Sunt iarăși în avion. De data asta pe ruta Istanbul – Bangkok . Stau între doi domni: cel din dreapta pare că ar fi fost rezultatul unei povești minunate de dragoste dintre o dihoriță miloasă care a fericit un cioban nespălat și- logic- neiubit de câteva deceniii. Îl blestem în gând și îi dau numele meritat : Di(h)or (h-ul din mijloc e tăcut). Și-a decojit hoiturile din picioare și s-a încălțat în papucii oferiti în mod sadic (din punctul meu de vedere) de Turkish Airlines. Aerul dimprejur s-a îngălbenit instantaneu și sistemul video a cedat și el. Pe bune. Cum avionul era plin ochi m-am hotărât că o să călătoresc fericit în budă. Până să decolăm însă, mirosul m-a anesteziat și visam că mă plimbam printre butoaie de brânză împuțită. Plictisitor tare. Norocul a fost însă că celalalt domn de langa mine sforăia tare și creativ, așa că din când în când apăreau în vis tot felul de animale care răgeau în moduri tare interesante, dar care făceau somnul imposibil. Am stat în budă cât s-a putut de mult și în rest m-am plimbat prin avion. 8 ore. Că sistemul video nu și-a revenit până când s-a reîncălțat Di(h)oru . Dacă aveți vreodată nevoie de un ghid pentru Boeing 747, vă stau la dispoziție.
Am ajuns frânt în Phnom Penh, după o escală scurtă în Bangkok. Traficul din capitala Cambodgiei face ca Bucureștiul să pară un oraș în care circulația e o minunăție de ordine și civilizație.
Am descoperit că trecerea de pietoni, semaforul, linia continuă și sensul interzis sunt un fel de decorațiuni care indică o speranță, în mare nejustificată , de a separa drumul de câmp și vacile de mașini. Alte semne nu am mai vazut, dar după cum se circulă nici nu ar avea vreun rost.
Pe stradă am fost întrebat de cel putin 20 de ori dacă vreau droguri. Dacă doriți o experiență îndelungată și magnifică în închisorile din Cambodgia, atunci acceptați oferta. Închisoarea de lângă capitală oferă în mod generos spatiul de 45 cm pe 1.60 m pe detinut și pentru doi români. . Nu pare o problemă de nerezolvat să mai apară și alții. Se plătește pentru a dormi întins.Nu am îndrăznit să întreb care sunt formele de plată.1361 din cei 3305 de detinuti sunt închiși în așteptarea sentinței. Primirea sentinței poate dura între 8 luni și sfârșitul lumii, dacă e să te iei după felul în care sunt ținute dosarele. Dosarele sunt claie peste gramada, in camere umede unde accesul e cam la liber pentru oricine care e cu partidul cel bun . Faptul că nu există calculatoare care să fie folosite în sistemul justiției, că marea majoritate a judecatorilor nu au studii superioare ( însă sunt membri ai partidului care trebuie) și că în medie sunt cam 600.000 de locuitori pentru fiecare tribunal ar trebui sa fie parte din informarea obligatorie a turistului care intra in Cambodgia cu chef de distractii la limita legii. Tribunalul pe care l-am vizitat avea pe rol 1087 de cazuri si judeca maxim 10 pe saptamana. Timpul de asteptare cam de doi ani si opt luni este in mod placut petrecut in inchisoare, asta daca nu se pierde dosarul ceea ce duce la o prelungire pe perioada nedeterminata a detentiei . In plus mai au si o lipsă de vreo 500 de judecatori si 400 de procurori, lipsa pe care ministerul justitiei planuieste eficient sa o rezolve cam in 10-12 ani.
Desigur, dacă aveți un surplus de câteva zeci de mii de Euro pe care doriți să îi faceți cadou unui funcționar al partidului comunist cambodgian, atunci Phnom Penh e locul ideal pentru a accepta ofertele de distracție ilegală și de a explora felul în care funcționează corupția locală.
Am întalnit trei secretari de stat în timpul vizitei mele acolo. Toți aveau câteva caracteristici comune: bărbat, inel mare cu diamante, ochelari cu rame de aur, ceas de aur, Lexus 4X4 ( mașinoi de lux de vreo 1000 de salarii medii pe economie în Cambodgia sau vreo 83 de ani de muncă cinstită). Desigur, nu puteau să scrie decât cu pixuri/stilouri Mont Blanc -brand de super-fițe- purtate în general de bogătași. Un pix Mont Blanc costă o poală de bani, brandul având ca semn distinctiv un fulg de nea la capăt. Părul ielegant întins peste chelie ( de la stânga la dreapta) și vopsit într-un negru-corb la fel de verosimil ca discursurile lor despre cât de democratică e Cambodgia, este un alt semn caracteristic.
Niro, Micky Spaga și Hrebenciuc sunt din acelasi film, numai un pic mai stilati- în Cambodgia se poartă unghie lungă la degetul mic. Habar nu am la ce folosește, dar ăsta este încă un lucru pe care nu am dorit cu tot dinadinsul să-l aflu.
Săracia din zonele rurale este greu de imaginat, mai ales dacă nu ieșiți din capitala care e plină de Lexusuri și jipane. Salariul mediu pe lună este undeva în jur de 60 de dolari.
Zecile de miliarde din ajutor extern trebuiau să ajungă undeva. În Cambodgia te scoți fie dacă ești politician, ori funcționar în sistemul de stat, fie funcționar al instituțiilor internaționale sau unul dintre șmecherii care administrează o bună parte a celor peste 4000 de ONG-uri .
Regimul lui Pol Pot a omorât undeva între 1.4 si 2.2 milioane de oameni și a distrus orice tip de elită. La sfârșitul regimului – în 1979- nu mai exista nici măcar un singur psihiatru. O estimare oficială spune că aproximativ 40% dintre cei care au trecut prin perioada Khmerilor Roși suferă de boli mentale. În 1991 era un singur psihiatru la 1 milion de oameni. Acum sunt 54 pentru 14 milioane de cambodgieni. În zonele rurale majoritatea populatiei nu știe să scrie sau să citească. Statul alocă în fiecare an suma de 30.000 de dolari ( o treime de Lexus) pentru bugetul menit să trateze oamenii cu probleme de sănătate mentală. Situația copiilor este dezastruoasă.Vremea blanda permite pustilor sa doarma pe strada. Traficul de copii e in floare asa cum sunt si casatoriile fortate in marea lor majoritate cu chinezi sau vietnamezi.
Clima este o minunăție mai ales în ianuarie, februarie sau martie. Țara are niște locuri incredibil de frumoase, iar mâncarea este absolut senzațională. Piețele sunt fabuloase, se vinde și se cumpără aproape orice. Fructele proaspete sunt de zece ori mai ieftine decât în magazinele pentru străini din capitală, iar mancarea de pe marginea drumului este o experiență care merită încercată deși există un risc de cufureală.
Niște băieți au șparlit anul trecut rămășitele lui Buda, dar templul de unde au fost furate, care e la o oră și jumătate de capitală merită vizitat.
Cambodgia este o monarhie condusă de un partid comunist. Țara este varză, varză și în mod oarecum firesc regele este balerin și stă mai mult prin Paris. Au un prim-ministru Hun Sen super corupt, care e la putere de 30 de ani și care recent a spus ca planifică să se retragă din funcție la vârsta de 94 de ani. Are 64 si cred ca Adrian Nastase si-ar baga unghia in gat, binenteles prin fularul Burberry, daca ar vedea felul minunat in care coruptia este politica de stat.
La întoarcere am zburat la fereastră. Lângă mine, un israelian cu PTS ( stress post traumatic) care a vorbit cu mine în mare parte in ebraică. Am gesticulat cu entuziasm tot drumul, nu de alta, dar din când în când băiatul își dorea să iasă din avion.In timpul zborului ca sa fim clari.
Când am ajuns în București am fost fericit să văd că încă avem un președinte neamț, un premier mincinos și majoritatea elitei politice în închisoare sau pe drumul spre închisoare. Comparativ cu ultimele țări pe care le-am vizitat noi locuim într-un paradis al normalității. Ca să îmi revin complet am încercat o porție televizată cu Andreea Crețulescu și Lavinia Șandru . Mi s-au părut niște doamne înțelepte, calme și echilibrate.Mi-am planificat o portie de Rares Bogdan si Ciutacu ca sa imi revin treptat. As fi putut sa rezolv imediat cu un calup de Antena 3 dar am si eu limitele mele.
Valeriu Nicolae 