“This is the way the business works”

Met 2 Norwegians and a Swedish from the Norwegian MFA and from the EEA in Brussels ( people that design the funding framework and manage a significant amount of money given to the civil society). Explained a bit about what a ghetto means and why their previous funding made very little sense. All of them seemed utterly clueless.They agreed that things should change, that indeed impact should be in the communities and not on the paper but the guy at the Norwegian MFA ended saying  that they can not change much in the framework of grants because -“this is the way the business works”.

When I heard it I thought he just put his foot in his mouth but now I understood- he was bloody right.

The social inclusion, extreme poverty and human rights is a profitable business for many and a vocation for few. There are indeed a good number of people in the middle. Unfortunately those that design the funding are mostly morons that think it is a well established business with rules that can not change as that will affect their advantaged status quo. Most of them are well skilled in using all the fancy coin words  “innovativeness, reform, empowerment, grassroots, disadvantaged groups” in a way that is both sad and meaningless. Most of them are well educated and capable to rationalize whatever crap they want to believe in.

The problem is that these guys receive mainly lip service and encouragement from people they talk to as they hold the key to the money and survival of the NGOs including of those that are lead and staffed by great people.

Reform is difficult but if we keep silent is impossible. The way most of the grants work at this moment in Europe is a well paid road to replace civil society with expert organisations that provide social services.  “The way the business works” is wrong as is based on habits, lies and lip service. This is simply no business – is just another type of corruption fed by cowardice and intellectual dishonesty.

From watch-dog to lap-dog- the case of Fundamental Rights Agency

I requested a few times in the past to be removed from the FRA distribution list. A few days ago I received a standard letter from the Director of FRA. It has been sent to many; the letter invites people to provide feed-back on the FRA report for 2012. The report is about the “key developments and promising practices” as well as “challenges for the immediate future”.

The letter came almost at the same time with the publication (June 2013) of a report on best practices related to anti-discrimination in sports that was started in 2008 and was supposed to be published in 2009. It describes good practices in sports. Some of them happened 7 to 9 years ago.

A “key development” might be to align FRA’s understanding to common understanding of term “immediate future”. The fact that the standard insipid and largely meaningless in the European Union jargon term of “good practices” was replaced with the more ambiguous  “promising practices” might be the other key development.

Mind numbing wording such as “multi-modular approach”, “cross-cutting”, “tightly interwoven” “emphasis is placed on properly substantiating” and looking at discrimination from different “angles” and “degrees” can be found in two consecutive paragraphs on the second page. An impressive pie chart showing that 93 % of those questioned considered the report to be either excellent or good occupies half of the next page.

If anyone bothers to read the report she/he will find out that the chart is based on 64 replies. There are well over 300 civil society organisations that are part of the FRA Platform. Some, if not many of these organisations receive or have received funding from the FRA. FRA might consider that managing to persuade less than 20% of the members of its own Platform to asses a report that is supposed to be based on these same organisations inputs is a major success. In the real world this is an abysmal result.

Many parts of the reports have an eerie similarity with the world described by Orwell in 1984. Despite the fact that independent evaluation of the previous annual report showed clearly that the report has no impact whatsoever on policies (therefore no impact at all) the recently published report is full with glorious achievements of the European Commission and FRA. Most of these achievements are powerful wording, great speeches, excellent meetings of experts, great future plans and strong recommendations. Again in real world these are more likely to be considered hot air and rationalizing wasting public money.

In fact the report itself writes– “…a prominent role for the EU is to safeguard the role of law, however, to do so, it faces a limited normative basis and a certain political reluctance.” To translate- the EU and FRA assumes a prominent role in safeguarding something that it can’t safeguard.

The report is boring, incoherent or “multi-modular” if you prefer the FRA’s jargon. A mish-mash collection of copy paste information that is easily available on the internet, pompous wording and self-praise. Could work great instead of sleeping pills.

The only things that are not ambiguous and interesting can be found in the financial report.

10,569,271.70  Euros – that is how much the FRA spent in 2012 for its 90 employees. That is 117.500 EUR in 2012 per each employee. On top of this there are some other expenses as the -145.000 EUR or 1611 EUR for the year for each employee for their phone bills. Would be very interesting indeed to see what are the total expenditures for its top management and director. That information is missing. FRA shows the worst signs of institutional racism among all EU institutions and governments when it comes to Roma as it spends a significant part of its budget talking, meeting and writing about Roma and positive action while not employing any Roma.

A good part of the people working for the FRA are seconded by the EU governments. The management board of the FRA is more or less controlled by the European Commission –an organization known for its dislike to criticizing EU member states. Some of the best experts in the FRA were marginalized; first action and then criticism was replaced with diplomatic and useless language in the last years- since the  director was appointed. A serious financial and human resources scandal involving the same director was in the press.

The FRA is supposed to be the EU watch-dog when it comes to fundamental rights. As it is built nowadays it is nothing but an insanely expensive lap dog that costs the EU citizens over 21.000.000 EUR per year. As expected from a lap dog it produces mainly empty and cute barks and yelps that can be slightly annoying for some member states and meaningless for the majority of human rights activists.

The fact that FRA needs to be reformed is well known inside and outside the FRA.

The management board made a clear first step in this direction. It prolonged the contract of the Director for another three years.

Mind blowing…

 

Despre Gogu, Aporia și fiul ei, Plato

“Hai bă ,să îl văd eu pe Alain Delon sau pe șmecherul ăla de Piersic cu nasul meu , la 1,62 și țigan, să vedem cum se descurcă. Dă-i în mă-sa, că dacă aveam și eu mecla lor eram prim-secretar la județ și nu un amarât de maistru.”

Nea Gogu a fost un tip urâțel, avea un nas mare și era destul de deștept, asta înainte de a deveni alcoolic.

Mi-a trecut și mie prin cap de câteva ori că, dacă ar avea chelia mea, Brad Pitt sau Clooney nu ar fi prea șmecheri nici ei, cum nici Michael Jordan nu ar fi cine știe ce la 1.73, deși pentru el am mai multă simpatie, pentru că e mai negru și mai boșorog, așa ca mine. De când are o armată de copii cu Angelina, am început să îl compătimesc și pe Brad. Pe Clooney înca îmi doresc să îl lovească beteagu’.

Nea Gogu a fost căsătorit cu Lica, o țigancă focoasă tare, pe care toată partea feminină a familiei mamei o ura cu spume – pentru ca, cică, ar fi fost curvă. Bărbații din familie erau domni și nu comentau, mai ales pentru ca erau mari admiratori ai fustelor ei scurte. Fashionu’ era o preocupare serioasă în familie- a doua în ordinea prioritătilor, după sfințenie. La fel ca la popa de la blocul vecin, legătura cu sfințenia era asigurată prin dezinfectări zilnice cu tărie și degustări ale sângelui lui Cristos o data ce erau îndeajuns de curățați de alcol peste 50 de grade. Mai toți au murit din cauza obsesesiei ăsteia cu curățenia. Niște adevărați martiri, care au sperat (până acum în zadar) canonizarea.

Lica l-a părasit, și nea Gogu s-a căsătorit cu tanti Ana, o romnie de pe lângă Corabia. Au stat cu noi în același apartament pentru un timp – 9 oameni ( sau 8 oameni si tata in opinia mamei) într-un apartament de 60 de metri pătrați.

Tanti Ana era o femeie un plic plinuță și de la țară. Cineva de 1,45 și dimensiuni potrivite pentru “femeie bună de casă”, cum zicea mama– 100, 100, 100. Cum pe vremea aia aveam vreo 8 ani, pentru o bună perioada “curvă” a însemnat pentru mine orice femeie care nu avea dimensiunile standard ale femeilor de casă, care purta fuste scurte și care declanșa privirile bovino-melancolice ale masculilor din jur.

Destul de repede dupa revoluție nea Gogu a început să facă bani. Își deschisese o afacere de spălare chimică a cazanelor de încalzire. Câștiga mult și s-a îmbogățit. A lucrat prin Cehia și de acolo a adus un video și niște casete cu pornache.

Nea Gogu a început să o trateze pe Ana ca pe o doamnă după ce a vizionat casetele cu pricina. Îi cumpara furouri și neglije-uri. Neglije-urile erau niște chestii din dantelă, semi-transparente, chiloți și bluză. Veneau și cu un “capot”, tot din același material. Dantela, roșu cu negru – clasă de clasă. Tanti Ana trebuia să îl aștepte pe nea Gogu când venea de la serviciu îmbrăcată în neglijeu sau în furou, în funcție de anotimp. Asta dacă nu își dorea un scandal cu bătută. Bineînțeles că purta chiloți pe sub chiloții dantelați, că doar nu era nesimțită. Probabil din cauza sezonului când a început chestia asta și a culorii roșii stridente, în capul meu tanti Ana are o legatura trainică cu borcanele de gogoșari în oțet învelite în tifon medicinal. Nu știu de ce punea mama tifon în jurul borcanelor, dar există posibilitatea ca lipsa de dantela să fie cauza. Oricum, tanti Ana avea aceeași eleganță în neglije-urile ei și pe tocuri, ca borcanele mamei pe rafturi.

La spitalul unde lucra mama, brancardierul era un rom din Fata Luncii – Cristi. Cristi era muzician și după spusele mamei, curvar. Cristi părea mândru de aceste calități ale lui- era un tip tânăr, frumos și tare haios. Eu citeam mult și veneam cu cărțile după mine, spre disperarea lui Cristi, care, deși era mândru și spunea peste tot cât de țigan și de deștept eram, ar fi vrut să am și eu ceva mai multe înclinații spre muzică si gagicăreala.

Undeva pe la 14 ani, citeam în camera asistentelor și m-a întrebat dacă mă simt bine. Ca să mă dau mare, i-am spus că sunt aporic. I-am explicat ce înseamnă aporia și despre dialogurile socratice. A părut interesat.

Prin 2005 – trecuseră aproape 20 de ani- m-am întâlnit cu Cristi într-un ghetou de romi din Italia. Am stat la povești și am râs cu hohote. Poreclele fetelor din ghetou erau ca de obicei haioase foc: Amnestia, Frumoasa, Icoana, Evadarea, Ambasada. Stăteam la masă și  discutam despre perioada în care era brancardier și despre mama, când Cristi începe să urle din senin :

–       Făăăăăăii, Aporiooo, adu și tu niște apă la naș-tu’ ăsta că moare de sete!

Aporia e fata lui Cristi. Plato e fiul ei.