Limite

Nino și Dorel au fost azi la „domnu’ dentist“, unul dintre numeroșii oameni care fac ce pot ei ca să ajute copiii care nu pot fi ajutați de familiile lor. Pentru vreo cinci ani, mama celor doi a fost printre oamenii din ghetou care mă înjurau constant, chiar dacă pe la spate, pentru că aveau totuși interesul să am grijă de copiii lor.

Mama Nicoletei nu avea aceleași inhibiții și ma înjura pe fața. La început, nimeni nu a crezut că o să stau în ghetou mai mult de câteva zile. Apoi au crezut că am un interes financiar să îmi petrec zilele de weekend pe Aleea Drogurilor din Ferentari.

Am auzit o mulțime de mizerii despre mine venite de la oamenii pe care îi ajutam. Am continuat să fac ceea ce am crezut că trebuie să fac și să ajut cât de mult am putut. De ceva timp, lucrurile s-au schimbat. Azi, mama celor doi ne-a mulțumit și a fost tare drăguță pentru că i-am dus copiii la dentist. Mama Nicoletei se poartă și ea atât de frumos, încât din când în când o mai rog să zică o înjurătură ca să mă asigur că se simte bine.

Nu am să mai încerc să conving pe nimeni de motivele pentru care am decis să fac politică și că nu am nimic, dar absolut nimic, de câștigat făcând politică. Faptul că îmi pot permite să încerc să fac politică fără să depind de cineva este principala motivație, dar și curiozitatea joacă un rol. Mă simt, de asemenea, responsabil să fac și eu ceea ce mulți au făcut pentru mine. Datorită multor, multor oameni cu mult bun-simț am ajuns să trăiesc mult mai bine decât mi-aș fi putut imagina. Sunt învățat cu înjurături și nu cedez ușor.

Nu am să fac politică dacă o să obosesc și nici dacă nu o să mă simt util sau potrivit. Nu o să fac politică dacă asta mă va face nefericit. Nu o să fac politică dacă voi crede că nu pot schimba ceva pe termen lung. Nu o să stau într-un partid de dragul partidului și nici nu voi mai face politică vreodată dacă nu o să funcționeze PLUS. O să mă opresc în momentul în care o să mi se pară că fac un sacrificiu și nu ceea ce ar trebui să fac.

Nu mă simt dator nimănui și, ca adult, nu știu să fi primit de la nimeni mai mult decât am oferit.

Nu mă simt responsabil pentru alți oameni din partidul din care fac parte, așa cum nu mă simt responsabil că am aceeași cetățenie ca Nicolicea sau Pleșoianu sau gene care nu corespund criteriilor de puritate ale celor mai verzi dintre noi, fie ei cei mai albi sau cei mai măslinii. Nu cred că o să existe un partid Albă ca Zăpada, dar la momentul la care scriu asta mă inspiră o bună parte a celor care sunt în PLUS. Nu o să fac nimic pentru a fi plăcut doar de dragul de a fi plăcut si nici nu o să sprijin necondiționat pe cineva. Nu am absolut niciun interes pentru a obține funcții de partid, nu o să fac niciodată lobby intern pentru a promova în partid. Nu o să fac nimic diferit de ceea ce fac în mod obisnuit pentru a câștiga voturi.

Sunt convins că nu sunt bun de politician clasic, dar sunt la fel de convins că felul în care se face politică acum nu ajută multă lume, în afara oamenilor de tip Dragnea și a prietenilor lor.

Sunt sigur că pot să fiu oricând mai prost decât mă aștept și nu vreau să mă opresc din a încerca să fac lucruri din frica de a nu greși. Am greșit de multe ori și am învățat mult mai mult din cucuiele pe care mi le-am făcut eu decât din cele pe care le-am văzut la alții.

Nu există sfinți și cred că puterea îi corupe până și pe cei mai bine intenționați. Am fost de câteva ori naiv, dar încă prefer să cred că majoritatea celor din jurul meu sunt oameni buni. Nu am de gând să dau în paranoia teoriilor conspiraționiste pentru a îmi justifica eșecurile.

De fiecare dată când am început ceva nou mi-am scris pentru mine liniile peste care nu voi trece. De mai mult de zece ani am reușit să le respect. De data asta, cred că cel mai bine este să le fac publice. Teoria spune că cele mai respectate promisiuni sunt cele asumate voluntar și făcute public.

Un reper pentru posibile viitoare dileme politice.

Despre frici și politică

Pentru mine politica a fost întodeauna un fel de boală venerică. Un fel de gonoree- o chestie de care am auzit și despre care știu ca trebuie evitată cu orice preț, nu de alta, dar e rușinoasă și chiar dacă nu e gravă, doare foarte rău.

O pacoste care necesită un amestec solid de nesimțire, șmecherie, slugărnicie și oportunism. Politicienii par iremediabil loviți de o cufureală lingvistică, fracturi logice și nevoia de a apărea la tot felul de haznale mediatice și la ProTV. Sunt și excepții, dar fie nu sunt în fruntea vreunui partid, ci mai la periferie, fie par și ei pe o traiectorie sigură de a fi loviți de aceeași streche ca șefii lor.

L-am auzit acum câțiva ani pe Vanghelie Almanahe spunând că niciodată PSD-ul nu va avea un lider cinstit. PSD-ul, credea el, are nevoie de un lider “șantajabil”, căci altfel “noi toți ajungem la bulău“.

Politica este lumea cu curul în sus. Lumea unde e firesc ca un “diplomat” care reprezenta Securitatea la Pactul de la Varșovia să fie ministrul de externe al unei țări care are Președinția Consiliului Uniunii Europene, un condamnat pentru furt să fie ministru, Vâlcov condamnat la 8 ani să fie cel mai influent om în govern, iar cel mai important om politic – Dragnea să fie condamnat la 3 ani și 6 luni după ce a mai primit o condamnare cu suspendare.

Politica este lumea Vioricăi, a lui Andrușcă, Pleșoianu, Nicolicea, Iordache, Nicolae și Codrin. Lumea unde un pușcăriaș, dovedit turnător la securitate și omul care a gestionat fondurile Securității este cel mai influent când vine vorba de promovarea politică. Deține un post de televiziune și a fost “tatăl” celei mai puternice alianțe politice făcute vreodată în România – USL-ul.

Liderii politici ai României sunt aceiași de mulți, mulți ani. Pilele și rudele lor sunt în cea mai mare parte “noile talente” ale clasei politice. Ei și goarnele lor de la televiziuni și ziare au adoptat o politică a dihorului care a funcționat excepțional de bine în avantajul lor. Politica pute în mod îngrozitor, se aruncă tone de rahat mediatic zilnic, așa că marea majoritate a oamenilor cu bun simț stau deoparte. “Băieții lui Năstase” continua să domine nu numai politica, dar și opinia publică.

Oamenii buni sunt cei care fac lucruri bune.

Sociopații care vorbesc despre lucruri bune, cei care se roagă demonstrativ pentru ele și care se îmbogățesc din sifonarea banului public sunt în politică. Politica este un joc periculos pentru mafioți care sunt mereu între a da încă o lovitură, pe de-o parte și pușcărie, pe de altă parte. Politica este pentru Gigi Becali, Radu Mazăre, Udrea și Fenechiu.

Așa am fost învățat de mass-media. Eu am vrut să fiu un om bun și am stat departe de politică.

România e condusă de politicieni în marea lor majoritate proști sau nemernici și de asta suntem în situația în care suntem. Mi-a fost frică să nu mă transform în unul dintre ei. Am fost un bou.

Am decis să intru în politică pe bune. Să candidez.

Nu imi place Bruxelles. Vremea e urâtă și oamenii din instituțiile europene sunt în bună parte fricoși sau aroganți, convinși că sunt plătiți să fie legume sau zei, sau pur și simplu pentru a face bani. Sosiile proștilor și oportuniștilor noștri sunt și acolo și de asta proiectul european este în situația în care este.

Dar nu sunt mai calificat pentru nimic altceva decât pentru alegerile pentru Bruxelles. Am fost trainer pe topica instituțiilor europene, am lucrat câțiva ani buni în fiecare zi cu Parlamentul și Comisia Europeană în Bruxelles, am un masterat în diplomație, am fost funcționar public superior la Consiliul Europei, am experiență în guvernul Cioloș și am fost director regional pentru una dintre cele mai mari organizații care lucrează cu refugiați.

Cu toate acestea, nu cred în indivizi. Cred în echipe. În cazul in care voi câștiga, salariul meu o să îl folosesc integral pentru a construi o echipă de 6 experți pe domeniul social și pentru a susține stagii de studii pentru cei mai buni tineri în Brussels. În acest fel 40-50 de oameni vor putea lucra și studia la Bruxelles pe parcursul mandatului meu.

Sunt convins că oamenii buni pot fi și politicieni buni. Așa că voi încerca să fiu unul.