Archive | April, 2014

Poveste cu bodyguarzi si doamnele lor

17 Apr

Au trecut vreo 20 de ani de la povestea de mai jos. Sunt cu Totonel si copilul din dotare la un hotel destul de luxos. Totonel este unul dintre puștii din ghetou – ne știm de  patru ani și și-a petrecut o buna parte din vacanțe si week-end-uri cu mine. Suntem în vacanță, iar el e îndeajuns de brunet încât să mă facă pe mine să arăt blonduț. Țopaie ca orice copil fericit în holul hotelului. Primește și el aceeași întrebare ca aceea pe care am primit-o eu cu mulți ani în urmă.

***

-Băi pulă, ce cauți aici ? Câți ani ai ?

Piticul șef din capul meu a bubuit:  „Tareee!!! Ce talent are ăsta de poate vorbi cu necuvântătoarele! Oare  îi raspunde doamna puu… susnumită ?Da de ce o întreabă câți ani are ? Nu au crescut împreuna ? O fi nouă? Se poate să o reînnoiești dacă nu ești mulțumit de ea?  E amnezic și nu își mai amintește vârsta și a decis că poate îl scoate dânsa din căcat?

Ce talent incredibil are omul ăsta! Și câți bani s-ar putea face din asta ! Dacă funcționează și îi răspunde asta înseamnă ca îi stie limba! Poate mă invața si pe mine ! Trebuie ca se procopsește ăsta din traduceri! Că o mulțime dintre noi ne-am dori la un moment dat o discuție, fie mai ușurică, fie mai responsabilă cu partenera de viață, bucurii și frustrări.”

Toata discuția asta dintre piticii din capul meu a durat cam o secundă, apoi a intervenit piticul responsabil cu filozofia și logica. A curățat rapid cu briciul lui Ockham piticii revoluționari care îmi țopăiau agitați pe creier.

Nenea ăsta cu întrebarea era bodyguard. Nu se uita în jos, la doamna lui, ci la mine. Eu- țigan. Localul- de lux. Eu- îmbrăcat cam ca un țigan sărantoc care încearcă să pară că nu e sărantoc. Am 25 de ani, dar arăt ca un puști cu cele 54 de kile ale mele.

Mă gândesc să îi răspund în successiuni de cra, cra , cra, craaaaa de 25 de ori  pentru vârstă, ca să nu îi forțez omului neuronu’. Eventual să dau și tare din mâini, să îmi frec burta ți să fac yum yum pentru ca impresia să fie cât mai sugestivă.

Piticul responsabil cu logica intervine din nou, dur de data asta, și atenționează amigdala din dotare că pot să mi-o iau rau – omul e cât dulapul – așa că mă potolesc și decid că localul ăla oricum nu mi se potrivește.

***

Totonel zâmbește dezinvolt, se face ca nu aude și vine țopăind către mine. E obișnuit cu mârlanii. Și eu.

Advertisements

Hopefully, the end of blunders

15 Apr

April 4, 2014 – Traian Basescu – Romanian president and Olguta Vasilescu – the mayor of Craiova (one of the biggest city in Romania) are two of the main speakers of the European Roma Summit.

February 10, 2014 – Romanian President Traian Basescu is fined by the Romanian National Council for Combating Discrimination (NCCD) for racism against Roma. His declaration:” most of the Roma nomads live traditionally of what they steal” makes him the first EU president fined for racism.

In 2007 the president received an advertisement from the NCCD for calling a journalist “stinky Gypsy woman”.

On May 19, 2003 -same Traian Basescu at that moment the Mayor of Bucharest said :

[Gypsies] are nomads and nobody can do anything about them…they will bring their horses into the flats and there any attempt to civilize them ends…we should build special camps and keep them outside our cities.

Olguta Vasilescu – is the founding member of the extremist party Romania Mare. She was the leader of the youth movement of Romania Mare and the spoke person of the party. Romania Mare was known for the rabid anti-Roma, anti-Hungarian and anti-Semitism of its leadership. Cornel Vadim Tudor then the leader of the party called for:

“isolating Gypsy criminals in special colonies” in order to “stop the transformation of Romania into a Gypsy camp.”

In 2011 while in the Romanian Senate she strongly supported a legislative project meant to replace the term Roma with the pejorative gypsy “tigan” in Romania.

From 2012 she is the mayor of Craiova. She is responsible for a number of forced evictions of Roma. Numerous occurrences of open anti-Gypsyism can be found in her past.

The NCCD refused to have a position on the declarations of Basescu . Sued by a Roma watch –dog NGO- Romani Criss – the NCCD was forced to fine the president. The NCCD is strongly controlled by the Romanian political class and reluctant to address blatant hate speech against Roma by major Romanian politicians.

Courageous watch-dog organisations are struggling or disappearing due to poor funding and policies of the European Commission (EC). Inviting Basescu and Vasilescu for the Roma Summit is a proof of ineptitude and utter disregard for the work of watch-dog NGOs. Legitimizing racists and xenophobes while disregarding the work of watch-dog NGOs and critical voices of the civil society is a sad reality for years now. The Roma summit was just another proof.

The reign of Commissioner Reding over the Roma issues is almost over. Some important progress was made mostly against the senior management due to the stubbornness and professionalism of some of the EC bureaucrats. Some left fed- up with Reding and others – a few are still there doing whatever possible to help. The incredibly arrogant and self-involved Reding has some merits as she managed to push the European Council in directions few thought were possible.

The Commission struggles with structural racism against Roma and a huge lack of expertise when it comes to Roma issues. The participation of Roma in the work of the EC is a joke and most of the EU funds are wasted. Governments approach towards the social inclusion of Roma remains mainly motivated by anti-Gypsyism. The lack of responsible policies and actions towards the Roma integration within the EU Member States and local administrations remains appalling.

The Roma civil society is a mess and watch-dog NGOs are dying. The Roma ghettoes are exploding and inter-ethnic tensions are on the rise.

The new Commission can do lots. Not only it can avoid the monumental blunders of the last years but could change dramatically to the better the existing situation. With the right expertise and incentives things can move forward rather fast. Courage is also needed and eliminating anti-Gypsyism needs to become the main priority for the DG Justice. At the end of the day addressing anti-Gypsyism should be the main job of the DG Justice as it has no jurisdiction whatsoever on what Commissioner Reding likes to talk most about – education, health, employment and housing.

* I wrote this article as a comment to a number of people that did not understand why I thought the Roma Summit was a waste of public funds and a blunder…

O politică nu tocmai externă

12 Apr

Majoritatea analiştilor descriu gestionarea fondurilor europene de către România ca dezastruoasă, ţara noastră având cea mai scăzută rată de absorbţie dintre toate statele membre, în timp ce statul român pierde miliarde de euro în fiecare an.

Economia slăbită a României are nevoie disperată de zecile de miliarde de euro puse la dispoziţie de Uniunea Europeană în anii următori, iar o îmbunătăţire semnificativă a ratei de absorbţie depinde de crearea unei abordări strategice şi pragmatice din partea statului. De asemenea, necesită o planificare politică mult mai consistentă a politicii statului la nivelul Uniunii Europene.

O reală politică europeană

România are numeroase experienţe pozitive în ceea ce priveşte reforma instituţiilor statului şi procesul de tranziţie. De exemplu, România are, fără îndoială, cea mai bună expertiză dintre statele foste comuniste în reformarea mecanismelor de protecţie a copilului (care s-au aflat multă vreme sub influenţa politicilor sovietice). Mulţi dintre experţii în incluziune socială a persoanelor de etnie romă sunt români, iar statul român are un istoric lung (tradus în experienţa acumulată) al participării la guvernare a unei minorităţi etnice (cea maghiară). Din această perspectivă, România ar trebui să se afle pe o poziţie fruntaşă la nivel european – cu atât mai mult cu cât sute de milioane de euro din fondurile europene sunt disponibile pentru acest tip de expertiză (mai degrabă, pentru acumularea ei), în fiecare an.

De la aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, diplomaţia română a fost spectaculoasă, dar a lipsit cu desăvârşire la nivelul Uniunii. Cele câteva iniţiative s-au transformat în eşecuri majore. De pildă, succesul de a nominaliza un comisar de origine română, dar educat în Franţa, pentru portofoliul de la Agricultură – Dacian Cioloş –, nu s-a tradus în ceva benefic pentru România, însă a fost un real succes pentru Franţa, principalul nostru aliat în dobândirea poziţiei. Furia britanică – Franţa era acuzată că are astfel doi comisari – s-a dovedit justificată, întrucât domnul Cioloş a protejat excepţional de bine interesele franceze, în timp de România a avut doar un scurt moment de glorie pentru dobândirea unui portofoliu atât de important… şi atât.

În ansamblu, dezbaterea privind rolul pe care România îl are la nivelul Uniunii nu pare să aibă rezultate prea bune. Întrebarea firească este de ce?

Ministerul român al Afacerilor Externe nu a avut niciodată un plan de resurse umane pentru a-i pregăti pe români pentru joburile importante de la nivelul Comisiei Europene sau în alte instituţii interguvernamentale. Inabilitatea diplomaţiei române de a utiliza pragmatic resursele şi expertiza existente în sistem, dar şi la nivelul societăţii civile române, este aproape proverbială. România are mult mai puţină influenţă la nivelul Comisiei Europene decât majoritatea (dacă nu totalitatea) statelor membre. Chiar şi statele cu o populaţie de 10 ori mai mică decât România se descurcă mai bine în promovarea priorităţilor lor naţionale în cadrul Comisiei Europene.

România nu are vreo ţintă strategică clară pentru portofoliul următorului comisar, care va începe în 2014 şi nici vreo idee despre cine va fi nominalizat – tipic pentru maniera în care România îşi pregăteşte candidaţii pentru joburile influente la nivelul diferitelor structuri ale Uniunii Europene. Discuţiile curente în rândul elitelor politice, conform cărora următorul comisar român ar trebui să fie responsabil de bugetul Comisiei, sunt optimiste, dacă nu de-a dreptul inepte. Ţinând cont de experienţa României, aceasta ar fi mai îndreptăţită să se concentreze pe portofoliile strategice de Extindere sau cel al Ocupării Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale.

Pregătirea pentru postul de comisar, sau pentru orice altă poziţie seminificativă la nivel internaţional, presupune timp şi nu ar trebui să fie o decizie luată în pripă, aşa cum se practică în prezent. Pentru a putea juca un rol semnificativ în cadrul Uniunii, este nevoie de instituţii de stat funcţionale, dominate de profesionişti, o planificare politică impecabilă şi o foarte bună coordonare între instituţiile responsabile de elaborarea politicii externe – în cazul României, Preşedintele şi MAE.

Care este situaţia în realitate?

În România, doar în caz excepţional conformismul, vorbele goale, mita, compromisul, nepotismul sau lăcomia nu joacă un rol important în numirea ambasadorilor, consilierilor, secretarilor de stat, diplomaţilor de rang înalt şi birocraţilor în instituţiile interguvernamentale importante.

Astfel de practici fac trasarea unei strategii de reprezentare şi influenţă la nivelul mecanismelor internaţionale aproape imposibilă, în timp ce tensiunile şi ambiguităţile privind rolul şi relaţia dintre MAE şi Preşedinte sunt alte obstacole considerabile.

Ultimul ministru de externe român care şi-a dus la îndeplinire întregul mandat a fost Mircea Geoană. Din 2004, mandatele miniştrilor au fost mai scurte (sub doi ani), iar cei ajunşi în această poziţie fie nu au încercat, fie au eşuat în încercările de a reforma sistemul. De obicei, preşedintele, primul-ministru şi miniştrii de externe se înconjoară de linguşitori şi yesmen şi-şi petrec timpul îngrijoraţi de vizibilitatea pe care o au în mass-media românească, în funcţie de scandalurile în care sunt implicaţi.

Cei mai buni diplomaţi români preferă să plece la post în misiunile României de peste hotare, unde salariile sunt mult mai bune, stresul este redus semnificativ şi nu trebuie să se confrunte zilnic cu ceea ce unul dintre cei mai în vârstă şi respectaţi diplomaţi români a calificat drept „hoardele de idioţi de la nivel înalt”. Aceste „hoarde” sunt numite politic la nivelele de conducere cele mai înalte ale MAE, de câte ori miniştrii cad în dizgraţie. Puţinii astfel numiţi, care chiar sunt inteligenţi, gândesc şi acţionează pe termen lung, căutând să se îmbogăţească rapid şi să devină cunoscuţi, conştienţi că s-ar putea să nu reziste în funcţie mai mult de doi ani. Aceştia se preocupă mai mult de carierele lor politice şi de vizibilitatea lor în mass-media decât de potenţialul succes al diplomaţiei române. Între timp, experienţa şi expertiza de la nivelul MAE se înrăutăţesc pe zi ce trece.

Puţinii profesionişti cu adevărat pasionaţi şi cu intenţii bune care lucrează pentru Preşedinţie sau MAE joacă roluri minore în sistem, întrucât profesionalismul lor este cel mai mare handicap în calea unei promovări. În poziţiile influente nu vor ajunge cei mai deştepţi, ci conformiştii, consilierea lor putând fi adaptată la nevoile politicienilor sau ignorată/ respinsă de cei de la putere.

Jobul şi cariera unei majorităţi covârşitoare de lideri politici români depind de relaţia pe care o au cu cele mai puternice (şi, de obicei, corupte) grupuri din cadrul unui partid sau cu liderii de partid. De cele mai multe ori, stimulentele pentru promovarea în cadrul ministerelor şi partidelor politice nu au de-a face cu profesionalismul, ci, mai degrabă, cu favorurile personale, relaţiile de familie, vorbe goale, bani şi sex. Poziţiile bine plătite din cadrul instituţiilor interguvernamentale sunt rezervate pentru aceia care servesc intereselor personale ale celor mai influenţi politicieni şi nu pentru aceia care sunt cei mai buni în domeniul lor.

Rezultatul: România este slab reprezentată în cadrul instituţiilor interguvernamentale şi pare să nu aibă vreun rol în trasarea agendei pentru aceste instituţii. Există şi cazuri de români profesionişti aflaţi pe poziţii bune în cadrul acestor instituţii interguvernamentale, dar aceştia tind să nu lucreze pentru interesele româneşti, întrucât au reuşit să ajungă în aceste poziţii pe cont propriu, câteodată chiar împotriva intereselor politice.

Parlamentul European şi nepotismul

Nu există la nivel intern niciun partid politic care să aibă o strategie publică cu privire la rolul pe care România ar trebui să-l joace la nivelul Uniunii, şi nicio corelaţie între o asemenea strategie şi lista lor de candidaţi pentru Parlamentul European. De elaborarea listelor se ocupă conducerea partidului – care trebuie să recompenseze „favorurile” primite sau care urmează a fi primite. În cel mai bun caz, vizibilitatea triumfă asupra profesionalismului.

Din cauza deciziei asumate de a-şi împinge fiica în Parlamentul European, Preşedintele României nu are nicio legitimitate să ceară reformarea semnificativă a unui sistem bazat pe nepotism. De asemenea, soţiile a doi oameni politici importanţi români sunt membre ale Parlamentului European, astfel că niciunul dintre ei nu poate comenta despre nepotism.

Şi lista poate continua: soţiile a doi dintre cei mai cunoscuţi şi puternici lideri locali ai celui mai mare partid politic din România sunt în Parlamentul European; la fel şi fratele unui al treilea. Acestea nu sunt excepţii, ci mai degrabă regula generală. De fapt, este foarte uşor pentru oricine se află într-o relaţie bună cu unul dintre cei mai influenţi (şi, de obicei, cei mai corupţi) primari sau politicieni să obţină o poziţie în Parlamentul român. Poziţiile la nivel înalt în cadrul unor afaceri legate de stat, organizaţii interguvernamentale care au birouri în România şi organizaţiile internaţionale care lucrează în favoarea societăţii civile sunt controlate de politicieni puternici, iar acest lucru este considerat „firesc” în rândul elitelor române. Un bun exemplu în acest sens este numirea unui lider liberal, la vremea respectivă prieten apropiat al primului-ministru, într-o poziţie de vârf în cadrul Băncii Naţionale, deşi respectivul nu avea nicio experienţă în domeniul financiar. Nu întotdeauna nepotismul şi corupţia sunt motive pentru care rudele apropiate ale oamenilor influenţi ajung, fără să merite, în poziţii de putere – puterea exemplului, conformismul şi laşitatea de a comenta împotriva unor astfel de numiri, joacă şi ele un rol important.

Practici similare se regăsesc la toate nivelele societăţii române. Situaţia este chiar mai rea în universităţi, spitale, şcoli, sindicate, ONG-uri, administraţii locale, sistemul de poliţie şi justiţie, ministere, marile afaceri…

Concluzii

Atât diplomaţia română, cât şi elitele politice par să nu aibă o idee clară sau o strategie bine definite pentru a promova România la nivel internaţional. Politicienii români se dovedesc incapabili să înlocuiască tradiţia comunistă a cultului personalităţii cu mecanisme funcţionale pentru promovarea şi protejarea intereselor statului în faţa corupţiei şi nepotismului. De fapt, nu putem vorbi despre un stat funcţional, cu instituţii funcţionale, ci de un grup de indivizi care acţionează fie ca Dumnezei (prin urmare nu pot fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor) sau ca familiile mafiote care trebuie ele servite de instituţiile statului, şi nu simplii cetăţeni.

Soţiile, fiicele, fraţii, fiii şi amanţii majorităţii liderilor politici români sunt excesiv de prezenţi în poziţiile de putere la toate nivelele societăţii române.

Discuţiile publice privind conformismul şi nepotismul sunt puternic descurajate în România din cauză că ambele caracteristici sunt predominante în toate sectoarele societăţii române. Chiar şi elitele intelectuale preferă să vină cu explicaţii cât mai complicate pentru a justifica existenţa unui asemenea status-quo decât să lupte împotriva lui.

Astfel, politica externă română este compusă din politicile tradiţionale de conformism, vorbe goale, nepotism, şantaj şi scandal, şi un dezinteres profund pentru orice aflat în afara intereselor personale ale politicienilor influenţi. Ar putea nici să nu mai existe o politică externă.

Valeriu Nicolae este cunoscut ca activist pentru drepturile omului şi fondator al Policy Center for Roma and Minorities. Cu un master în Diplomaţie Contemporană la Universitatea din Malta, Valeriu Nicolae este în prezent ‎director regional pentru advocacy la World Vision International, responsabil cu regiunile Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Caucazul de Sud.

Articol publicat de Foreign Policy -editia romaneasca 

 

Despre “tiganizari”, inmormantari, cirese si Winetou

8 Apr

–       Costinele, vrei, mă, să faci niște bani ?

–       Mama mi-a zis să nu vorbesc cu țiganii.

E vară – am aproape 9 ani, trec în clasa a doua și ne-am mutat de vreo doi ani în Craiova. Sunt decis să îmi fac prieteni la bloc, că în țigănia de peste calea ferată nu mă mai lăsa mama. Îmi învinețise curul cu un tuberman – încă nu puteam să stau bine pe scaun, deși trecuseră câteva zile. Motivul: venisem murdar, cu hainele rupte și cu păduchi.

În țigănie mă simțeam super bine – mergeam la furat de cireșe și zarzăre, nu eram deloc diferit și eram cel mai bun la fotbal. Era însă cam departe și trebuia să trec șinele de cale ferată – adică un lucru interzis. Mama era clar hotărâtă: fie mă includ social, fie îmi tăbăcește curul.

Costinel e cu un an mai mare decât mine. E un puști tare popular în bloc, blonduț, cu ochi albaștri și ținta prieteniei mele – o șansă să ies din căcatul în care sunt ca singurul puști țigan într-un bloc de români.

Am o metoda de făcut bani pe care am învățat-o în țigănie, dar se pare că și Costinel e si el sub amenințarea învinețirii curului. Mă-sa e cam scorpie, iar banii un concept destul de abstract.

Trec vreo două ore.

Cristi, un băiat de 8 ani vine cu o înghețată pe care o linge cu sadism în fața ochilor beliți ai unui grup de puști cam de aceeași vârstă, care băloșesc de poftă.

–       Vreți, mă ?

–       Daaaaaaaa !

Cristi scuipă pe înghețată, zâmbește răutacios și zice:

–       Na, mă, luați !

În mod firesc, o mănâncă singur.

Înțeleg deodată că incluziunea socială pe caniculă poate fi rezolvată în alt fel. Mă duc și iau înghețată.

–       Costinele, vrei ,mă, înghețată ?

Lui Costinel îi strălucesc ochii de poftă și înghite în sec . Am cheltuit 3 lei sau12 Eugenii, dar sunt satisfăcut împărțind înghețata cu el.

Îl învăț cum e cu înmormântările și cum, dacă stăm la intersecții când trece mortul, lumea aruncă cu bani pe care putem să îi adunăm. Îi spun și cum putem să folosim în mod deștept ziarul la care are abonament tac-su și pe care îl șparleam eu din când în când pentru a afla toata logistica necesară pentru a face bani eficient la înmormântări. Chestia cu cititul anunțurilor mortuare din ziar, în mintea mea dovedește indubitabil că merita investiția de a mă duce la școală. Frica de bătaia mamei în caz de chiul, funcționa și ea.

Luna următoare de vacanță e cea mai bogată lună din viață. Facem cam 50 de lei pe săptămâna și schimb aristocratic Eugeniile cu înghețata wafe de la chioșcul din gară. Sunt zgarcit, continui să sar gardul de la ștrand și îi învăț schema și pe amicii mei din gașca de la bloc, care sunt ascultători, dependenți fiind de înghețată.

Cumpăr o minge de 35 de lei –cea mai procopsită minge la acea vreme, iar mamei îi spun că e mingea lui Costinel când mă întreabă. Mingea mă ajută să îmi fac intrarea în grupul de puști care joacă fotbal și rezolvă și ultima parte din procesul meu de integrare socială în grupul de baieți.

O investiție la fel de inspirată a fost cea într-un elastic, pentru că îmi asigură intrarea în gașca de puștoaice – lucru care echivalează pentru mine cu intrarea în rai, datorită unei puștoaice crețe și blonde care îmi place mult mai tare decât orice altceva, incluzând cireșele.

Bătaia cruntă pe care o iau de la mama la sfârșitul lui august când ghionoaia de mamă a lui Costinel ma pârăște și divulgă secretul bunăstării noastre pălește în comparație cu multiplele beneficii.

Între timp mi-am făcut o grămadă de prieteni, sunt ales mai întodeauna primul la fotbal, citesc ziarul cu plăcere, am o minge care o să mă mai țină încă vreo 2 luni, joc elastic în aceeași echipă cu zâna zânelor și am început să gândesc pragmatic.

Anul următor descopăr cerșitul la trenul internațional care vine de la Berlin și staționează 10 minute în gara care e la 2 minute de bloc . Puștii sunt fericiți : avem acces la ciocolată și bomboane străine .Tatăl lui Cristi spumegă și îi spune mamei ca “țigănizez” gașca de puști de la bloc. Mă simt mândru. E la câteva zile după sfârșitul școlii .

Nu îmi iau bătaie fiindcă mama promisese că nu mă troznește dacă iau premiul întai – motivație belea, ținând cont de faptul că fundul meu este deosebit de sensibil fiind frăgezit în mod constant.

Mă simt mulțumit: zâna blondă se joacă cu mine de fiecare dată când mă-sa doctoriță nu e prin preajmă și mi-am făcut câțiva prieteni printre băieții mai mari “donând” o bună parte din bomboanele cerșite de la trenul internațional, care nu îmi plac, lui Grasu’ tipul cel mai mare de la bloc. ”Donațiile” scad dramatic numărul de șuturi și de palme pe care mi le luam făcând pe deșteptul, puștimea știind că sunt protejatul lui Grasu’.

Învăț gașca la furat de cireșe și ne ducem în “aventuri” zilnice la vreo 3 km, unde sunt livezile. Descoperim un ștrand nou. Sunt cel mai negru din grup, dar asta nu mai este pentru nimeni o problemă. Îi învaț câteva înjurături în țigănește pe care le învățasem la rândul meu de la unchiu-meu Nini, fără ca mama să știe. Înjurăturile sunt de mare succes.

Ca orice lucru bun care se termină odata și-odată și acesta s-a terminat când a aflat mama de “afacerile” mele: se lasă cu bătaie și cu o interdicție. Citesc Cireșarii și Winnetou, iar capul îmi bubuie de idei…

Despre cum a ajuns Costinel gagicu’ Karinei – varamea probabil in alt posting.

Roma day and April Fool’s Day

1 Apr

 Yeeeeeaaaaiiii – the day we celebrate the Gypsies! The best time for many to rediscover that imaginary Gypsy friend they hung out with, or the Gypsy child they generously helped, when they were young (or dreaming). A great day for many, many human rights activists to enthusiastically click “like” on Facebook, showing once more their dedication to supporting the Roma cause.

 Some will go further and befriend a Roma – Facebook-style, preferably. The most courageous will even talk to a Roma person (or to what they think Roma are: strangely dressed people, those with a nice suntan out of season, and perhaps some horses, pigs, crows, dogs and a good number of bronze statues will be forever scarred by the experience)! Regardless, major changes will happen in the worst Roma communities as pigs start flying once again. The miraculous has happened regularly for the last decades on April 8.

 Some well-wishers will send us more targeted messages with cute references to the happier times when Europeans were free to propose innovative solutions for Roma:

 Maybe Hitler didn’t kill enough of them [Gypsies].

         Gilles Bourdouleix – National Assembly, France 21 July 2013

 Others will just express their wish to help us with our traveling lifestyle (it’s in our blood – despite the fact that more than 90% of us have been settled for over half a century). They will call us some endearing names in the process:

 The majority [of Gypsies] should be delivered back to the borders. We are not here to welcome these people. I’d remind you of [former Socialist Premier] Michel Rocard’s statement: ‘It’s not France’s job to deal with the wretchedness of the whole world.’

Manuel Valls – Minister of the Interior and Member of the National Assembly, France, 25 September 2013

The majority of us (10 to 12 million) living in Europe dare to call ourselves Roma and feel offended to be called Gypsies… but heck, who cares! On April 8, they should be allowed to call us crows, thieves, “the wretchedness of the whole world” – just so long as we are in their thoughts. All those centuries of enslavement and survival have taught us not to be too picky.

 In reality, April 8 each year is a day when we see an increased amount of online abuse against Roma. Thousands of calls for our complete elimination, sterilization or forced deportation will be posted online. Postings which merely call us animals, or the rejects of humanity, will seem friendly in comparison. Anti-Gypsyism remains strongly rooted and widely accepted in Europe.

 The “European comprehensive mainstream framework of multi-stakeholder approach towards elimination of social exclusion against the Roma” will suddenly make sense. On April 8 the “framework” is tipped to become more popular than Lady Gaga songs or the speeches of Viviane Reding -the EU Commissioner responsible on Roma. People that previously were considered to have undergone intellectual lobotomy – a collateral effect of the Roma Eurotalk -will suddenly be recognized as humans outside the safe zones of the European bureaucracies. Some of them will be declared saints fulfilling their long-wish for recognition.

 But the picture is not all bad, is it? April 8 is a great time for major European and international institutions and organisations to rediscover (for the 46th consecutive year) that the Roma are the most discriminated-against ethnic group in Europe. It is also an amazing opportunity to spend those Roma budgets – the money which these institutions have very little idea or expertise what to spend on. Some huge amounts of money – many times more than is spent the entire year for meaningful work in the worst Roma communities – will go to feel-happy “cultural events” and conferences. Important people will tell us that it is essential to start meaningful work at the grassroots within the most vulnerable Roma communities (though most of them never saw such communities).

 Clearly such splurging, and the great speeches that will come along with it, will compensate for the strident institutional racism within the major European and international intergovernmental institutions and NGOs and will justify, once again, our absence from meaningful employment, plans or actions concerning us, the Roma, for the rest of the year.

A review of the speaker lists of the main Roma events organized by DG Justice in the last 4 years shows that less than 20% of speakers could be called Roma experts.

If you filter this percentage by the number of senior- and middle-level managers from the EC actually present while those experts spoke, and look at the real hands-on grassroots level expertise of these experts, the number drops to well under 5%. There is no Roma in any middle of senior management position among any of the most important intergovernmental institutions dealing with human rights.

Of course, this approach aims to ensure the perfect balance needed for developing measures good for Roma. It mirrors some of the best available experiences in the world… American policies for blacks until the 1960s and South African policies until the end of Apartheid.

How does day-to-day life look for Roma after all these years of celebration on 8 April? During the last five years we have “enjoyed” ethnically targeted killings, forced evictions, burned camps, neo-Nazi rallies targeting us and many “welcoming speeches”. The majority of the perpetrators will suffer dearly for these actions in their afterlives or reincarnations, due to our powerful spells and witchcraft that have worked so well to our benefit in the past. At this moment nothing else seem to work: laws have little, if any, effect in preventing Anti-Gypsyism.

A significant part of the Roma are unfit for coexistence. They are not fit to live among people. These Roma are animals, and they behave like animals. When they meet with resistance, they commit murder. They are incapable of human communication. Inarticulate sounds pour out of their bestial skulls. At the same time, these Gypsies understand how to exploit the ‘achievements’ of the idiotic Western world. But one must retaliate rather than tolerate. These animals shouldn’t be allowed to exist. In no way. That needs to be solved — immediately and regardless of the method.

Zsolt Bayer – Co-founder of the Fidesz Party, Hungary, 5 January 2013

But we shouldn’t complain: it is our Roma Day and optimism is required. At the end of the day, we are also loved. Not only on Facebook and in pictures, but also in movies, operas and other fictional art. In day-to-day life most people love us from as far away as possible, and as long as we stay or are kept in our ghettoes /stables/barns/zoos/trees or whatever other locations are thought fit for us.

[Gypsies] are nomads and nobody can do anything about them…they will bring their horses into the flats and there any attempt to civilize them ends…we should build special camps and keep them outside our cities.

Traian Basescu – President of Romania, at the time Mayor of Bucharest, 19 May 2003

In fact, it is not our genes that make us live in appalling housing conditions, but abject poverty. Centuries of exclusion push people to live marginal lives. It seems obvious, but in the case of Roma somehow it is not. Anti-Gypsyism seems suppress logical thought in otherwise intelligent people.

We have got to change the behavior and the culture of the incoming community, the Roma community, because there’s going to be an explosion otherwise.

David BlunkettUK Member of Parliament, warning that Roma migrants could face ethnically motivated violence in the UK, November 2013

 

We applaud the request coming from politicians for a change to the culture of cheating, theft, lies and appalling disregard for ethics and morals. This call for change will certainly affect some of us Roma (as well as non-Roma living in poverty), probably for the better. But for the politicians making the call, it is nothing short of heroic …in the kamikaze sense. Eliminating cheating, theft, lies and disregard for ethics will decimate the existing political and economic leadership of Europe.

Actually, Roma are working hard to change. Roma parents, like any parents, want to ensure the best possible life for their children. Statistically, Roma are the European group that shows the most improvements when it comes to attending university – there is a 1000% increase in university attendance for Roma over the last 20 years in Romania. We have managed this and other positive changes while remaining the group most affected by discrimination and abject poverty in Europe.

Many Roma rightly feel they were fooled by policies and politicians for decades now. April’s fool day is not Roma day. It is true that many should celebrate it today. The best day for the Roma Summit should have been also April 1 and not April 4. The Roma day is on April 8.

 

****

One day a year dedicated to Roma is not enough. The poverty cycle is hard to break, as illustrated in this short video made by my friends at Child Pact: https://www.youtube.com/watch?v=__uE0uViaLs.

Yet we cannot give up – there are other good examples to build on. No Hate Speech (http://www.nohatespeechmovement.org) is a campaign led by enthusiastic youth all over Europe. Smart and responsible youth have also been at the core of the best and most effective initiatives working in the most vulnerable Roma communities. Together a number of Roma and non-Roma have produced some amazing results.

I am not convinced that European political elites want, know how, or can help eliminate anti-Gypsyism. But you can help do this. You have the ability to think critically, come up with innovative ideas, and speak up courageously. And this is what is needed.