De ce

Acum mai mult de un an eram convins că singura mea implicare în politică va fi la nivel de vot și sfaturi dacă va fi fost nevoie. Eram chiar fericit, PLUS și USR erau partidele care eram convins că vor aduce schimbarea, iar în PNL erau câțiva oameni de toată isprava.

Sunt mulți oameni buni în PLUS și USR. Sunt câțiva pe care îi admir și care mă inspiră în același timp. Oameni pe care i-aș vota cu încredere și mult drag Oameni care, în zdrobitoarea lor majoritate, nu sunt pe liste și nici nu au șanse să fie prea curând în conducerile celor două partide.

Am fost convins că #nutotei va fi preluat de USRPLUS. Media ZILNICĂ de peste două luni de share-uri la postările pe subiectul ăsta depășește cu mult 1.000. Orice comparație cu oricare lider politic demonstrează clar că este un lucru care ar trebui să fie foarte sus pe agenda lor. Am fost convins că vor fi voci din PNL care vor cere o schimbare, căci PNL-ul colcăie de impostori.

Nimic.

Am vorbit și cu o parte din conducerea Alianței, interesul a fost zero. Discuția despre niște posibile propuneri pentru a evita un alt Parlament plin de impostori și instituții pline de pile nu a interesat liderii PLUS și nici USR. Alianța cu PNL-ul, funcțiile din viitoarea guvernare și promovarea oamenilor loiali par a fi principalele priorități. Schimbarea din gură nu e schimbare, e doar gargară. Schimbarea lucrurilor stradă cu stradă e doar un slogan, că de schimbat de-adevăratelea prin zonele care chiar ar trebui schimbate lucrurile, nici vorbă. În ultimii 4 ani cu parlamentari USR, mai toată schimbarea prin sectorul 5 a fost în declarațiile lor sforăitoare.

A câștigat Piedone.

În fapt, mai nimic din ceea ce cred eu că ar fi foarte important nu pare că
rezonează în niciun fel cu conducerea Alianței. Rezonează totuși cu o parte din membrii PLUS USR.

#nutotei ar trebui să fie o prioritate. Impostori sunt peste tot, în toate instituțiile statului și în cele controlate de stat și mai ales în SIE și SRI. Trebuie expuși public de politicieni și schimbați cu oameni cinstiți și capabili.

Indicatori de performanță pentru cei aleși și pentru toate funcțiile din partid sunt absolut necesari. Interzicerea cumulului de funcții în mod real, nu la vrăjeală, cum e acum, un mecanism capabil să controleze smintirea din cauza puterii, management profesional și o limitarea a numărului de mandate, pentru a regenera clasa politică, ar trebui să fie regula și nu blabla-ul pentru partidele noi. Votarea indivizilor și nu a listelor impuse de conducere este o necesitate, în condițiile în care nepotismul este rampant și suporterii USRPLUS sunt mult mai pretențioși decât electoratul PSD .

CNA-ul este o mizerie care permite promovarea imposturii, a minciunii, spălări pe creier și a nesimțirii celor mai toxice la televizor. Ca și TVR-ul, și instituția CNA-ului trebuie reformată urgent, pe principii de competență și nu de haită.

Nu am nicio legitimitate să încerc eu să schimb felurile cum se fac lucrurile în USRPLUS. Tare mi-aș dori să nu mai avem un Piedone sau un Vanghelie sau un Florea la sectorul 5. Primăria sectorului 5 nu este deloc o joacă și este probabil cea mai complicata primărie din București. Ghetouri, clanuri, infrastructură făcută cu gândul la șpagă și multe interese mafiote. Dacă stau pe margine următorii ani, șansele să am un impact sunt foarte mici. Din Parlament se pot fac multe și putem pune la punct o echipă care chiar să fie pregătită pentru sectorul 5.

Un om nu va putea face mai nimic de unul singur.

Am vorbit cu câteva sute de oameni. Am făcut și un poll cu ei despre posibile soluții. S-a votat. Aproape 400, marea majoritate a celor care au vrut să candidez la Primăria sectorului 5, cred că o candidatură independentă este soluția. În cazul în care reușim, atunci ceea ce credem noi că ar trebui să fie prioritar pentru partide care vor într-adevăr schimbarea clasei politice va avea legitimitate și poate duce la o schimbare.

Conducerea USR e convinsă că eu nu sunt deloc atractiv electoral. Mi s-a spus asta direct. Eu cred că există un risc să iau 1 – 2% din voturile pentru USRPLUS de prin sectorul 5. Nu vreau să fac asta și promit că, dacă conducerea Alianței face prioritare lucrurile pe care le-am menționat mai sus, renunț la candidatură și voi sprijini cu tot ceea ce pot cele două partide.

O simplă promisiune explicită, care să includă planuri, indicatori, date limită și consecințe dacă planurile nu funcționează din partea domnului Barna și a lui Dacian va fi îndeajuns.

Până atunci ne apucăm de strâns semnături. Dacă vreți să veniți cu noi aici https://www.facebook.com/groups/2700757863575972

Despre coruptie si nepotism

29 August 2011 at 09:25

Iluzia Romaniei bune

O mare parte din clasa politica romaneasca este profund corupta. O dovedesc nu numai rapoartele diverselor organizatii interguvernamentale, dar si imbogatirea rapida si imposibil de justificat a unui segment semnificativ al celor care au sau au avut functii inalte in guvern sau administratiile locale

Nastase, Becali, Vantu, Catarama, Patriciu, Voiculescu, Bivolaru, Solomon, sunt sau au fost implicati in politica si unii dintre ei inca obtin lejer indeajuns de multe voturi pentru a ramane in elita politica a Romaniei.

Nepotismul in politica romaneasca este rampant. Fiica presedintelui Romaniei si nevestele celor mai importanti doi lideri ai opozitiei sunt in Parlamentul European.Sotia lui Miron Mitrea unul dintre liderii opozitiei al carui nume apare in dosare de coruptie este si ea in Parlamentul Romaniei. Sute de neveste, frati, surori, cumnati, mame, matusi, tati ai politicienilor romani fie ocupa functii obtinute nelegitim, fie conduc afaceri extrem de productive cu statul, intermediate de aceiasi politicieni sau de prietenii lor.

Analizele despre coruptie si nepotism ale marii majoritati a politicienilor justitiari, a jurnalistilor, a analistilor sau a comentatorilor in general se opresc aici. Numai in mod exceptional indraznim sa mergem mai departe in analiza.

Societatea romanesca in majoritatea ei este profund corupta. Tendinta cetateanului roman este in general de a se plange de coruptia celorlalti si in special a elitelor romanesti si sa fie in acelasi timp deschis la a fi corupt sau a corupe.

Pilele care ne pot ajuta sa acceleram procesul de obtinere a unei adeverinte,a unei aprobari sau orice altceva, mersul cu nasul pe tren, spaga, fie si sub forma unor mici atentii la doctor, profesori, meseriasi, functionari; plata cu reducere, dar fara bilet pentru intrarea in institutii publice sau private, frauda proprietarilor de restaurante, baruri, cofetarii, covrigarii, a pietarilor; imprumuturile nerambursabile mici si aparent inocente de la serviciu ( incepand de la coli de hartie si pixuri si terminand cu ciment sau benzina) sunt in fapt acte de coruptie sau furt.

Responsabilitatile noastre in general nu ne intereseaza. Ca cetateni romani transferam mai toate responsabilitatile si visele noastre de perfectiune si moralitate catre clasa politica in timp ce continuam sa fim interesati de mici smenuri si sa admiram deschis sau in secret viata lui Gigi Becali, a lui Irinel Columbeanu sau a Biancai Dragusanu.

Nepotismul e prezent peste tot – universitatile, armata, politia, companiile de stat, companiile private, cluburile sportive au toate probleme cu familii care nu ezita sa isi impuna membrii in functiile cele mai banoase.

Societatea romaneasca isi doreste politicieni corupti pentru ca noi ca cetateni ne dorim mult mai mult alternativa imbogatirii rapide si a unei vieti in huzur fara munca in contrast cu cealalta alternativa care implica disciplina, munca si respectarea legilor ceea ce duce la un nivel bun de trai pentru cat mai multi desi cateodata in dauna interesului personal.

Votand un politician corupt ne validam si speranta de a avea acces la o cale rapida de imbogatire sau catre faima si putere. Marea majoritate a celor mai cunoscuti intelectuali romani au facut compromisuri adesea rusinoase cu puterea. Multi dintre acestia sunt incapabili sa si le recunoasca, altii par schizofrenici functionali.

Prezentarea poporului roman ca fiind fundamental bun, onest si muncitor nu ajuta la nimic, ci doar incurajeaza neresponsabilizarea individuala si victimizarea colectiva. In mod firesc politicienii romani adesea se vad in mod sincer ca fiind victime ale cerintelor absurde ale poporului incapabil sa inteleaga sacrificiul lor personal pentru Romania. La randul lor cetatenii romani se vad victime ale politicienilor corupti de la care au primit si acceptat mita electorala si pe care i-au votat.

Jurnalisti care au facut si fac compromisuri la limita sau dincolo de coruptie continua sa scrie articole furioase impotriva unor personaje politice sau publice care cateodata fac compromisuri mult mai mici decat ale lor. Televiziunile sunt pline de personaje care joaca rolul de mici dumnezei responsabili in a distribui moralitatea pentru altii . Ca dumnezei, acestora nu li se aplica aceleasi standarde impuse politicienilor sau poporului – propria lor coruptie, imoralitate, inconsecventa fiind dincolo de intelegerea oamenilor normali si automat de nejudecat sau discutat.

Ipocrizia societatii romanesti este stridenta pentru marea majoritate a observatorilor neutri, dar ramane invizibila ipocritilor care o perpetueaza si o condamna la oricine altcineva in afara lor si apropiatiilor.

Demonizarea agresiva a oponentului, distrugerea argumentului celuilalt, bascalia, sarcasmul agresiv atat in prezenta sau lipsa celuilalt sunt caracteristici principale ale dezbaterilor din Romania.

Numai in mod exceptional moderatorul dezbaterilor stie indeajuns de multe despre subiect sau invitati si functioneaza ca facilitator al unor discutii constructive din care spectatorul sa invete ceva. In general moderatorii promoveaza scandalul si scandalagii in speranta ca asta le aduce o crestere a audientei.Componenta educativa a mass-mediei aproape a disparut.

Tipul acesta de dezbatere inhiba orice raspuns altul decat unul emotional si agresiv al participantilor si incurajeaza lehamitea pasiva a audientei. Prezenta la vot la ultimele alegeri precum si obsesia imigrarii la marea majoritate a tinerilor sunt consecinte oarecum logice.

Ce ar fi de facut ?

In primul rand ar trebui sa incercam sa incepem de la un punct zero. Ne asumam individual ca avem probleme serioase care trebuiesc remediate si ca trebuie sa facem o schimbare atat pe plan personal cat si colectiva. Renuntam sa gasim scuze de tip securisti, slabiciuni, smechereala, tigani, serpilieni, conspiratia rusilor, a americanilor, a FMI-ului, mafioti, prosti, imigrare etc.

Pregatim promulgarea unui pachet de legi care sa descurajeze in mod serios si eficient coruptia si sa produca o reforma a clasei politice romanesti. Un grup de experti independenti ar putea lucra pe nota de fundamentare a legilor. USL-ul a propus o serie de legi interesante iar presedintele Basescu s-a pronuntat adesea foarte vocal impotriva coruptiei si a coruptilor.Cam toate partidele in opozitie au propus legi bune care au fost uitate in momentul castigarii alegerilor – putem incepe cu un pachet de legi bazate pe cele mai bune propuneri din ultimii ani.

Odata pachetul de legi pregatit, cele mai cunoscute 40- 50 personalitati publice care s-au pronuntat repetat in a elimina coruptia din sistem sa intre in greva foamei- modelul Indian- si sa ceara sustinerea altora pentru a creste presiunea asupra Parlamentului si Senatului. Iliescu, Constantinescu, Basescu, Ponta si Antonescu ar trebui sa fie printre participanti.

Desigur ceea ce propun nu e nici extraordinar si nici inovativ. Insa sunt sigur ca ar fi eficient si ar ajuta clasa politica romaneasca precum si personalitatile publice sa castige credibilitatea de care au mare nevoie.Atat de sigur incat as face greva foamei si m-as stradui sa conving si cativa prieteni.

 

https://www.eurozine.com/romania-why-corruption-will-last/

Cioburi

E aproape sfârșit de zi de mai. Plouă nu prea tare și din când în când fulgeră. E un verde întunecat în jur din cauza copacilor și, atunci când fulgeră, devine un verde violent.

Femeia cântă și se unduiește complicat pe ritmul muzicii. E hipnotic rău și îmi explodează în cap Noof și sunt din nou în noaptea aia schizoidă în deșertul de lângă Doha. E ceva care nu ar trebui să se întâmple și e o energie stranie tare și îmi e teamă să mă pierd din nou. Senzația aia de cădere liberă necontrolată și se amestecă sunetele – plouă tare, femeia asta cântă incredibil și simt iarăși respirația lui Noof mult, mult prea aproape de mine. Și îmi este frică. Frică de tot ceea ce nu am reușit să trăiesc, teamă că iar o să blochez orice simt pentru a nu mă sparge de tot. Frică de oboseala aia de a te reconstrui, din nou și din nou, după ce te-ai mai făcut o dată țăndări, țăndări.

Rupt. Creierul se supraaccelerează și se amestecă toate și îmi e foarte, foarte dor și sunt din nou în camera aia din Budapesta unde lucrurile au luat-o razna rău și o aud pe mama facându-mi praf toate ideile mele despre cum curge timpul și Geta, vrăjitoarea, cum îmi râde în cap și îmi repetă că sunt lucruri care nu trebuie înțelese, ci doar trebuie să treacă prin tine.

Și muzica ei trece prin mine într-un fel în care habar nu aveam că se mai poate și e o lumină roșie cu un soare care moare dincolo de ploaie și am chef să mă pierd în memoriile cu raze multe și miros de piele caldă.

Și totuși mă poartă altundeva. Sunt în cortul de beduini, undeva lângă Ramallah, și îmi place mult cum sună araba lor. Ceaiul e prea dulce și e cam frig. E plin de moloz în jur, casele lor le-au fost dărâmate și e un pic prea gol muntele și cerul și nu prea știu ce să fac cu mine. Mă trezesc luat în brațe de arabul care arată ca unchiul Gogu. Și nu e nimic sfânt în țara asta care ar trebui să fie sfântă în afară de durerea permanentă.

Și creierul îmi fuge iar și sunt în Nablus, tocmai am ieșit din moscheea care e jumătate sinagogă și urlă la mine un puștiulache cu o pușcă și mă impinge agresiv să trec printr-o poartă îngustă. Mă împiedic și mă zgârâi un pic pe frunte. Îmi curge sânge și mă oprește un vânzător de suc de rodii. Își cere scuze pentru puști întâi în arabă și apoi în engleză și îmi dă să beau un pahar de suc după ce mă oblojește. Simt gustul de rodii abia culese zdrobșite de storcătorul de lemn lustruit de mulți, mulți ani.

Femeia se mișcă în ritmul muzicii într-un fel în care am mai văzut de câteva ori, când Dumnezeu a uitat deschisă poarta cu lumea aia plină de minuni. Și le reaud în cap pe Dolores O’Riordan și Agnes Obel în sălile alea mici în care am nimerit total aiurea.

Și simt mirosul din marele Bazar din Istanbul și se învârte din nou lumea mea repede, repede și e cald și sunt cu nasul în nisip și sunt fericit cum nu am mai fost până atunci. Marea îmi răsună în urechi și mă întorc și mă pierd în cea de lângă mine, în ochii ăia verzi aurii și plini de soare și în fundal se amestecă multe și plaja de la Corbu, și cafeneaua mică din Năvodari și epava de la Costinești. Și simt anii distanță grei, grei și mă doare inima și am chef să fug.

Și iarăși femeia schimbă cum curge muzica și sunt pe pârtie și știu că sunt foarte aproape să cad, am prins viteză pe schiuri și e frumos tare și căderea e ca un zbor care se frânge exact cum ar trebui, pentru că nu e permis să zbori așa aiurea fără să te pedepsească gravitația.

Îmi reamintesc că sunt obsesiv de competitiv și retrăiesc primul meu dunk peste un alt jucător, simt din nou durerea aterizării și mirosul mingii de piele un pic udă și habar nu am cum am ajuns aici. Din nou, fătuca asta slabă și hipnotică se ondulează în timp ce cântă și se schimbă iarăși totul și sunt luminile din Chicago care se reflectă în lac.

E o noapte caldă și umedă și știu că nu o să mai fiu niciodată acolo și că ar trebui să simt cât mai mult pentru a imprima memoria aia bine, mai ales că sunt iar fericit, atât de fericit încât e imposibil să nu mă sparg în bucăți mici, care o să doară rău de tot și o să îmi ia mult, mult să le pun la loc în ceva care o să arate ca mine, dar nu o să mai fie cel ce sunt acum.

Și mă mut iară și sunt în Laos, într-o luntre îngustă care se joacă pe Mekong și priveliștea e atât de extraordinară că uit să respir. Și vreau din nou să nu uit și mă trezesc într-o noapte plină de oameni și mașini în Bangkok și brusc lumea încetinește și se aude explozia aia înfundată și e o panică ciudată cu oameni care aleargă aiurea.

Revin abrupt. Melodia s-a terminat.

4.28 Get Back Valeria Stoica

PS. Foarte greu de priceput cum ultima ei melodie, o bijuterie muzicală și cinematică a fost văzută de atât de puțini oameni. Dacă v-a plăcut ce ați citit vă rog share video-ul ăsta.

Why you should keep quiet

I do understand that there are some of Roma activists (not restricted to ethnic Roma activists) with a particularly dangerous selective memory.

Let me be clear.

I have no interest whatsoever in what you do personally. I do not care at all how you justify the fires that magically burned your accounting records (four of the main five Roma NGOs in Romania were hit by this pandemic in a span of four years). I also do not care of the mind-blowing justifications you had or have for fraud. And yes it is fraud to ask me (and after being refused by me successfully ask somebody else) to sign for a sum of money and return to you a good part of it “because that is the way things work with EU funds”.

It is not my interest to understand why you lack a spine, which makes you ready to pay lip service to anybody who has power regardless if he is a racist, an idiot, a criminal or all of those together. I also do not care what you write or read and I have zero, but zero interest in helping you getting your brother, relative or “somebody you know” a good position, in helping your daughter to go to Canada, giving you money or talking to somebody I know to get you something. I do not give references either.

I also do not forget any of those requests.

Your sons, daughters, wives and relatives that receive grants, scholarships or fellowships are not disadvantaged. They do not suffer because of anti-Gypsyism. You “suffer” of nepotism and corruption.

No, we are not the same. We are not “brothers and sisters”. We are not friends. Those that I am a friend with know it and for sure you are not one of them. You do not know me because you heard of me, you read things I wrote or because I was polite to you.

You do not know me because I talked to you once or a few times. Greeting you when I see you is not talking. None of you worked with me. Working means going with me in the worst places and helping for years people that live in those hellish places and not exchanging pleasantries at conferences.

You cannot talk about human rights as long as you beat your wife. Or ex-wife. Or your children.

I avoid/ed you because I do/did not want to be associated with you. Talking about the problems, and yes there are huge problems within the Roma movement with corruption, nepotism, reverse racism and sycophancy is problematic. These talks will reflect badly on the few truly dedicated ones and overall increase what is already a pervading anti-Gypsyism. But it is also a point when silence becomes toxic.

Do not kid yourself you are not dedicated to anything besides being a sociopath regardless of how much you want to believe it otherwise.

I do not care about attacking the Council of Europe. As any intergovernmental institution it has many limitations and as long as we are lead by idiots with a great gift for populism such as Putin, Erdogan and Boris Johnson and they are responsible for the majority of the funding of the Council we can’t expect more. So please do not bother me with that.

I do not care about attacking Open Society Institute either. I am neutral towards George Soros. After reading all his books I do not think he is anything close to an amazing thinker. He is a much better thinker than I or you are but on Roma issues or any issue for that matter he can be, like any of us, stupid. This opinion should not be offensive even if you are an idiot or dependent of his money. There were and are extremely smart people that work for OSI that I respect.

I do not care at all about any Roma International Organisations. Some I think are much worse than most of existing NGOs as they promote a type of ethnic radicalism that is disgusting to me. ERTF is a good example of such an organisation.

I do care a lot about the European Commission. The EU is for me the best thing that happened to Europe and I hope it will resist the idiocy of our political leaders.

I also do care about how inept, delusional or arrogant decisions affect the overall situation when it comes to education and poverty of the truly disadvantaged. That is the only reason why I waste my time to write about these. I do not care about revenge. I do not feel I need to seek any revenge. That is why I do not mention you by names.

One other fundamental difference between us is that you depend on Roma issues to make a living and I don’t. In fact this is the only way you made your living up to now. So do not be stupid, shut the f… up and hope that I will never be interested in writing when thinking of any of you ever again.

On why I want nothing to do with Roma movement and the dangers of identity politics

I used to be a Roma activist. In 2003, I decided to give up a decade long and rather promising career in management and IT and to do professionally what I had been doing voluntarily for many years: helping poor children and advocating for Roma rights. Despite a relative success (I fast became one of the most visible Roma activists) I never felt good making my living this way. As a result, I donated most, and sometimes all of my salaries for those ten years to helping poor Roma children. My life was still more than comfortable, due to good investments plus IT and communications consultancies.

In 2011, I decided to give it up. I didn’t like the caricature I had become: self-involved, egotistical, and a perpetual victim. I quit working on Roma issues and tried hard to prove to myself that I could be successful doing something else. I really enjoyed the next five years. I worked in some of the most difficult countries in the world and have been involved in the relief efforts targeting Syrian refugees. I kept volunteering in one of the worst Roma ghettoes in Bucharest, and unexpectedly, in 2013 I received, at the proposal of the Austrian leader of the European Socialists, a European Parliament prize for what I was doing. At the end of 2015 I gave up the job I liked the most in order to join Dacian Cioloș, the leader of Renew Europe, as a councilor and then as a secretary of state in the Romanian technocratic government.

Close to the end of my secretary of state mandate I was asked to run first on the list for the Romanian Senate on behalf of a new and promising party, the Save Romania Union. A few months before I had applied for and been offered a high-level job at the European level related to Roma issues. My previous job – the one I really enjoyed – was also still available for me to return to.

I thought that my professional experience could help, especially when it came to negotiations for EU funds for Roma. So I accepted the European-level job offer and became the Special Representative of the Secretary General of the Council of Europe. All the money I made during that time was used to finance what is now ‘Casa Buna’ (the ‘Good House’), a place where we work with over 120 children and their families from the ghetto.

The choice I made to work for the Council of Europe proved to be a major mistake. I significantly underestimated the envy that it would generate. The position was a pompous joke, as was the interest in Roma of the then Secretary General. Some if not most of my superiors were weak and often vicious. The Roma movement was chaotic and egotistic (as I used to be), and plagued by eccentrics and a few madmen. Delusional and radical ethnic discourses sometimes significantly worst than similar speeches of idiots like Nigel Farage were not rare. Most of the smart and dedicated people in the movement lived in a bubble where they saw themselves as misunderstood heroes. Mediocrity and opportunism were rewarded as brilliance, and at times everything felt like a circus.

In my job, I was pushed into supporting an initiative that I thought was bombastic, stupid, and wasteful. The European Roma Institute for Art and Culture (ERIAC) in my view was, and still is, a great excuse for the member states of the EU to do little for Roma, while loudly broadcasting their support for whatever they think is ‘good Roma culture’. I thought it was both ironic and worrisome considering that most of its leaders are coming from integrated or mixed families that have or had very little if any connections to traditional Roma culture.

Culture is an important social aspect but I believed we needed a lot more than an excuse of an institution for changing the existing catastrophic situation of a large number of Roma. Roma communities need investment in reducing the horrendous poverty and educational gaps they face, rather than fancy meetings with dances and empty delusional speeches about brotherhood and sisterhood, coming from people that more often than not, actually hate each other. A Roma-focused European Agency with a serious budget or something similar would have been possible and a much better solution than ERIAC, an institution with close to zero political or financial leverage dependent on Soros money.

The Romanian diplomats at the Council of Europe were not at all supportive of new ideas, and opposed any changes meant to disturb the status quo. Ineptitude and racism were also serious issues. They were not the exception: most of the diplomats there suffered of similar problems. I returned home to Bucharest every weekend to volunteer in the ghetto. I also joined the huge anti-government protests. Probably, I did it to feel useful.

The situation in my country was getting worse, and I decided that I should do more to help. I published a series of sarcastic editorials attacking the government. In one of them, I was caustic about one of the ‘excuses’ the government repeatedly used during the protests: according to the corrupt party in power, George Soros was behind the protests in Romania. In one article, I wrote that I had just met George Soros and he looked like a frail old man that badly struggles dealing with the important role he was supposed to play. I argued sarcastically that he could barely take care of himself, let alone spearhead a plot to send assassins to kill the corrupt but popular de-facto leader of Romania, Liviu Dragnea, as the government claimed.

Some of the most powerful Romanian Roma activists at the time were strong supporters of Liviu Dragnea and hoped to become members of the government or maintain their influential positions. An out-of-context translation of my article was sent around to some other Roma activists. Some of them signed a protest letter against me and sent to the Secretary General, ridiculously accusing me of anti-Semitism. It included the signature of the second most visible European Roma activist, one of the people in the Roma movement that I had helped the most. He never asked me the context of the article and why I had written it. He doesn’t speak Romanian, so only saw the translated version. He was the main advocate for George Soros’ idea of ERIAC.

The editor-in-chief of the newspaper that published my article was the president of the Romanian Open Society Institute (an institution initiated and supported by Soros). It was all too stupid. I had had enough, and I decided to resign.

I now continue to remain completely outside of the Roma movement. I avoid any contact with its leadership, despite numerous requests especially from the adversaries of those who signed the out-of-context translation. I still work voluntarily in the ghetto on a daily basis, directly with kids and families. Nowadays, Liviu Dragnea is in prison.

Recently I saw a video about the future of Roma movement produced by the Open Society Institute (OSI). It presents what I believe is not only a seriously warped view of reality, but also a dangerous one. Nicolae Gheorghe, an extraordinary and sophisticated intellectual who had very few convictions and many, many doubts, inspired the movement that I joined and that I believed in. He was often very critical of Soros ideas and I am quite sure he would have been very vocal against this video. He argued for a Romani human rights movement, not an ethnic, identity-based movement.

Nowadays, the OSI-backed Roma leadership seems to be all about identity politics with a significant emphasis on political power. Together with the usual sycophancy, mediocrity, and a disappointing interpretation of George Soros’ ideas, this is a recipe for disaster.

In the recent years the EU has, at best, taken the back seat with Roma issues, leaving priority-setting and leadership to a tiny elite dependent on George Soros funding. This position is a risky one. OSI leadership and rhetoric dominates the limited pool of ideas when it comes to Roma, and that is not at all healthy. Roma are citizens of their own countries and the largest European minority. They can be a great asset or a great threat and playing with identity politics is not only risky but borders irresponsibility. Overwhelmingly the budgets targeting the social inclusion of Roma communities come from the budget of European Union an institution that is/should be strongly against identity politics.

The EU should step back into a leadership role and ensure that employment, education, anti-discrimination, and the sharing of citizenship-based rights and responsibilities become the priority for the social inclusion of Roma in Europe. The OSI could continue to play an important but marginal role in promoting Roma culture.

Despre posibilitatea de a reveni în politică…

Sunt foarte multe cazuri de copii și adulți care trăiesc într-o sărăcie lucie. Există o dorință relativ mare și în creștere de a face bine. Sunt din ce în ce mai multe firme private care înțeleg nevoia de a investi în ajutor pentru cei mai sărmani și vulnerabili, dar care nu au nici timpul și nici oamenii care pot să facă asta.

Politicienii sunt văzuți ca fiind meșteri la dat din gură și la umplut conturile proprii.

Atât PLUS, cât și USR sunt partide atractive pentru tot felul de oportuniști și gargaragii din cauza potențialului pe care îl au să trimită oameni în parlament și administrațiile locale. Am întâlnit destui și sunt convins că numărul lor va crește dacă nu se iau măsuri menite să-i descurajeze.

Ambele partide pierd oameni valoroși demotivați de oportuniști agresivi. Marota comunicării a devenit ridicolă, în condițiile în care lucrurile care pot fi comunicate sunt scoli de vară, conferințe mediocre și discursuri sforăitoare. Nu de asta e nevoie, ci de metode practice prin care cele două partide pot să construiască încrederea atât în interior, cât și în exterior.

PLUS și USR pot câștiga următoarele alegeri și reforma felul în care facem politică. La mine pare relativ simplu. Se introduc în toate filialele indicatori de performanță care să stimuleze acțiunile membrilor menite să facă România mai bună.

Renovarea caselor bunicilor rămași singuri, o masă caldă pentru cei mai sărmani, mentorat pentru copii vulnerabili, ajutor pentru cei suferinzi sunt lucruri de care este mare nevoie cam peste tot.

Coruri de slăvire a conducerii, deși tipice politicii europene, nu ajută deloc, așa cum nu ajută nici retorica, oricât de minunat sau carismatic ar fi liderul.

În locul întâlnirilor sterile și adesea demotivante ale filialelor, oamenii din partid ar putea să se întâlnească și să facă ceva bun pentru alții. Asta ar întări încrederea între membrii de partid și ar ajuta încrederea alegătorilor în cele două partide, mai ales a alegătorilor care votează PSD.

În cazul unui succes, celelalte partide vor fi nevoite să copieze același model de lucru care pe termen mediu va elimina o mare parte a oportuniștilor din politică. Nu cred că va fi coadă la igienizat bude sau la gătit pentru sărmani din partea nicolicilor și vioricilor din PLUS, USR sau PNL, așa că după un pic de gargară despre populism a oportuniștilor rămași fără obiectul muncii lucrurile vor evolua numai spre bine.

Cam asta am vrut eu să fac în PLUS. Nu am reușit, dar nu înseamnă că am renunțat. Eșecul electoral de acum câteva zile poate va forța conducerile celor două partide să-și regândească strategiile. În cazul în care ceea ce am scris mai sus devine prioritar, nu o să ezit să revin în politică. Am îndoieli foarte mari că așa ceva este posibil așa că pot să-mi asum riscul.

PS. USR PLUS Cluj aici aveți deja  un caz de unde se poate începe – https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2560969160618235&id=100001155287346

Poate cumva ajunge și la Dedeman nu de alta dar sunt oameni buni și pe acolo.

About depression, corruption and becoming a baron

For the past twelve years I spent quite some time working with children from one of the worst neighbourhoods in Romania. I often believe I was a moron for thinking I had any idea what I was doing.

It took me years to understand that repeated and regular failure would be an intricate part of my future, if I wanted to find success. It was difficult.

The first child that died of drug abuse, the first contact I had with a band of drug addicts under the age of twelve, the toilets from hell that I needed to clean, the children sleeping on the stairs and bitten by rats, the sewage running down the street, the piles of garbage, the racist doctor in an emergency room, the lice, the incredible arrogance and stupidity of donors and politicians, the useless meetings and endless talks, the absurd calls for projects of the EEA Funds and the European Commission funds, the idiotic local administration, corrupt and inept teachers, parents that shouldn’t be parents or human beings, children that were parents…

Having patience while being angry was by far the hardest.

Having to have patience with everybody. We worked inside a school, during the weekends. Saturdays were for sports and Sundays for homework. Afterwards we took the children to my house for a hot meal.

Pictures from 9 years ago

We learned from every experience. From what to do in the case of a burial to how to get children identity papers. We sorted through soiled underwear, we washed soiled underwear, pee from all over the toilets, we dealt with lice, with hospital emergencies, with dentists, with fractures and heart failures, with cases of rape, domestic violence, with getting hold of and carrying furniture, washing machines, refrigerators, cooking devices, food and everything and anything else you can imagine. Tens of thousands of hours that went into volunteering.

There were many remarkable moments. Like the first encounter with Silviu’s socks that he wore for 7 days straight. Because we gave him his very first pair of socks, and he refused to take them off again. I grew almost immune to smells. Definitely to sock smells.

This last August things were going great. We had 25 to 30 preschool children that regularly came here to study. Around 80 others between the ages of eight and sixteen. For years we managed to buy clothes and shoes for them and washing machines and detergent for their families. We helped as much as we could and now every one of them was well dressed and clean. Lice were a much smaller problem than ever. Some 50 – 60 volunteers from a group of a few hundred were present each weekend at the school. The children had a very good routine, they were more and more disciplined and the results had started to show. We were now using 5 classrooms instead of the few couple of tables we first had when we started out. We had a hot meal cooked for the children and the mothers had started to help as well.

And then everything fell apart.

The local administration won a EU grant; a terribly incompetent and corrupt administration. The mayor decided that I could be competition if I decided to run against him, despite the fact that I repeatedly stated I had absolutely no interest in doing so.

They kicked us out of the school anyway, in cahoots with a few NGOs. They did it after they had forced us to work in the halls and outside the school for three weekends in a row, by locking us out of the empty classrooms.

It sounds unbelievable, I know. We had hundreds of volunteers that for years and years managed to help hundreds of children. Our volunteers did everything with their own money, in their own spare time and the administration decided to simply kick us all out so they could do a fraction of the work with a fraction of the children, while spending huge amounts of public money. And all of it by using a very well intended EU grant.

I don’t remember ever being so depressed. The day I found out we had 24 hours to clear out all the educational materials before the guard was instructed to completely lock us out of the school was tough.

I wrote and published a rather emotional text. The next day I woke up to over 1000 messages. Many of the volunteers called me. And so I decided I was going to do something I had always dreamed of doing, but had never dared to.

I emptied my main bank account. I don’t think I ever felt so good spending money. I bought a house. I called it the Good House. And then I decided I would do what I find to be the very hardest thing for me, personally. I asked for help.

What a shock I had.

I’m not an easy person to deal with. I’m stubborn and I can’t keep my mouth shut even when I should. I can be abrasive and rigid. I was even black listed by the European Commission for a while, for daring to challenge some of their many inept initiatives.

And yet, hundreds of people wanted to help. This Sunday we are going to have the first homework session inside the Good House. We’re going to employ some of the mothers to work there. We’ll be able to host the urgent cases in the house (run away children or mothers) and we’ll sometimes even have free rooms for other emergencies. We’re going to have an exceptional handy-man who can teach children his craft. We’ll have a sports facility, a nice garden and a small repair shop. We might even be able to expand, with a bit of luck – there is an empty piece of land next to ours that we might be able to buy. We’re going to need a minibus for transporting children from the ghetto to the Good House.

We plan to open a house renovation business. It’s going to function as a means of help for the most needy in the community and we’ll also use the profits made from contracts to build another Good House.

We might open a cleaning business to employ more of the mothers who are struggling, especially the ones who are back from prison.

We might also fail. But we are a community of people keen on making the lives of the children in the ghetto better. And being part of it is an amazing feeling. We make each other better.

So… I become a baron. I have property that’s a bit over 1000 square meters.

If you want to help with the Good House please let us know. We’ll be happy to welcome you into our aristocracy.

The first step in the Good House

If you want to help with the Good House please let us know. We will welcome you into our aristocracy.

 

 

Casa Bună

Vreau de ceva timp să fac Casa Bună. O casă unde să putem să facem teme, meditații și să gătim mâncare copiilor. Oricând fără să se strâmbe directoarea, portarul, femeia de serviciu, secretara, profesorul sau oricine altcineva plin de sensibilități. Unde să putem face un atelier pentru a pregăti copiii mari pentru o meserie. Unde să putem caza urgențele din ghetou (femei abuzate, copii alungați) și să ne putem juca comod vara sau să sărbătorim zilele de naștere. Casa va putea fi folosită dacă vom avea camere libere și de cei care vor avea copiii în spitalul de urgență Marie Curie dar nu vor avea bani de cazare sau nu vor găsi loc la MagicHome.

Mi-a fost teamă pentru că știu cât de complicat va fi. Câțiva ani o să ne cam chinuim.

Mârlănia asta cu GAL-ul, primarul și direcțiunea (vezi articolul de mai jos) m-a convins să fac pasul ăsta. O să avem un meseriaș foarte bun care va locui în casă. Vom dezvolta împreună cu tinerii din ghetou o afacere pe construcții. Meseriașul este un profesionist senzațional și am un super noroc să-l cunosc. Sper ca afacerea să producă îndeajuns încât să putem să replicăm Casa Bună și în alte locuri și desigur plănuim să ajutăm cazurile cele mai necăjite gratis.

Casa are 174 de metri spațiu util și cam 800 de metri de grădină.

Urăsc să cer și am refuzat de multe ori donații pentru că reușeam noi să acoperim costurile. Acum însă avem nevoie de ajutor. Va trebui să folosim foarte bine spațiul din casă și avem nevoie de cineva care se pricepe. Vom avea nevoie să acoperim cel puțin un salariu dacă nu două până când afacerea va merge. Vom face un mic teren de sport și vom avea nevoie și de ajutor cu asfaltare, betonare. Trebuie să aranjăm podul pentru depozitare. Un spațiu pentru atelier și un microbuz pentru transportul copiilor (11 minute distanță din Ferentari în condiții de trafic normal – 8 minute sâmbăta și duminica) ar fi minunat. Va trebui să mobilăm spațiul și întreținerea nu va fi nici ea foarte ieftină.

Eu o să mă vând la greu pe lângă investiția inițială. O să îmi măresc numărul de cursuri pe comunicare, management de echipe și leadership pe care le fac și o să caut și alte contracte. Dacă aveți nevoie de așa ceva sunt o mulțime de oameni pe care i-am antrenat și care vă pot spune cam cum sunt ca trainer.

Cu cât reușim să facem mai repede cu atât mai bine. Am semnat deja pentru casă începem de marți. Săptămâna următoare va fi primul week-end cu copii la Casa Bună.

Habar nu am ce aș putea să fac ca să vă conving să ne ajutați. Fac si pe ghost writer-ul dacă e nevoie sau dăm acțiuni la viitoarea afacere.

Dacă doriți și puteți să ne ajutați cu orice veniți în orice sâmbăta sau duminică să vedeți ce vom face.

Contul în care puteți dona este aici – RO18 RZBR 0000 0600 0823 7212 – Valeriu Nicolae

PS. PLUS, USR, PNL dacă aveți nevoie de loc de întâlnire în Jilava Casa Bună vă stă la dispoziție nu de alta dar orice putem face să schimbăm PSD-ul e de bine.

Învins

Cel mai greu a fost să am răbdare.

Am avut răbdare cu profesori oribili, cu femeile de serviciu, cu paznici, cu părinți dependenți de droguri, cu idioți agresivi și mame abuzate și incapabile să vadă dincolo de interesul lor imediat. Cu două directoare de școală care nu au nimic, dar nimic de a face cu a fi profesor sau cu pasiunea de a ajuta copii. În plus, pline de ifose, de parcă ar fi fost reîncarnarea lui Socrates în Ferentari și eu le eram dator cu veșnică recunoștință.

Am avut răbdare cu tot felul de oameni. Am răspuns la mii de mesaje, am fost la sute de întâlniri. A trebuit nu rar să primesc zâmbind tot felul de gunoaie menajere pe post de ajutor. Am sortat prin perechi de chiloți murdari și am vomitat o dată de la mirosul unei perechi de bocanci într-o stare de putreziciune avansată „donată” pentru copii.

Am funcționat ca ambulanță, am stat prin spitale de urgență și prin saloane. Am pus uși, am cărat zeci, dacă nu sute, de lucruri – de la saltele până la frigidere – pe scări pline de oameni care își trăgeau în venă și cu șobolani alergându-mi printre picioare.

M-am rugat de dentiști, de medici, de opticieni, de instalatori, de ginecologi, de patroni de magazine, de corporatiști și de oricine a trebuit pentru a reuși să ajutăm cât mai bine. Am fost după mame pe centură ca să-mi semneze acte și prin pușcării, numai pentru a satisface nevoile cretine ale unei administrații oribile. Și ca mine au fost mai mulți.

A trebuit să stau lângă Vanghelie de câteva ori, căci primăria își dorea să se dea mare cu ceea ce făceam noi, deși ei nu ne ajutau cu nimic. Am fost băgat într-un porbagaj de clanul Ștoacă la intimidare. Am primit zeci de amenințări de la tot felul de mafioți, de la Partida Romilor sau de la drogați, pentru că ceea ce făceam noi le amenința „afacerea”.

Păduchi, șosete dihori, curățat de apartamente și WC-uri absolut infecte, certuri cu părinți pentru a duce copiii la școală, făcut acte, certat cu asistența socială, aceptat să fiu umilit de tot felul de funcționari publici, răbdare iarăși atunci când am fost furat de copii.

Câteva zeci de mii de ore în ultimii zece ani, zeci de mii de euro cheltuiți din banii proprii. Am fost acuzat de tot felul de mârlani care habar nu aveau că ceea ce făceam eu era nu numai voluntar, dar și cu banii mei, că aș avea nu știu ce interes. Că vreau imagine si nimic altceva. Sunt din 2007 prin Ferentari și până în 2012 nu am spus nimic despre ceea ce făceam acolo în timpul meu liber. Am hotărât că e mai important să aduc cât mai mulți oameni să ne ajute și să trec peste reticența mea vizavi de a discuta despre ceea ce făceam. Am refuzat zeci de cereri de la televiziuni să vină să facă reportaje despre ceea ce făceam în Ferentari.

Recent, primarul Sectorului 5, a decis că sunt o amenințare pentru el. S-a folosit de o organizație GAL unde sunt și câteva ONG-uri cunoscute. A preluat controlul, a numit ca directoare o trestie și a hotărât că ne vor opri din a face voluntariat.

Când am scris asta, mi-au sărit până și organizațiile pe care le consideram decente World Vision și Salvați Copiii în cap. Că nu am dreptate, că nu asta se urmărește și că o să facă și o să dreagă și că dacă se întâmplă așa ceva ei se vor retrage. La fel au spus și cei de la Fundația Estuar. Acum două zile a devenit clar că am avut dreptate. Nici până acum nu există o poziție oficială a organizațiilor în cauză. La mijloc, e drept, sunt 4.000.000 de euro. Primăria a dat deja 2.000.000 de lei GAL-ului printr-o decizie care e tipică mafioților din PSD. Am lucrat pentru World Vision în trecut – senzația de dezamăgire/greață pe care o am este greu de pus pe hârtie.

Am primit sute de sfaturi despre ceea ce ar trebui să fac. Unde ar trebui să închiriez și cum și ce activități și cu cine. M-a sunat Mihaela, ea s-a ocupat de Clubul de la 136 câtiva ani, și mi-a plâns în telefon că a văzut o poză publicată de Rodica cu sala unde am început golită pentru a face loc GAL-ului. Mi-am reamintit cum un nesimțit din GAL mi-a spus că și el muncește la fel ca mine, numai că nu-și face publicitate. I-am spus că el e plătit să facă asta pe un salariu din bani publici și că ultima versiune de MAC pe care îl folosea tot din banii care ar trebui să ajute copiii costă cam de șase ori mai mult decât un calculator normal.

Și brusc am simțit că nu mai pot.

Primesc cel puțin zece telefoane cu nevoi urgente din ghetou pe săptămână. Azi de la M, care e tare bolnavă și îi trebuie medicamente și mama Rebecăi nou venită din pușcărie care are nevoie de serviciu și de ușă, că îi intră șobolanii în casă.

Am obosit. Nu am chef să mai conving pe nimeni de nimic. E absurd să ne rugăm noi de primărie și de școală să facem ceva pentru care ei ar trebui să ne roage pe noi să facem.

Nu am mai avut mai mult de cinci-șase weekenduri libere pe an de mulți, mulți ani. M-am obișnuit să înghit tot felul de tâmpenii numai pentru că interesul copiilor era cel mai important.

Sunt sute de copii, adolescenți, tineri și adulți care mă salută cu drag în una dintre zonele cele mai nenorocite din Ferentari. Am avut satisfacții enorme văzând copii care păreau a nu avea nicio șansă transformându-se în tineri normali.

În ultimii doi – trei ani am fost câteva zeci bune de voluntari care venim în Ferentari în fiecare weekend. Faptul că am cunoscut sute de oameni foarte buni care au venit să facă teme, să se joace sau să ajute unii dintre cei mai năpăstuiți copii din București este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat.

E foarte, foarte fain să vezi în fiecare săptămână 80 -100 de copii care vin să facă teme și să învețe. Să poți, cu ajutorul unor oameni care te fac mai bun, care te inspiră, să-i îmbraci mai bine, să le dai să mănânce bine, să-i sărbătorești, să-i recompensezi pentru lucrurile bune pe care le fac.

Mi se rupe inima că nu mai pot să fac asta la Școala 136. O să o fac la o scară mult mai mică la mine acasă, așa cum am început acum vreo 10 ani. Nu cred că o să mai pot să fac ceea ce am făcut. Aș vrea să pot dar simt că ceva s-a frânt în mine și nu sunt sigur că mă pot repara, oricât de mult aș încerca.

The incredibly moronic EU communication

Farage, Orban, Salvini and similar idiots are not only the result of populism and smart propaganda but also the result of political ineptitude, incredible lack of spine and communication capabilities of other significant actors.

Let’s examine the communication of the European Commission and European Networks paid by the Commission.

The last posting of the Directorate General (DG) Just that is there for 22 hours has a whopping total of two likes. Most of the last 20 postings on their Facebook page have under 10 likes meaning less than the number of people employed by the cabinet of the Commissioner. This is also the case of DG EMPL, DG DEVCO, DG ECFIN. There are 4925 people that work for those DGs and there are hundreds of thousands of people that are directly linked to these DGs through events, newsletters and funding.

Farage’s average is at least 600 times more than the average of these DGs.

The Commission has 988 people working for its communication directorate – probably at least 300 times more people that deal with the communication of Farage.

The Facebook site of the European Commission, organization that employs over 32.000 people and has hundreds of millions of people benefiting the EU funds it administers rarely has a posting that goes over 500 likes or at least 20 times less than the average for Farage.

The European Networks financed by the European Union are not doing much better.

FEANTSA – the network organisation dealing with homeless has over 130 member organisations according to its website. The average number of likes on their Facebook page is no more than 20 likes. The Social Platform – “the largest network of European rights- and value-based civil society organisations working in the social sector” has an average of their last 20 postings that is under five likes.

EAPN, EDF are some of the other huge networks of civil society organisations that are together trying to represent the rights of well over 100 million Europeans. Their averages are not much over 10 likes per posting.

The last 10 postings of the European Network Against Racism have an average that is less than 1000 times the average of Nigel Farage’s postings.

These networks receive yearly millions from the European Commission.

A civil society dependent on the European Commission whims and political interests is a sham. That needs to change. The courage to speak-up and request reform of the EU is not only for the politicians but also for the many good people within those institutions and NGOs. The EU wastes huge amounts on money on projects everybody involved knows they are absurd. It also wastes far too much money of communication nobody cares about.

We also need to change. We the ones that believe the EU is the best thing that happened to this continent. We need to acknowledge the many failures of the EU project and stop paying lip service to morons.

The overwhelming majority of the people we, Europeans, sent repeatedly to Brussels are far from the enlightened, inspiring and honest leadership that Europe needs.

Corruption and hypocrisy is not restricted to Dragnea the ex-president of Romanian’s Socialists but also to Selmayr – the Secretary General of the EC.

Junker was always a joke ravaged by sciatica or whatever you want to call it and so was a good part of the leadership of the EU Commission. There are some remarkable exceptions but overall the EU Commissioners are incredibly uninspiring. It is very unlikely than more than 5% of Europeans are able to recognise more than three Commissioners meaning that the huge majority of the EU Citizens have no idea who are these political mavericks member states sent to Brussels.

If it walks like a duck, talks like a duck, thinks like a duck we need to call it a duck and not a well performing bureaucracy struggling with the challenges of the new communication channels.