.30.

Urmatoarea intalnire este cu Ghinea. Il citeam in Dilema si stiam ca e destept tare si asta. E imbracat mai praf decat mine, asa ca rasuflu usurat. Are o energie debordanta si e clar ca la fiecare 2 -3 minute ii mai bubuie mintea ceva. In plus si el e mare rau. Daca toti tehnocratii sunt asa, e clar ca omul de la poarta are toate motivele sa fie ingrijorat pentru situatia restaurantului. Ghinea e in papuci. Habar nu am ca in cateva luni  o sa imi fie la fel de apropiat ca un frate.

Trebuie sa imi gasesc un birou. Cladirea e goala. Am de ales intre biroul lui Orlando Teodorovici, fostul print de la Fonduri Europene si cel al lui Melescanu guru’ de la shpioni .  Il aleg pe primul. In biroul vecin este celalalt Dragos, care peste cateva luni o sa imi devina sef la Ministerul Muncii. Si el e imbracat impecabil si e tot cat casa. Are doua colege care lucreaza cu el. Ambele par sa vina direct din Valhalla. Imi trece prin cap sa ma inchin si sa sacrific un porc ceva dar ma gandesc ca nu se cade la guvern. Dragos zambeste cald si e clar dupa 20 de minute ca si capul lui plesneste de idei.

Sunt tare multe hartii de facut. Ma duc la Ileana. Ileana e secretara sefului Cancelariei.  E miloasa, ma adopta repejor si da cateva telefoane care rezolva rapid ceea ce credeam ca o sa dureze macar o saptamana. Pentru urmatoarele luni o sa imi salveze fundul de nenumarate ori.

Incep sa intalnesc oamenii din sistem. Vorbesc cu mine ca si cum as fi important. Ma bufneste rasul de fiecare data. Seful de la Securitate ma sperie spunandu-mi Excelenta. Rad ca prostul de unul singur pentru cateva minute.

Vine si Simona. Peste cateva zile o sa avem o intalnire antologica cu un ambasador pe care o sa il bolunzeasca accidental cu camesa ei un pic decoltata si o sa radem cu lacrimi. Deocamdata insa Simona e serioasa tare si un pic speriata. Chiru o sa vina peste vreo doua saptamani si prima luna o sa se poarte ca premianta scolii in fata dirigului nou si cam afurisit. Amandoua o sa imi devina super dragi si vor munci de parca ar fi posedate pentru urmatoarele luni. Spre sfarsit Chiru o sa poata linistita sa faca o cariera de birjareasa la cat de diplomatic ii devine discursul despre administratia publica.

Plecam pe la 21.30 de la palat si ne dam seama ca aproape toti tehnocratii sunt inca la birou, desi la ora 16.30  majoritatea angajatilor care lucreaza permanent la guvern cam rup usile .  Plec cu un teanc mare de hartii pe care trebuie sa le citesc. Dacian e la birou – nu pleaca nicicand inainte de 11 noaptea ca doar e sef.

Sunt plin de entuziasm, asa ca atunci cand ma suna Vlad din Viena sa ma intrebe daca cred ca e bine sa vina si el in guvern, aproape topai de bucurie. Peste 7 luni Vlad va deveni ministrul sanatatii si se va muta practic in minister, trecand pe acasa numai ca sa se schimbe si sa isi ia injuraturile meritate de la diva lui. Dacian va afla de la SPP ca ultima masina care vine in parcare nu mai este masina lui, ci masina tanarului ministru al sanatatii.

Ma culc tarziu, dupa ce citesc o buna parte din documente. Ma trezesc la 5.30 ca sa le termin si plec cu drag la serviciu la 7. Habar nu am ca asta o sa devina rutina zilnica pentru urmatoarele 9 luni.

Shattered

17 Jul

It’s early, around five in the morning. The sun is rising, but I can’t feel anything, nothing at all. I have no idea what happened last night. I know where I am, but I don’t know how I got there. I really need God, but he’s likely quite busy. My clothes are wet and I’m beginning to feel the chill of an English morning. The strawberry fields where I’ve been working for months now seem to blend into one. I’ve fallen in love. Hard.

I arrived in England three months earlier. Made it to Belgium by train, then caught a ferry from Oostende. I’d already been in Oostende before, once, a couple of years earlier, and I’d already tried to cross border illegally, but I hadn’t made it. I got cold and scared. I chose to go back.

In Dover I bought a ticket to Higham. The man at the ticket office didn’t understand my destination until I wrote it down for him. I asked him when the train was leaving. In a few minutes, he said. I ran towards the station, tripped and fell, smashing the two jam jars I’d brought with me. I realised I had no chance to make it to the train, so I went back to the ticket office and asked the man when the next one would be. He grinned at me sarcastically and told me the trains went every half hour. I cursed him in my mind and smiled at him amusedly.

I try to get up, but I can’t. This time I’m the one who feels shattered in a million tiny pieces. They have a better word for it in English: “numb”. It’s as if somebody had ripped out a whole chunk of my body. The sun is now big and red.

On the train, I asked the other passengers where I should change to get to Higham. I’d pronounced it the way you write it. An elderly lady figured out what I meant and told me that the correct pronunciation was “Haai-aam”. It was pouring down when I finally got there. Our lodgings were caravans. When I heard that, I thought that having being born a rom might have turned out to be an advantage.

We were almost all eastern European, some were Irish. We worked in the fields. The vast majority were students trying to make some money. That’s where I met Agnieska: in Rochesterm on a bridge. She was beautiful. Polish, blonde, blue eyes. She looked like she belonged to another world. We went to the bar and I asked for two beers. The barman was in tears of laughter: I’d asked for two bears. At that time, beer and bears sounded the same to me. Agnieska laughed to, but it was a different laugh. It was a good laugh.

At the time, I was pretty skint. Her dad, on the other hand, was the mayor of a small Polish border town. In the space of two weeks, I’d moved into her caravan. There were five of us: two Russian girls, Agnieska and a friend of hers. I remember I found it amusing to think that perhaps this is how harems were born. I was crazy about her. She was calm, and good. We slept in a tiny bed and the shower was outside. We didn’t have anything, but when I was with her I felt good. On weekends we’d go for walks and make plans for the future, like emigrating to New Zealand.

One morning, Agnieska scratched herself on a strawberry crate. By evening, the cut looked infected. The next morning I took her to A&E, but she was just a Polish girl in England, and nobody bothered with her. She got septicaemia and died four days later. On the day that she died, I remember listening to the radio to improve my English while in the fields. They were talking about whether it was right to put a dog on death row for having killed a cat.

That evening, I heard Agnieska had died. I lay in that field and tried to stop remembering. I didn’t want to get up. I didn’t want to do anything.

It was Valerie who found me. She and her partner Nicole were our French caravan neighbours. They spent all night looking for me. She stayed close to me, she held me and she cried. I cried too, even though I didn’t know how to. Nobody on the radio or the TV ever spoke about how Agnieska had died. The entire following week was devoted to the dog on death row and fox hunting.

Many years have passed since the night I’ve tried so hard to forget. A few days ago, while listening to Nigel Farage and Boris Johnson before the Brexit referendum, I decided, for the first time, to let the memories of that night float back to me.

Translation done by Laura Gozzi

The illusion of doing well

21 Jun

Here the speech I planned to deliver at the Fundamental Rights Agency Forum today ( June 21). I managed to do it just partially.

We failed.

Collectively we failed.

Sure thing we are motivated, smart and trained enough to rationalize everything the way we want it.

We can pretend that things are much better than they were. We can say that in fact we avoided the coming to power of the extreme right wing and that the worst of the refugee crisis is over.

We can rightly talk about the decades of peace and prosperity that the EU project brought. About the amazing developments in Eastern Europe and the expansions of democracy in many countries. We can choose to see just the amazing acts of kindness and compassion of a few of us Europeans.

We can find hundreds if not thousands of reasons to feel good about ourselves.

But probably better and for sure more honest intellectually is to acknowledge we fail. We fail to protect and include the poorest, the most disadvantaged, the most vulnerable.  Their numbers are growing.

We are not an inclusive Europe . We could be but we are not. The fact that the gap between the rich and poor is increasing and reached numbers that we have never seen in the last century should be a serious reason of not just reflection but most important action. Focused on economic growth and security we seem unable to realise that we are going through a period of dissolution of human rights approach unprecedented for the last 70 years.

I was in Lebanon, in Turkey and Jordan. I worked or visited the refugee camps there. The lives of the people in the official and unofficial camps is as close as I can imagine to hell. Hundreds of thousands of innocent children live there and risk to become radicalize by abject poverty, racism and our indifference. Being apologetic towards OUR neo-Nazis while making sure we keep far away THEM, people running from war and psychotic killers is not the direction we should go towards.

Double standards that allow us on one side to find no link whatsoever between us and the European “lone wolves” that kill in the name of extreme right ideology while on the other side hold responsible more than a billion people for the killings perpetrated by a crazy few just because they share the same religion is intellectually dishonest if not plain disgusting.

Watch-dog NGOs are disappearing fast all over Europe. Dependent on short term projects financed by the EU and Member States the watch-dog side of the NGOs is dying or already dead. Afraid of the louder and louder extremist rhetoric the moderate voices of Europe are drawn into a sea of populist fear mongering demagogues.

Europe is generous. We give more than 50% of all financial aid in the world. But we do not seem to spend the money as well as we should. And is not just the refugee camps where money goes wasted.

In Romania we made many, many mistakes in the past. Throwing EU money at the Roma issues seemed to be the main logic behind past actions. It looked great. The report look great. The conferences and the materials produced look great.

We reported over 125.000 Roma people trained using EU money. The most optimistic evaluation estimate that less than 0.1% of those are now employed because of those trainings.

We wasted too much public money meant to target social inclusion and reported it as “positive” practices. Far too much money went in desk researches, conferences and other similar productions of hot words and embarrassingly little read and used but hugely expensive papers.

We were successful in creating an industry of paper production, “project” consultants and trainers but we failed catastrophically to address some of the worst problems of the most vulnerable groups. We helped the tourism industry and the hotels by financing far too many conferences, exchanges of positive practices, meetings of stakeholders, seminars and trainings while avoiding to assume responsibilities when it came to changes at the grassroots.

At the same time we almost destroyed the few existing watch-dog NGOs and witnessed at best a stagnation in the much needed development of the Roma civil society.

We can do a lot better in the future. We need to do better in the future. The fact that we see a growing support within the EU population towards extremists is not because people are stupid. It is more likely because we , human right activists, decent people and politicians become too afraid to speak up, too comfortable to reform and too lazy to really care.

And all these we can and we should change.

Un interviu nepublicat

10 Apr

 

Uniunea Europeană ne ceartă dacă nu spunem ”romi”, dar văd că dumneavoastră vă spuneți ”țigan” fără nicio problemă. Dacă vă acuză UE că stricați blazonul etniei?

Partea de român din mine e de vină. E un fel de Tourette genetic din când în când îmi vine să zic așa tam nesam țigan, țigan, țigan, țigan. Partea de rom însă mă oprește să continui cu „împuțit” sau alt “alint”. Lăsând gluma la o parte cam de fiecare dată când spun sau scriu țigan o fac încercând să fac stridente stereotipurile. Ca demnitarul Ciolan nu pot să vă încurc cu un comentariu despre UE și blazoane. În câteva luni după ce mă las vă răspund.

Am auzit de țigani pe care-i chema Nixon, Elvis sau Kennedy, dar de niciunul pe care să-l cheme Ciolan. A fost o premoniție, știa tatăl dvs că o să intrați la guvernare?

Așa sper și eu. Pe soră-mea o cheamă Cheluta-eu sunt singurul din familie chel iar pe frate-miu îl cheamă Clement tata fiind inspirat de alcool și de un papă la numire. Măcar preasfințit dacă ajung și tot e ceva.

Cum ați ajuns în guvern? Sunteți pila lui Cioloș, este?

Sigur. Ciolos în fapt e Ciolan în ardeleneasca veche. Fiind mai mititel premierul a avut nevoie de un zdrahon de etnia potrivită și uite așa m-am scos la 1.73 și 63 de kile.

Cinicii ar spune că asta-i culmea guvernării: un țigan s-ajungă secretar de stat la Muncă. Totuși, cine vă recomandă: vocea, talentul sau familia?

Uite că nu îmi dădusem seama că sunt cinic. Clar vocea; e un pic pițigăită și toată lumea îmi spune sărut-mâna la telefon. Am ajuns să încerc să răcesc ca să am și eu o voce mai sexi. Nici talentul nu este de ignorat considerând de câte ori am reușit să o dau în bară. Familia – mama este o super femeie care ar putea fi perfectă dacă nu ar iubi Antena 3. Tata a fost un alcoolic de succes.

Țiganul când s-a văzut împărat știm ce-a făcut. Țiganul când s-a văzut deputat știm ce-a făcut, că ne uităm la Mădălin Voicu și Nicolae Păun. Dar ce-o să facă țiganul când s-a văzut secretar de stat?

Nu știu ce o să facă domnul în cauză nu îl cunosc. Eu încerc să continui să fac lucrurile bune începute de alții, să stopez pe cele proaste și să schimb cât pot în bine felul în care ministerul impactează viața cetățeanului român.

Cum se vede piața muncii din postura de secretar de stat? Noi, ăștia, de vârsta a doua, mai avem vreo șansă să ne luăm pensia, peste două-trei decenii, nu de alta, dar văd că tineretul cam merge pe principiul ”munca e pentru tractoare”?

Sunt de două zile la minister și oricât de talentat aș fi la citit în ghioc nu pot să vă dau un răspuns  despre care sunt șansele de pensie. Personal sunt foarte interesat să le mărim dar pensiile nu sunt parte a portofoliului meu. Am fost tractorist câteva zile dar tânăr nu mai sunt și nici nu prea știu principiile pe care merg ei.

Ați scris pe Facebook, după ce ați fost numit în guvern, ”dacă nici acum nu dă icterul în extrema dreaptă, nu știu când se mai poate”. Păi avem noi extremă dreaptă, când toți schimbă partidul și ideologia ca pe chiloți?

Anumite lucruri se schimbă, altele nu. Există un procent al populației care rămâne extremist indiferent de țară. În funcție de ce se întâmplă procentul crește sau scade. Extrema dreaptă în România este departe de a fi ce era prin anii 90 dar asta nu înseamnă că nu există.

Extremismul de dreapta și-a propus să distrugă rase întregi, cel de stânga și-a propus să distrugă categorii sociale întregi. Care vi se pare mai periculos?

Extremismul e periculos. Oricare ar fi el.

Sunt romii discriminați în România? Eu am văzut că atunci când se urcă în tramvai vreo trei-patru romi cu mușchi și pe ceafă, nu îndrăznește niciun controlor să le ceară biletul…

Dacă sunt cu mușchi pe ceafă nu prea contează ce etnie sunt. Sigur nimeni nu ar ezita să îmi ceară mie biletul. În schimb dvs. nu aveți plăcerea să auziți în jurul dvs. și al copilului dvs. cât de împutiți sunteți ca etnie sau cât de bine ar fi dacă ați fi sterilizați sau omorâți. Noi auzim.

Până acum vreo două decenii, mulți acuzau că există o dictatură a majorității, care duce la discriminarea minorității. Acum tot mai mulți acuză că, din cauza corectitudinii politice, o să avem o dictatură a minorităților. Cum comentați?

Există abuzuri ale corectitudinii politice. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm în a încerca să fim cât mai buni. Oameni buni sunt cei care fac lucruri bune și nu cei care s-au născut într-un popor „bun”.

Atitudinea românilor față de minorități, în general, e rasism sau autoapărare?

Sunt români care sunt rasiști. Sunt români care au avut experiențe proaste cu minorități și care au devenit rasiști. Și în rest, sunt ceilalți, majoritatea, care sunt normali.

Românul are prejudecata că țiganul e hoț și fură portofele, dar trimite în Parlament, o dată la patru ani, niște români care sunt și mai hoți și fură miliarde. Asta-i naivitate sau prostie?

Eu nu am prejudecata asta și nici nu trimit în Parlament hoți. Nu cred că suntem ca și popor nici naivi, nici proști. Suntem influențați de educație, familie, cultură, prieteni, experiențe. Dacă vrem să fim mai buni trebuie să facem noi ceva nu să așteptăm de sus să schimbe cineva lucrurile pentru noi.

Recent, premierul Cioloș a declarat că nu vrea ca pământul să fie vândut străinilor, ci lucrat de comunitățile locale. Adică, decât să-l lucreze cineva, mai bine îl lăsăm în paragină, dar suntem patrioți?

Și eu vreau același lucru. Faceți o eroare de logică–una clasică descrisă de Aristotel. Nu există o legătură logică între cauză (ce a declarat premierul) și rezultat (concluzia dvs.).

Credeți în schimbarea la față a României?

România e o țară tare, tare bună. Ar putea fi mai bună și de asta am decis să încerc să ajut un pic și în afara vieții mele private. Poate se și întâmplă.

2015

23 Jan

Ianuarie 2015

Băi p…! Cine te crezi tu, mă ?!

Publicasem două afurisenii de articole pe blogul meu. Unul despre felul în care “proiectasii” aruncă banii publici ( fonduri europene) pe fereastră, urmat de încă unul în care eram foarte sarcastic cu  Euro-Narniacii ( birocrații care se ocupă de problemele romilor) de la Brussels.

Explozia de furie venea din partea unui demnitar, căruia tocmai îi spusem cât de stupidă era ideea dânsului despre incluziune socială.

Decembrie 2015

Bună dimineața, Excelentă !

Mă întorc speriat, crezând că e vreun barosan în spatele meu pe lângă care am trecut fără să îl văd.  Nu e nimeni. Domnul din față mea se ocupă de problemele de securitate ale guvernului și vorbește cu mine.

Sunt pe holul guvernului . Domnul nu este sarcastic și nici nu vrea să îmi verifice buzunarele.  Sunt consilier de stat. Mă bufneste râsul, spre stupoarea domnului.

A fost un an siderant.

L-am început prin ghetourile din Georgia. Într-o noapte fabuloasă am chinuit cu entuziasm versurile pe care mi le aminteam foarte aproximativ ale Katiusei, împreună cu un sobor de pilangii și cei mai mari dușmani ai cântatului pe care îi cunosc. Eu în română, ei în georgiană. I-am învățat să spună măscări despre Putin, care au fost și ele răcnite pentru vreo oră în mijlocul nopții. Fiind un domn, am învățat și eu înjurături în georgiană.

A urmat apoi Palestina. Mi s-a cam rupt sufletul. Am văzut lucruri aberante: oameni care se rugau la același mormânt ( al lui Abraham) și care în rugăciunile lor își doreau moartea celor care făceau același lucru la o distanță de vreo 5 metri, separați fiind de un geam blindat. Ziduri , garduri cu sârmă ghimpată și electrificate delimtand ghetouri uriașe. Multă furie și oameni speriați.  Undeva în munți am stat pentru câteva ore într-un cort de beduini și am băut ceai.  Nu știu de ce , dar am simțit acolo o fericire similară fericirii din copilărie stând în preajma bunicilor.

A urmat apoi Cambodia. Drumul până acolo a fost o experiență dură. Am petrecut 10 ore făcând tot posibilul să stau cât mai departe de experimentul genetic eșuat de pe scaunul alăturat. Deși prezenta trăsături umanoide,  cel mai probabil era rezultatul unei înfrățiri nesănătoase a  fiicei unui sconcs și a unei capre, descoperită de un cioban singuratic. Fie asta, fie omul încerca să trăiască veșnic urmând un tratament special de a speria moartea care necesită îmbăierea zilnică într-un amestec de varză murată și brânză împuțită. În ciuda pregătirii psihologice din avion, tot am avut un șoc în Cambodia.

Am vizitat pușcăriile îngrozitoare ale unei țări cu un trecut înfricoșător și cu traume incredibile. A urmat  templul, din care au fost furate rămășițele lui Buda. Peisaje și mâncare fabuloase și multă, multă sărăcie. Drumuri și trafic îngrozitoare. Corupție cât cuprinde și o administrație publică disfuncțională. Aterizând înapoi la București mi-am dat seamă că probabil Oprescu ar fi fost o binefacere pentru Cambodia.

În Thailanda am stat ceva vreme cu –probabil- cel mai năpăstuit neam de pe planetă. Rohingas fac viața celor mai discriminați romi din România să pară un paradis. Au urmat taberele de refugiați din valea Bekaa din Liban și de la granițele Turciei. În total 18 țări bântuite într-un an.

Am primit anul trecut mult mai mult decât cred că merit. Am avut oameni tare, tare buni în preajmă. Pe lângă tot felul de onoruri am primit și unul care atestă oficial că am inimă de român.

Dețin chiar o cărămidă de sticlă pe care scrie Inimi de români. Am primit-o de la TVR1 . Are lipită o inimă de sticlă cu un punct roșu, probabil pentru a evita orice neînțelegere că premiul este despre inimi. Ca să nu existe niciun fel de  dubii am primit și o diplomă care lămurește că premiul este într-adevăr cel scris și ilustrat pe cărămidă.

În ritmul asta în câțiva ani primesc și o dovadă oficială- poate onorifică- de apartenență la neamu’ lu’ Decebal.

Ceremonia de la TVR a fost o altă poveste, o minune de dezorganizare. Nenea care m-a prezentat avea niște probleme mari, fie cu cititul, fie cu profesionalismul. Nu de alta, dar nu prea a nimerit nici cine eram și nici ce fac. A decis el că îs „ierou tigan” , ierou țigan am fost. Nu a contat că cea mai mare parte a vieții mele profesionale nu este legată de programare și că, deși am avut norocul să am două contracte cu IBM-u,l în perspectivă acestea nu sunt reprezentative. Că, deși am un masterat în diplomație, nu sunt diplomat, ci lucram pentru o organizație internațională.

Ce am înțeles din toată ceremonia de la TVR a fost că România are nevoie de eroi. Și că dă bine să avem și eroi romi. Ajută la imaginea despre propria toleranță, chiar dacă avem în cap ditamai stereotipurile rasiste.